ACTUALITATE
Protecția consumatorilor în raport cu băncile ar putea trece la BNR. Sindicaliștii cer respingerea proiectului legislativ

Blocul Național Sindical (BNS) solicită ferm respingerea totală a propunerii legislative care vizează transferul atribuțiilor de protecție a consumatorilor de servicii financiar-bancare de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) la Banca Națională a României (BNR). Spun sindicaliștii că această modificare legislativă va duce la scăderea protecției consumatorilor români, întrucât BNR are și alte atribuții în sistemul bancar, în principal cele legate de autorizare, reglementare şi supraveghere a instituţiilor de credit.
„ANPC, fiind o autoritate independentă față de sistemul bancar, este mai potrivită pentru această sarcină decât BNR, care ar putea fi percepută așa cum vor inițiatorii propunerii legislative, ca fiind în mijlocul unui conflict de interese în rolul său de supraveghetor al sistemului bancar.
Totodată, contractele de credit sunt contracte de adeziune, care nu sunt negociate, ci impuse de instituțiile de credit consumatorilor (și care trec prin ochiul vigilent al BNR). De cele mai multe ori, acestea fiind greu de înțeles de către consumatori”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
Au mai punctat reprezentanții Blocului Național Sindical că este important să existe independență și neutralitate în procesul de soluționare a plângerilor consumatorilor, mai ales dacă vorbim de contractele de credit.
„ANPC a supravegheat piața din domeniul financiar bancar și nebancar efectuând numeroase acte de control care s-au finalizat cu procese câștigate în instanță. Ca urmare a acestor lucruri există deja un număr mare de consumatori cărora le-au fost restituite sume mari de bani însușite abuziv de către bănci.
Procentul hotărârilor pronunțate în favoarea instituției ANPC în litigiile cu operatorii financiari bancari și nebancari este unul ridicat, fiind de peste 80%, iar sumele restituite fiind de ordinul milioanelor de euro.
Protejarea consumatorilor este esențială pentru asigurarea bunăstării și siguranței cetățenilor. O politică eficientă în domeniul protecției consumatorilor este esențială pentru o piață europeană eficientă și funcțională. Normele legale garantează protecția sănătății, a siguranței și a intereselor economice ale consumatorilor. Ele promovează piețe mai echitabile și, printr-o mai bună informare a consumatorilor, sprijină obținerea de rezultate cu o componentă verde și socială mai puternică”, evidențiază Blocul Național Sindical.
ACTUALITATE
Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.
„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.
Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.
„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.
„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.
Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
Dâmboviţaacum 7 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum 6 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
Dâmboviţaacum 3 zilePrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
Argeșacum 6 zileFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
ACTUALITATEacum 3 zileAgricultura românească, în pericol. Semnal de alarmă tras de reprezentanții Cooperativei Caprirom Sud Muntenia
Ialomiţaacum 6 zileTânăr de 27 de ani, reținut pentru uciderea cu intenție a unui câine. VIDEO























