ACTUALITATE
Spitalul Județean din Târgoviște are un nou Ambulatoriu de Specialitate. Detalii aici!

La trei săptămâni după deschiderea noii secții Cardiologie, dotată cu aparat angiograf, în prezența premierului Marcel Ciolacu, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, s-a consumat, astăzi – 4 iunie 2024, încă o inaugurare: noul ambulatoriu de specialitate, policlinică cum numesc pacienții o astfel de unitate medicală. Clădirea a fost edificată lângă Secția Recuperare. Accesul se face direct din Bulevardul Tudor Vladimirescu (din zona statiei de taxi).

Alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și de managerul interimar al unității medicale – Silviana Marin, s-au aflat: ministrul Sănătății – Alexandru Rafila, parlamentarii Carmen Holban, Titus Corlățean, Radu Popa și Ionuț Vulpescu. Au mai fost de față directorul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița – dr. Sorin Stoica, medici și asistenți medicali.

Proiectul derulat de Consiliul Județean Dâmbovița are o valoare de aproximativ 20,5 milioane de lei, din care 13 milioane sunt fonduri europene nerambursabile. Clădirea se desfășoară pe trei etaje și are în componență peste 20 de cabinete și săli de tratament, toate dotate cu mobilier și echipamente adecvate.

La parter se găsesc: Cabinet Boli Nutriție; Cabinet Diabet; Sală gipsare; Cabinet Urologie, cu sală de tratament și spațiile conexe aferente.
La etajul 1 se vor găsi: Cabinete de Oftalmologie; Sală de tratament oftalmologie; Cabinet cardiologie și săli conexe – sală pentru test efort, eco doppler și sala EKG; Laborator endoscopie superioară;

Etajul 2 este destinat pentru: Cameră recoltare; Cabinete Oncologie; Saloane de chimiotrapie echipate cu câte 4 posturi; Două saloane cu o capacitate de 5 paturi; Oficiu asistente.
La etajul 3 se vor găsi: Cameră de recoltare; Salon cu o capacitate de 4 paturi; Salon chimioterapie cu o capacitate de 8 posturi; Preparare citostatice.
ACTUALITATE
Direcția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune

Direcția Silvică Dâmbovița organizează, în data e 16 octombrie 2026, ora 10:00, la Centrul de Fructe Ulmi, licitație publică deschisă cu strigare pentru vânzarea unor mijloace fixe scoase din funcțiune.

ACTUALITATE
Oprire apă în comuna Niculești, 30 septembrie 2026

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Niculești că oprește furnizarea apei potabile în data de 30 septembrie 2026, între orele 08:00-20:00, pentru lucrări de igenizare a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Compania de Apa isi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
ACTUALITATEacum o săptămânăAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Uncategorizedacum o săptămânăImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o ziBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!



























