Connect with us

ACTUALITATE

Orașul Pucioasa se pregătește pentru nivelul următor!

Publicat

pe

Astăzi – 23 aprilie 2024, la Biroul Electoral de Circumscripție Pucioasa, primarul Constantin Ana și-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil al orașului. Totodată, a fost depusă și lista consilierilor social-democrați pentru alegerile locale din 9 iunie.

Primarul, care și-a ales ca mesaj electoral „Pucioasa, nivelul următor”, a fost însoțit la acest eveniment de liderul PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan, președinte al Consiliului Județean, de senatorul Titus Corlățean – președintele executiv al filialei social-democrate dâmbovițene și de alți reprezentanți ai PSD.

„În mod firesc, suntem prima echipă care și-a depus candidatura pentru funcția de primar al orașului Pucioasa și pentru Consiliul Local al orașului nostru. Spun în mod firesc, pentru că avem o echipă frumoasă, pentru că suntem pregătiți și dornici să construim în continuare alături de dumneavoastră!

Nu este o exagerare, împreună vom duce Pucioasa la un alt nivel, prin toate proiectele pe care le finalizăm și prin proiectele pe care le pregătim! Împreună am realizat multe lucruri, dar cel mai important mi se pare faptul că, pe zi ce trece, arătăm din ce în ce mai mult ca o comunitate frumoasă și unită”, a fost mesajul transmis de primarul Constantin Ana – actualul și, cu siguranță, viitorul edil al Pucioasei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Camera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere

Publicat

pe

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, în parteneriat cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște, organizează joi, 5 noiembrie 2026, ediția a III-a a Târgului de Cariere, la Biblioteca Universității „Valahia” (Aleea Sinaia nr. 13, Campus). Evenimentul reunește angajatori din județul Dâmbovița, studenți, masteranzi și tineri absolvenți, cu scopul de a facilita accesul tinerilor pe piața muncii și de a sprijini companiile în identificarea resurselor umane calificate.

Inițiativa răspunde uneia dintre principalele provocări ale pieței muncii din România: trecerea de la studii la primul loc de muncă. Potrivit Eurostat, în 2025, 72,7% dintre tinerii absolvenți din România, cu vârste între 20 și 34 de ani, erau angajați, față de o medie europeană de 83%. În același timp, România are cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană a tinerilor de 15–29 de ani care nu sunt nici angajați, nici cuprinși într-o formă de educație sau formare: 19,2%, față de 11% media UE.

Pe de altă parte, angajatorii continuă să caute personal calificat. Târgul de Cariere apropie aceste două realități: tinerii pregătiți în universitate și companiile care au nevoie de competențele lor.

Programul cuprinde deschiderea oficială, standurile angajatorilor, deschise pentru vizitare și depunerea CV-urilor, precum și ateliere dedicate participanților.

Târgul de Cariere se adresează deopotrivă companiilor interesate să își prezinte oportunitățile de carieră și stagiile de practică și tinerilor aflați la început de drum profesional.

Reclama

Programul zilei

11:00
Deschiderea oficială a evenimentului

11:00 – 15:00
Standurile angajatorilor: vizitare și depunere CV-uri

13:00 – 15:00
Ateliere de lucru

Înscrieri și contact
Angajatorii care doresc un stand se pot înscrie https://forms.gle/WUoqnQKUFQryEUXq8
Termenul pentru înscrierea expozanților: 30 octombrie 2026.

Reclama

Informații suplimentare: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Calea Câmpulung nr. 6A, Târgoviște Tel.: 0245.210.318 · E-mail: info@cciadb.ro · www.cciadb.ro
Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Marian Șerban, primar Poiana: Mă bucur să văd comunitatea unită!

Publicat

pe

Primarul comunei Poiana, din județul Dâmbovița, a fost prezent în „Târgul de Toamnă” organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana. La final, edilul i-a felicitat pe toți cei implicați în această activitate – copii, cadre didactice și părinți, pentru reușita de a uni comunitatea și de a porni o frumoasă tradiție.

„Astfel de evenimente ne reamintesc cât de importante sunt educația, păstrarea obiceiurilor strămoșești și colaborarea dintre școală, familie și comunitate. Prin entuziasmul copiilor și dedicarea cadrelor didactice, tradițiile noastre prind viață și sunt transmise mai departe, din generație în generație.

Felicitări doamnei director Gabriela Focaru, tuturor cadrelor didactice, părinților și, mai ales, copiilor, pentru efortul și sufletul puse în organizarea acestui frumos eveniment! Mă bucur să văd o comunitate unită, care investește în educație și în viitorul copiilor noștri”, este mesajul transmis de primarul Marian Șerban.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite