Argeș
Activitate interactivă de informare la Colegiul „Alexandru Odobescu” din Pitești

230 de elevi de la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești au participat, astăzi 24 mai 2024, la o activitate de informare desfăşurată de către membrii proiectului Comunitar Ready Steady Go, cu sprijinul serviciilor de urgență argeșene.
„Timp de două ore, pompieri, volutari din programul „Salvator din pasiune”, polițiști, jandarmi, personal din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția Națională Antidrog, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și personalul al Serviciului de Ambulanță Județean, au venit în fața elevilor și cadrelor didactice, făcând scurte demonstrații practice și oferind sfaturi utile care vor putea fi aplicate oricând, fie la școală, fie în viața de zi cu zi.

A fost o activitate interactivă, care a stârnit entuziasmul elevilor, arătându-se interesați de modul în care pot acționa, fără echipamente speciale, pentru acordarea primului ajutor.
Toți au fost încântați de vizita şi interacţiunea cu membrii serviciilor de urgenţă, înţelegând că și ei, indiferent de vârstă, sunt o componentă importantă a societății, iar faptul că de acum înainte știu care este modul de comportare în anumite situații, este un real succes”, ne informează ISU Argeș.


ACTUALITATE
Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.
„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.
Argeș
Femeie de 79 de ani a fost găsită decedată într-un cămin de apometru

O femeie de 79 de ani a fost găsită decedată, în această dimineață, decedată într-un cămin de apometru. S-a întâmplat în comuna Uda , județul Argeș – sat Bărănești.
La fața locului au fost alocate două echipaje de intervenție, unul de pompieri și unul medical, de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru bătrâna care era căzută în bazinul plin un apă.
Polițiștii trebuie acum să stabilească împrejurările în care a avut loc acest accident.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























