Connect with us

ACTUALITATE

Racla cu mâna Sf. Ioan Rusul va fi adusă spre închinare la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Publicat

pe

În Duminica a treia după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, a devenit o tradiție ca, la Mănăstirea Pantocrator, din localitatea Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, să se adune mulțime de credincioși pentru a o cinsti pe Sfânta Maria Magdalena, anul acesta fiind al unsprezecelea an de când Mănăstirea Pantocrator organizează acest pelerinaj la care se adună zeci de mii de pelerini veniți din toate zonele țării pentru a o cinsti pe „Prima Martoră Învierii”.

Cu acest prilej vor fi aduse spre închinare mâna Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul ce se păstrează la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos și Moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeii de la Mănăstirea Pangia Dovra – Veria, Grecia. Scoaterea acestor Sfinte Odoare este un fapt extrem de rar, deoarece mâna Sfântului Ioan Rusul nu a mai părăsit Athosul din anul 1810, când a fost dăruită Mănăstirii Sfântul Pantelimon.

De aceea, vă invităm să fiți pelerini la acest moment duhovnicesc de la Mănăstirea Pantocrator, în perioada 17- 21 mai 2024. Ziua principală a acestui eveniment fiind ziua de duminică, 19 mai 2024, când Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită de un sobor de ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Vă mulțumim pentru bunăvoința de a ne fi alături la acest moment înălțător din viața Eparhiei Noastre și vă așteptăm cu drag.

Din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Galaction,
Vicar Administrativ Eparhial – Arhim. Serafim Baciu

Contact Mănăstirea Pantocrator
Telefon : 0720.891.403
email: contact@manastirea-patocrator.ro
www.manastirea-patocrator.ro

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Publicat

pe

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?

Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.

Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite