ACTUALITATE
Roboticienii de la Colegiul Național „Constantin Carabella” Târgoviște pleacă, din nou, în America

Pentru echipele americane de robotică este o tradiție ca, pe durata verii, să organizeze competiții internaționale la care pot participa echipe din toată lumea. Astfel, două din cele trei echipe ale Colegiului Național ”Constantin Carabella” din Târgoviște vor participa anul acesta la o competiție care se va desfășura la San Mateo în California, în luna iulie.
De altfel, pentru roboticienii de la Colegiului Național ,,Constantin Carabella” din Târgoviște , mentori Monica Riza și Liviu Riza, a fost o perioadă plină, încununată de succese pe plan național și internațional.
În aprilie, echipele de robotică ,,Black Phantoms” și ,,Under Construction” Târgoviște de la Colegiul Național ”Constantin Carabella” din Târgoviște au participat la cea de a XI-a ediție a Concursul Național ”Științe și tehnologii”. Competiția face parte din concursurile finanțate de Ministerul Educației, iar gazda concursului a fost Liceul Tehnologic Energetic ”Elie Radu” din Ploiești.
La acest concurs organizat pe 26.04.2024, echipele de la Carabella au participat secțiunea ROBOȚI unde au obținut premiul II – echipa ,,Black Phantoms” și respectiv, mențiune – echipa ,,Under Construction”.
De asemenea, perioada 9-10 martie 2024 a fost una plină de realizări pentru roboticienii de la Carabella care au participat la două competiții internaționale de robotică, una în Salonic, Grecia și una în Piacenza, Italia.
La competiția din Salonic au participat echipe din Grecia, Albania, Turcia, Macedonia și România. Singura echipă participantă din România fost echipa Black Phantoms, cea mai nouă echipă de robotică de la Colegiul Național ”Constantin Carabella” din Târgoviște. Echipa Black Phantoms a câștigat competiția în alianță cu echipa The Inventors din Grecia. De asemenea, a obținut premiul I la secțiunea Innovate.
La competiția din Piacenza au participat echipe din Italia, Lituania, Venezuela, Rusia, Slovenia și România. Din țara noastră au participat 5 echipe de robotică, una dintre ele fiind Under Construction tot de la Colegiul Național ”Constantin Carabella” Târgoviște. Aceasta a terminat calificările pe locul I și a câștigat competiția în alianță cu două echipe din Lituania, fiind singura echipă neînvinsă. Pe lângă aceasta, elevii de la Carabella, mentori – profesori Monica și Liviu Riza, au obținut premiul I la secțiunea Motivate.
Le ținem pumnii strânși pentru noi reuște în America!
Persoanele care pot și vor să-i ajute să ajungă în America pot face donații în contul Asociației NOI ZIDIM VIITORUL – RO50 RNCB 0749 1654 5366 0001 – RNCBROBU
A consemnat,
Mădălina Zamfir
ACTUALITATE
CJ Dâmbovița. Încep înscrierile în programul de internship 2026

Încă o ediție a programului dedicat tinerilor licențiați care vor să cunoască ABC-ul administrației publice sub egida „Internship 2026”, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, va debuta la începutul acestei toamne.
După cum precizează președintele Corneliu Ștefan, tinerii au posibilitatea să învețe direct de la profesioniștii în domeniu și să își transforme în experiență cunoștințele acumulate în facultate.
„Dacă ai terminat facultatea și vrei să vezi ce înseamnă să lucrezi într-o instituție publică, te așteptăm în echipa noastră”, a transmis Corneliu Ștefan.
În perioada următoare, Consiliul Județean Dâmbovița va da publicității posturile disponibile, condițiile de înscriere și toate detaliile programului.
ACTUALITATE
Important! Accesul la Dispensarul TBC din Târgoviște se face prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște informează pacienții că, pe perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare, accesul la structura Dispensarul TBC, situată în municipiul Târgoviște, Str. I. C. Brătianu nr. 4 (Dealu Mare), se va realiza exclusiv pietonal, prin Bulevardul Regele Carol I nr. 43, prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”.
Această măsură are caracter temporar și este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor de reabilitare.
Rugăm pacienții, aparținătorii și toate persoanele care se adresează Dispensarului TBC să utilizeze exclusiv traseul de acces pietonal menționat și să respecte semnalizarea existentă în zonă – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
„Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor” – conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Prahovaacum 6 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației
ACTUALITATEacum o săptămânăMihai Istrate, consultant accesare fonduri nerambursabile: Fermierii români ar trebui sprijiniți, tratați și apreciați ca cei din Vest!
Dâmboviţaacum 3 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 25 de ani din Târgoviște, arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani



























