Connect with us

ACTUALITATE

No Mercy și Bony M. Xperience cântă la Târgoviște, de „Zilele județului Dâmbovița”

Publicat

pe

Vara își va face simțită prezența în Dâmbovița cu manifestările de excepție intrate deja în tradiție: „Zilele Județului”. Acest maraton cultural, artistic, de divertisment și sport care va prinde în verva sărbătorii toate comunitățile dâmbovițene a ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție organizată consecutiv.

Organizatorii – Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” și Centrul Județean de Cultură – vor să ofere tuturor cetățenilor acestor meleaguri, dar și turiștilor, celor care se vor afla în perioada tumultului sărbătorii pe teritoriul județului Dâmbovița, câteva zile în care tradiția, istoria, arta, muzica și sportul se vor îmbina plăcut, iradiind armonie fizică și spirituală, relaxare și voie bună.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, inițiatorul acestor manifestări, a spus că a structurat evenimentele într-un mod în care să nu apară deloc interpretări și conotații de natură electorală, ținând cont de faptul că anul acesta campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare și scrutinul electoral se vor consuma cam în același interval cu „Zilele Județului Dâmbovița”. A precizat Corneliu Ștefan că, pentru a evita discuțiile și posibilele conflicte de natură electorală, a stabilit împreună cu ceilalți parteneri ca spectacolele, la care au fost invitați să evolueze pe scenă artiști celebri care vor aduna cu siguranță mii de spectatori, să se desfășoare în intervalul 11-13 iunie.

„Zilele Județului Dâmbovița promit să fie o sărbătoare a comunitățile locale, o sărbătoare a tuturor dâmbovițenilor. Prin organizarea acestor zile, intenția noastră primordială este aceea de a promova județul Dâmbovița, de a atrage atenția asupra resurselor și potențialului cultural, istoric și tradițional pe care le deținem. Ne mai dorim prin aceste manifestări să întărim legăturile dintre comunitățile noastre. „Zilele Județului Dâmbovița” reprezintă și o mulțumire pe care o aducem tuturor celor care și-au pus amprenta asupra evoluției pe toate planurile ale acestui județ. Oferim în același timp dâmbovițenilor ocazia de a se mândri cu moștenirea culturală și spirituală, cu oamenii care reprezintă cu succes județul nostru”, a precizat președintele Corneliu Ștefan.

Pe toată perioada desfășurării „Zilelor Județului”, dâmbovițenii și toți ceilalți care ne calcă meleagurile, în intervalul 31 mai – 13 iunie, vor putea să viziteze în regim de gratuitate toate obiectivele culturale și istorice aflate sub tutela Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște.

Ca și în anii precedenți, ne-a informat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, pe 3 iunie se va desfășura „Gala de Excelență”, eveniment în cadrul căruia se vor acorda premii de excelență celor care și-au adus contribuția la dezvoltarea județului Dâmbovița.

Pe 4 iunie, se va desfășura, în decorul istoric al Palatului Brâncovenesc de la Potlogi, ședința festivă a Consiliului Județean. Momentul va fi completat cu acordarea titlului de „cetățean de onoare al județului Dâmbovița”. Numele celui nominalizat de conducerea CJD nu a fost încă dat publicității.

Punctul culminant al ” Zilelor Județului Dâmbovița” va fi atins în zilele de 11 – 13 iunie, când pe scena amenajată special în incinta Curții Domnești, la umbra bătrânului Turn al Chindiei, se vor derula concerte susținute de artiști celebri.

Pe 11 iunie, începând cu ore 19:00, publicul iubitor de muzică va putea urmări evoluția trupelor de renume mondial No Mercy și Bony M. Xperience.

Miercuri – 12 iunie, vor urca pe scenă, tot de la ora 19:00, Liviu Teodorescu & Band, Andia și Delia. Finalul serii îi va aparține lui DJ Vali Bărbulescu.

Joi – 13 iunie, vor răsuna pe scena de la „Zilele Județului Dâmbovița”, acordurile melodioase ale formațiilor „3 Sud Est și The Motans”.

Cele două săptămâni de sărbătoare se vor încheia cu un superb spectacol de lasere și artificii.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

65 de percheziții în România într-o anchetă europeană cu prejudiciu 9 milioane de euro!

Publicat

pe

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial, au executat astăzi, 3 noiembrie, 65 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Dolj, Prahova, Bihor și din municipiul București, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor. 14 dintre descinderi au fost efectuate în baza unor ordine europene de anchetă emise de către autoritățile judiciare din Belgia.

Din ancheta desfășurată în această cauză a reieșit faptul că, începând cu luna martie 2024, cinci persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor importante sume de bani din deturnarea unor transporturi de mărfuri și însușirea în mod fraudulos a bunurilor. Ne mai informează DIICOT că, de la data înființării grupului infracțional organizat și până în prezent, ar mai fi aderat alți aproximativ 30 de membri.

Din probatoriu administrat a reieșit că membrii grupului, folosindu-se de mai multe societăți comerciale pe care le-ar fi administrat sau controlat, ar fi contractat diferite transporturi de mărfuri, în România sau în străinătate, iar după ce preluau bunurile ce ar fi trebuit transportate, le-ar fi însușit în totalitate. Persoanele cercetate ar fi folosit în aceste operațiuni ilegale documente de identitate false și documente de transport, certificate și plăcuțe de înmatriculare false.

