ACTUALITATE
Ce frumos a fost pe 1 iunie la Camera de Comerț Dâmboviţa, sub asaltul copiilor!

Felicitări, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmboviţa pentru activitățile organizate cu ocazia zilei de 1 iunie! Pentru al treilea an consecutiv, copiii au putut participa, ieri, timp de trei ore, la diferite ateliere de creație, educative și distractive în același timp.

Unii au fost captivați de robotică, altora le-a plăcut mai mult la karaoke, foarte mulți au ales pictura pe față, iar pentru cei mai mici dintre ei atracția principală au fost baloanele de săpun și întâlnirea cu prințesa Elsa… Evident, nu au lipsit surprizele dulci!

Ca element de noutate, anul acesta a fost organizată în parcarea instituției, în colaborare cu Poliția și Jandarmeria, o expoziție de tehnică militară, iar copiii s-au bucurat la maximum să „conducă” autospecialele de intervenție și să se echipeze pentru misiunile de menținere a ordinii și liniștii publice. De asemenea, i-au încântat și poveștile spuse cu tâlc de polițiștii de la Compartimentul Prevenirea Criminalității, toate menite să-i învețe cum să se ferească de cei puși pe fapte reale.

Au fost multe surprize frumoase pe care copiii, cu siguranță, nu le vor uita cu una cu două. S-a văzut asta în entuziasmul pe care l-au manifestat ieri. Și, după cum ne-a mărturisit directoarea Ștefania Stroică, tocmai asta și-a dorit echipa de la Camera de Comerț Dâmboviţa: să vadă fericire pură pe fețele copiilor! Și le-a ieșit în fiecare an. De unde și participarea din ce în ce mai numeroasă. De menționat și faptul că mai mulți voluntari de la „Salvați Copiii” au ajutat la buna desfășurare a evenimentului.






ACTUALITATE
Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.
„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.
Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.
„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.
„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.
Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum o săptămânăAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
Dâmboviţaacum 6 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
Dâmboviţaacum 5 zile62 de descinderi într-un caz de furt de produse petroliere
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
Dâmboviţaacum 3 zilePrimar Voinești: Ce se întâmplă în Parlamentul României este cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor!
Argeșacum 6 zileFemeie, reținută de polițiști pentru că și-a bătut soacra!
ACTUALITATEacum o săptămânăJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă























