POLITIC
Președintele PNL Dâmbovița, mesaj la aniversarea de 149 de ani a partidului

Senatorul Virgil Guran – președintele PNL Dâmbovița a transmis astăzi, 24 mai 2024, un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii a 149 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. A accentuat Guran că, în prezent, PNL este „partidul care garantează stabilitatea guvernamentală și dezvoltarea economică” a țării.
„Din 1875 ne aflăm în slujba românilor şi de istoria noastră se leagă unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României.
Am condus ţara ȋn momente dificile şi am obţinut cele mai mari rezultate, aşa că putem spune, că liberalismul este fundamentul ideologic pe care s-a construit România Modernă.
Suntem singurul partid care promovează liberalismul economic și politic, avem o viziune politică de centru-dreapta și istoria mai veche și recentă ne arată că este partidul care garantează stabilitatea guvernamentală și dezvoltarea economică.
La mulți ani, Partidului Național Liberal!”.
Material realizat de SC Incomod Media SRL, la comanda PNL Dâmbovița. CMF: 21240015
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Fermierii trebuie ascultați. Nu cer indulgență, cer să nu le fie distrusă munca de-o viață!

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob condamnă violențele din timpul protestului organizat de crescătorii de oi în Piața Victoriei din București, indiferent cine le-a provocat. Spune parlamentarul că incidentele nu pot anula cauza pentru care au ieșit fermierii în stradă: decizii luate peste capul lor, exporturi blocate, animale sacrificate, luni de zile de pierderi
„Guvernul a lăsat nemulțumirea să fermenteze, apoi a tratat consecințele ca pe o problemă de ordine publică. Aceasta nu este guvernare, ci surditate instituțională. Imaginile din Piața Victoriei readuc în memoria publică trauma zilei de 10 august. Nu pentru că împrejurările ar fi identice, ci pentru că reapare același reflex primejdios: când nemulțumirea socială devine incomodă, statul începe să vorbească prin scuturi și gaze lacrimogene.
Fermierul român nu cere indulgență. Cere reguli predictibile, despăgubiri juste, acces la piețe și dreptul elementar de a fi consultat înainte ca o semnătură administrativă să-i distrugă munca de-o viață. România productivă nu poate fi ținută la distanță prin garduri și gaze. Fermierii trebuie ascultați. Acum”, spune Ciprian Constantin Iacob – senator AUR Dâmbovița.
Dâmboviţa
Dâmbovițeanul Leonardo Badea, printre numele vehiculate pentru a fi nominalizat premier al României

În cadrul unor emisiuni difuzate de Antena 3 și România TV, a fost vehiculat un nume surpriză pentru funcția de premier al României: dâmbovițeanul Leonardo Badea. Prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României ar fi luat în considerație de președintele Nicușor Dan. Ba chiar se spune că ar fi pe un loc în față pe lista șefului statului. Fost senator de Dâmbovița din partea PSD, în perioada 2012-2016, Leonardo Badea ar trebui să constituie un guvern de tehnocrați, departe de mofturile politice și ar avea misiunea dificilă de a scoate țara din criză.
Leonardo Badea este din Târgoviște, are 51 de ani, este vicepreședinte al Consiliului de Administrație și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României. Între 2017 și 2019, a fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară. Leonardo Badea este licențiat al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, iar în urma susținerii publice a tezei de doctorat, în 2005, a obținut titlul de doctor în domeniul Contabilitate, în cadrul Academiei de Studii Economice din București.
ACTUALITATEacum 3 zileDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 3 zileDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum o săptămânăGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum o săptămânăPacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica


