„În cadrul grupului infracțional organizat, membrii ar fi avut roluri bine definite, acționând pe paliere distincte: contractarea transporturilor de mărfuri intern și internațional, identificarea și preluarea unor curse unde bunurile ar fi avut o valoare ridicată și ar fi fost ușor de valorificat pe piața neagră, transbordarea bunurilor între ansamblurile rutiere și însoțirea mărfii ca antemergător și valorificarea bunurilor provenite din activitatea infracțională.

Pentru îndeplinirea scopului, persoanele în cauză ar fi utilizat diverse metode, precum: transferarea încărcăturii din vehiculul inițial într-un alt ansamblu/vehicul și ulterior sesizarea „furtului mărfii” unei unități de poliție aflată pe traseul prestabilit; schimbarea remorcilor, când persoanele cercetate decuplau remorca în care se afla marfa și conectau o alta, de aceeași culoare și cu caracteristici asemănătoare, fiind schimbate și plăcuțele de înmatriculare între cele două semiremorci, reclamarea furtului semiremorcii, când șoferul sesiza că pe fondul unor defecțiuni la capul tractor, ce ar fi necesitat deplasarea într-un service auto pentru remediere, ar fi lăsat semiremorca în locul în care s-ar fi produs defecțiunea, pentru ca la întoarcere să constate dispariția ei”, se precizează într-un comunicat transmis de DIICOT.

A mai rezultat din anchetă faptul că, pe durata existenței grupării de criminalitate organizată, membrii acesteia ar fi deturnat aproximativ 70 de transporturi de marfă, atât pe teritoriul României, cât și al altor state din Europa, în special în Belgia. Transporturile conțineau electronice, electrocasnice, materii prime, cereale, produse cosmetice, băuturi alcoolice și nealcoolice și alte bunuri de larg consum. Prejudiciul cauzat se ridică la 9.000.000 de euro.

„Având în vedere faptul că activitatea grupării de criminalitate organizată s-ar fi desfășurat, cu preponderență, pe teritoriul altor state, membre ale Uniunii Europene, au fost identificate și alte situații în care aceștia sunt anchetați pentru infracțiuni comise pe teritoriul altor state.

În vederea documentării activității infracționale, autoritățile de aplicare a legii din România și din Belgia au semnat, în luna februarie 2026, sub egida EUROJUST, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team)”, au mai transmis procurorii.

Audierile în acest caz se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești. Acțiunea de amploare a fost executată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești și Oradea, serviciilor de combatere a criminalității organizate Olt, Ilfov și Dâmbovița. Au mai contribuit specialiștii criminaliști și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, și cei de la inspectoratele de jandarmi județene Argeș și Dâmbovița și Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Comentarii la rece. Când sinceritatea naivă face victime colaterale. Partenera fostului premier Marcel Ciolacu a anulat nunta?!

Publicat

pe

Foto: Facebook / Gigel Știrbu

Mare nenorocire pe președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu. Partenera sa de viață, supărată rău, a anunțat că își amână nunta. Totul a pornit se pare de la faptul că fostul premier al României și fost președinte al PSD, într-un moment neinspirat, vrând să dovedească presei, opiniei publice cât de simplu își duce existența efemeră, a declarat, senin, cu zâmbetul său specific, fără să gândească la minut, mai mult umil decât politic, că blana cu care s-a îmbrăcat iubita sa la „botezul de criză” al lui Alfred Simonis, de la Timișoara, nu costă mai mult de 500 de euro și a fost luată din bazarul din Istanbul, nu cum au evaluat-o specialiștii în vestimentație de lux de la 10 .000 la 15.000 de euro!

Domnule Ciolacu, dacă tăceai, filozof rămâneai! Ai vrut să te scuzi, politic, să îți aperi imaginea, rănind până în străfund orgoliul, mândria partenerei de viață. Ai dus-o în derizoriu. Acum, pentru lașitatea conjuncturală, nu ai decât să plătești. Să suporți consecințele. Nunta mata se pare că s-a anulat până la noi ordine. Până la urmă, are și femeia dreptate! Damă bine, prezentabilă, fostă soție de primar de Capitală, cu pretenții, să o faci de tot râsul, spunând că a fost la o petrecere de fițe înalte gătită cu o blănuță de doar de 500 de euro, achiziționată din bazarul din Istanbul de unde se aprovizionează tot gorobetele! Mare om, mare greșeală!

PS Despre petrecerea în sine ce să mai zic? Sincer. Nu era momentul, în criză, în primele zile de guvernare, cu atâtea probleme, tensiuni și provocări, să afișezi, la vedere, opulența amestecată cu un soi de ciocoism, nespecific social democraților. Era musai să faci botezul. Tradiția, obiceiurile creștine, străbune, dar la vedere, cu atâta tam- tam și ostentativ, cu presă la intrare, nu a dat deloc bine. Parcă oamenii ăștia, organizatori și invitați, nu fac politică de ieri de azi. Ar fi trebuit să cântărească bine lucrurile. Dar, cum zice românul, uneori te mușcă gândacul și uiți de menirea ta și de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Contează doar ce îți face bine! Aici, au greșit!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite