Dâmboviţa
Asistent medical de la Geriatrie Târgoviște a agresat două paciente minore

Lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 33 de ani, din Brănești, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.
Astăzi – 30 aprilie, la domiciliul bănuitului a fost efectuată o percheziție, fiind descoperite și indisponibilizate mai multe bunuri. Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, ulterior acesta fiind reținut pentru 24 de ore.
Din anchetă a reieșit că individul, având calitatea de asistent medical la Secția de Geriatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, ar fi agresat fizic două minore, de 13 și 17 ani, internate la secția de Psihiatrie. Asistentul medical violent a fost prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
ADMINISTRAŢIE
Creșa din Sagricom, prima construită de la zero în Târgoviște după 1989

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, s-a aflat, în această dimineață, împreună cu viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma și cu administratorul public Gabriel Boriga, pe șantierul creșei din Cartierul Tineretului Sagricom, prima unitate de învățământ antepreșcolar construită de la zero în Târgoviște, după Revoluția din Decembrie 1989.
De precizat că, în ultimii ani, administrația publică locală a extins și modernizat cele șase creșe din Târgoviște, astfel că s-a ajuns la o capacitate de peste 1.000 de locuri. Proiectul din Sagricom depășește 14 milioane de lei și este implementat prin Compania Națională de Investiții. Speră edilul Daniel Cristian Stan că lucrările vor fi finalizate anul viitor, în primăvară.

„Amprenta la sol este deja trasată. Este Orban despre un proiect-tip, numai plan parter, cu o capacitate de 40 de locuri și trei nuclee funcționale: zonă de gătit, locuri de joacă, sală de mese și zonă administrativă etc. Tot aici, în Sagricom, am construit și o grădiniță, un fonduri europene, astfel încât să oferim și acestui cartier un acces facil la unitățile de învățământ. Sper ca, undeva în primăvara anului viitor, să ne putem bucura de o unitate de învățământ antepreșcolar nouă în municipiul Târgoviște, pe gustul tuturor celor care vor beneficia de serviciile acestei creșe”, a declarat primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Dumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

După o lungă și grea suferință, a trecut în veșnicie încă un spirit înalt și un străjer al Pietroșiței: Dumitru Vărzaru. A fost un om devotat comunității, un grădinar statornic și harnic, care a îngrijit, alături de ceilalți fii ai comune, această frumoasă grădină a culturii și tradițiilor străbune așezată la poale de Bucegi.
Dumitru Vărzaru s-a implicat activ, alături de soția sa, Dominica, în viața socială, culturală și educațională a Pietroșiței, a promovat valorile locale, a șlefuit odoarele moștenite de la străbunii săi. Le-au adunat în Casa Generațiilor și în Casa preotului Gheorghe Oprea. A scris cărți, în paginile cărora a picurat, cu talent, suflet și pasiune, amintiri nemuritoare.
Dumitru Vărzaru a fost unul dintre membrii fondatori, de bază, ai Fundației „Renașterea Pietroșiței Ruralia”, unde, alături de doctorul Radu Negoescu, și dumnealui trecut în veșnicie, de Daniel Comăniță și alți oșteni devotați comunității, a contribuit la reconstrucția culturii, tradițiilor și obiceiurilor locale.
Oficierea slujbei de înmormântare va avea loc astăzi, 23 septembrie 2026, la ora 12:00, la Biserica Pietroșița II. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 7 zileDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ACTUALITATEacum 2 zileAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o ziDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTârgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a dezvăluit cum va fi remodelat Parcul Chindia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimar Titu: Îmi doresc ca orașul să fie remarcat atât prin firmele și antreprenorii săi, cât și prin viața sa culturală


























