Connect with us

Dâmboviţa

Șoferiță din Râul Alb, reținută de polițiști. Vezi ce a făcut!

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

O femeie de 45 de ani, din Râul Alb, județul Dâmbovița, a fost reținută de polițiști întrucât a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest și deplasarea la spital pentru prelevarea de probe biologice, după ce a fost implicată într-un accident rutier în comună. Mai precis, șoferița a pierdut controlul asupra autoturismului pe care-l conducea și s-a izbit de un cap de pod, pe DC 122.

„Având în vedere că femeia prezenta o stare agitată și emana halenă alcoolică, acesteia i s-a solicitat să fie testată cu aparatul etilotest, refuzând.

Femeia a fost condusă la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice ori a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive, refuzând prelevarea acestora sau examinarea medicală.

În urma continuării cercetărilor de către polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de femeie a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Cercetările continuă în vederea dispunerii măsurilor legale în consecință.

Reclama

Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de către IPJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Universitatea „Valahia” din Târgoviște susține incluziunea și accesul echitabil la educație prin bursa „Solidaritate și Implicare”

Publicat

pe

În cadrul măsurilor de sprijin financiar dezvoltate din venituri proprii, Universitatea „Valahia” din Târgoviște acordă Bursa specială de studiu „Solidaritate și Implicare” pentru studenții înscriși la studii cu taxă în cadrul programelor de licență, masterat și doctorat, care provin din categorii vulnerabile sau care au un rol activ în procesele de reprezentare.

Inițiativa completează facilitățile oferite pe durata parcursului universitar și contribuie la diminuarea costurilor asociate vieții de student. Ea răspunde, totodată, contextului actual, în care tinerii de la forma de învățământ cu taxă nu mai beneficiază de burse finanțate de la bugetul de stat.

Prin Bursa „Solidaritate și Implicare” sunt avute în vedere atât situațiile sociale sau medicale deosebite, cât și contribuția celor implicați în reprezentarea colegilor. Pentru cei proveniți din centre de plasament sau case de copii, pentru persoanele rămase fără unul sau ambii părinți, precum și pentru cele cu dizabilități grave ori accentuate, valoarea acordată este egală cu taxa anuală de școlarizare. În cazul celor care se confruntă cu afecțiuni medicale grave și pentru reprezentanții studenților în structurile de conducere, cuantumul este de 50% din taxa anuală de școlarizare.

Facilitatea se acordă o singură dată pentru un singur program de studii și poate fi cumulată cu alte burse, cu respectarea condițiilor specifice fiecărei categorii.

Dosarele se depun la secretariatele facultăților, iar informațiile suplimentare privind metodologia de atribuire pot fi obținute la numărul de telefon 0245 206 101. Procedura de acordare se finalizează la începutul anului universitar, cel târziu până la data de 15 decembrie.

Reclama

Înscrierile pentru sesiunea din luna iulie se realizează online pentru toate cele zece facultăți ale instituției, iar informațiile despre oferta educațională, calendar și actele necesare sunt disponibile pe site-ul https://admitere.valahia.ro/

Educația presupune crearea unui spațiu în care diferențele de context personal nu limitează posibilitatea de a învăța, de a participa și de a contribui. În acest sens, Universitatea„Valahia” din Târgoviște urmărește să păstreze un cadru în care accesul la studii, implicarea și formarea să rămână repere importante ale vieții academice.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează expert achiziții publice

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița organizează, în data de 27 iulie 2026, ora 09:30, concurs pentru ocuparea postului vacant de EXPERT ACHIZIȚII PUBLICE în cadrul Serviciului Achiziții Publice și Aprovizionare. Dosarele de candidatură se depun în perioada 16 – 21 iulie 2026, între orele 08:00-15:00, la sediul Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița.

Anunțul integral aici

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite