ALEGERI
Alegerile de la Găești vor fi contestate pentru suspiciuni de fraudă electorală. Au dispărut zeci de buletine de vot!

PSD contestă alegerile locale organizate în orașul Găești. După o analiză temeinică a celor întâmplate în secțiile de vot de acolo, după numărarea și renumărarea buletinelor de vot, s-a conturat tot mai mult suspiciunea de fraudare a alegerilor, în dauna candidatului social-democrat Alexandru Iorga.
Semnalul oficial al contestării procesului electoral la Găești l-a dat președintele PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan. Cetățenii din Găești sunt bulversați. Așteptau cu sufletul la gură ca Alexandru Iorga să fie nominalizat drept câștigător al alegerilor de la Găești și, când colo, rezultatul a fost altul.

Reprezentanții PSD de la secții au refuzat să semneze procesele verbale de încheiere a procesului de vot. S-a cerut de urgență renumărarea buletinelor de vot, confruntarea listelor de alegători cu numărul buletinele introduse în urnă.
Stupoare! S-a constatat, și asta de la prima renumărare, că au dispărut buletinele de vot din urne. În traducere liberă, au intrat în secție 100 de cetățeni, au semnat că au primit buletinele de vot, au intrat în cabine, și-au exprimat opțiunea electorală, dar în urnă s-au găsit doar… 50 de buletine de vot. Unde au dispărut? Cine a avut interesul să le facă pierdute? Este clar că s-a întâmplat ceva necurat la procesul de numărare.
Unde au fost ascunse buletinele de vot? Prin ce unghier? Reprezentanții PSD sunt convinși că au dispărut voturile exprimate pentru Alexandru Iorga. Cineva le-a băgat în buzunar. Din câte am aflat, fenomenul s-a petrecut cam în toate secțiile de votare. În jur de 50 de buletine de vot au dispărut fără urmă, asta în condițiile în care diferența dintre candidatul Alexandru Iorga și primarul în funcție Grigore Gheorghe este mică și orice vot face alegerea.
Din câte am aflat, și la această oră se studiază cu atenție listele de alegători, buletinele de vot și modul de aplicare a ștampilei cu însemnul votat. Se încearcă lămurirea situației în ceea ce privește dispariția fără urmă a buletinele de vot.
Alexandru Iorga, candidatul PSD pentru funcția de primar, ne-a informat că procesul electoral de la Găești va fi contestat. Astăzi se va depune contestația la Biroul Electoral de Circumscripție.
Decizia a fost întărită de președintele PSD Dâmbovița – Corneliu Ștefan, care a confirmat că în biroul de conducere a organizației dâmbovițene a fost hotărâtă contestarea alegerilor de primar la Găești. Este o hotărîre fără de precedent în Dâmbovița. Este o dovadă de respect față de alegători, față de candidat și față de lege.
ACTUALITATE
Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, vrea să adapteze sistemul electoral românesc la vremurile pe care le trăim. VIDEO

Fostul lider al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a ținut astăzi, 21 ianuarie 2026, prima sa conferință de presă în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, funcție pe care a preluat-o la sfârșitul anului trecut.
Țuțuianu nu a uitat să amintească jurnaliștilor de momentul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, după ce în cursa electorală rămăseseră Călin Georgescu și Elena Lasconi. Președintele AEP a vorbit și despre campania electorală a candidatului suvernanist Călin Georgescu, precizând că ar fi fost plină de nereguli. A anunțat Adrian Țuțuianu că AEP a făcut plângeri penale legate de modul în care a fost finanțată compania electorală a lui Călin Georgescu. Dosarul se află deja pe masa de lucru a procurorilor DNA.
„Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat unor instituții publice, inclusiv plângeri penale, legat de modul în care a fost finanțată campania electorală. Pe de altă parte, cred că este un exemplu foarte bun legat de capacitatea și instrumentele pe care le are AEP de a identifica finanțările unor campanii electorale. Aici e nevoie de îmbunătățirea cadrului normativ”, a precizat președintele AEP.

A mai spus Țuțuianu că reprezentanții Autorității Electorale Permanente nu sunt investigatori. Nu sunt ei în măsură să stabilească de unde au venit resursele financiare pentru campania lui Călin Georgescu. AEP doar semnalează problemele instituțiilor competente.
Dâmbovițeanul Adrian Țuțuianu are de gând să intervină pentru a introduce noi reguli în ceea ce privește publicitatea politică în zona de online. A precizat șeful AEP că legislația actuală nu prea mai ține pasul cu realitățile erei digitale. Normele electorale care se aplică în România sunt total depășite.
În opinia președintelui Autorității Electorale Permanente nici logistica folosită în procesele electorale nu mai ține pasul cu vremurile. Secțiile de vot cu toate dotările aferente, urne, cabine de vot cu perdeluțe, au rămas la nivelul anilor ’90.
„Voi avea întâlniri cu Uniunea Consiliilor Județene, cu asociațiile primarilor de municipii, orașe, comune, să încercăm să facem o logistică electorală unitară. Același tip de cabine, același tip de urne, același mod de amenajare a secțiilor de vot. Aș vrea să nu mai avem cabine cu perdeluțe, să avem urne care sunt transparente, eventual cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor de vot introduse în urnă, în așa fel încât să asigurăm un plus de transparență la scrutinul electoral”, a adăugat președintele AEP.
ALEGERI
Alexandru Iorga vrea să aducă Găeștiul în normalitate. Cele 4.257 de voturi obținute îl obligă și onorează!

Gata! Orașul Găeștiul și-a regăsit azimutul, a pornit pe un drum nou. Se întrevede o vigoare a speranței în mai bine, chiar dacă contextul național politic și economic nu este unul favorabil. Găeștenii vor altceva. Oamenii și-au amintit de perioada când în fruntea urbei se afla regretatul Dan Iacobuță, un social-democrat pur sânge, care a dat tonul modernizării orașului. Se întâmpla în 2012. Dan Eugen Iacobuță, reprezentantul PSD, câștigase alegerile cu 3.010 voturi. La parțialele de ieri -:7 decembrie 2025, Alexandru Iorga a fost votat de 4.257 de găeșteni.
Am zăbovit ieri în Găești pentru a urmări cu atenție starea de spirit a locuitorilor acestui oraș împodobit de sărbătoare, parcă electoral, de administrația perdantă. A fost un semn! Am purtat discuții cu o mulțime de oameni. Pe stradă, în drumul lor spre secțiile de vot sau la ieșire. Dialogurile, scurte din care, în majoritatea cazurilor, a reieșit că cetățenii vor o schimbare. Vor altceva în fruntea administrației locale. Se putea descifra rapid printre cuvinte că îl vor pe Alexandru Iorga. Conducerea primăriei de până acum pare clar că dezamăgise. Spiritul de clan, de grup al interesului, de doar „noi cu noi” a supărat urbea, i-a îndârjit pe oameni. Atenție! Cazuistică de studiat și reținut pentru cei pe care îi pișcă gândacul puterii, cum se spune în popor!
Găeștenii voiau ieri, înainte de a intra în secțiile de vot, o administrație care să îi reprezinte, să o simtă lângă ei. Au vrut să fie spart cercul acela al interesului care, de obicei, încercă să distrugă, ca o molimă, orice administrație, rupe contactul cu cetățeanul. Totul se transformă într-o rutină. Necesitate rece.
Am remarcat că oamenii nu mai pot fi păcăliți cu vorbe frumoase, cu luminițe, cu favoruri și recompense de conjunctură. Votul nu mai poate fi cumpărat cu iluzii. Scorul de ieri de la Găești a arătat acest lucru. Reprezentantul Partidului Național Liberal a obținut doar 1.511 voturi. De fapt, găeștenii nu l-au simțit pe George Bidică din filmul acesta. A părut a fi un candidat de avarie, deloc empatic, neconvingător, absent, parcă împins în față de un angrenaj care se voia rămas la butoane. Ei bine, oamenii au simțit treaba asta și au mers pe mâna fostului comandant al Poliției Găești, care a impus seriozitate și respect, iar mesajul său simplu, fără nici un fel de sulemenuri electorale, a fost centrat pe schimbare în bine, oraș și cetățean. A avut și argumente solide. În Găești nu prea s-a întâmplat nimic relevant în ultimii ani.
Alexandru Iorga a mai avut un atu puternic, în afară de decizia concetățenilor săi: Partidul Social Democrat. Orice s-a întâmplat la nivel național, convulsiile de sus, guvernarea de coaliție precară, în Dâmbovița, PSD are o organizație puternică, cu rezultate, cu oameni valoroși, interesați de comunitate, implicați și care știu să ematizeze cu cetățeanul, să se dilueze în acest tot reprezentat de comunitate. Până la urmă, PSD a fost un partid de mase și are în gena politică acest concept care, iată, în vremuri crunte, cu problematică de natură socială, economică, poate fi reactivat. Partidul care se rupe de acest ideal și dorește să devină unul elitist, doar de grup, se pierde.
AUR, prin Ana Maria Dragotă-Zamfir, a obținut doar 334 de voturi. Puțin pentru un partid care, în sondaje, este dat a fi primul în ceea ce privește încrederea. Este clar că, la Găești, este o problemă, de om, de mesaj sau, pur și simplu, cetățeanul nu vrea să părăsească culoarul acela al rezonabilului, echilibrului și concretului. AUR a creat totuși o aventură. Doar cu lozinci nu poți convinge electoratul. Candidatul AUR la Găești a fost ca gimnastul la paralele. S-a ținut de ambele bare (partide – PNL și PSD), vrând să rămână în echilibru. Nu a părut că vrea să câștige. Scorul, totuși, este prea mic.
A existat și un candidat independent. Poate, așa, pentru farmecul scrutinului sau un fel de bomboană în numele democrației. Independentul George Ghenu a obținut 214 voturi. Neconvingător. De obicei, voturile spre independenții apăruți din neant vin de la cei care nu nutresc simpatii politice. Este un fel de anulare a buletinului de vot. Ceva de genul știu că nu iese, dar nu votez cu ceilalți.
Una peste alta, orașul Găești, printr-un vot masiv, a decis ca, pentru următorii doi ani și jumătate, avocatul Alexandru Iorga să îi conducă destinul. Sunt ani în care primarul ales va trebui să dovedească cu sârg, găeștenilor, inclusiv celor aproape 5.000 de oameni care nu au venit la vot, că nu s-au înșelat. Și, atât cât îl cunosc pe Alexandru Iorga, ca jurnalist, analist la rece, nu ca unul din cercul său de apropiați, cu siguranță, va face față și va reseta, așa cum a promis, administrația publică de la Găești, va reuși să producă transformările de care orașul are nevoie. Îl are alături și pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, acum, are drum deschis să le dovedească găeștenilor că CJD este aproape de această comunitate pe care fosta conducere a ținut-o departe de administrația județeană din motive de imagine și interes.

Dâmboviţaacum o săptămânăA murit un mare DASCĂL al școlilor din nordul județului Dâmbovița
Dâmboviţaacum 12 oreConductă de gaze fisurată de un autoturism la intrare în Târgoviște. Circulația blocată pentru zeci de minute
ACTUALITATEacum o săptămânăHotel Peștera Wellness & Spa, în topurile naționale ale calității și profesionalismului
Dâmboviţaacum 3 zileDoi răniți grav într-un accident pe DN 72A, în Dragomirești
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăGata cu semaforul! S-a redeschis circulația pe podul de la Pucioasa, de pe DN71, Târgoviște – Sinaia
ACTUALITATEacum 2 zileNuclearelectrica și Universitatea Valahia înființează programul de masterat „Tehnologii avansate pentru industria nucleară”
ACTUALITATEacum o săptămânăSacrificiul din spatele performanței: Drumul spre podiumul național la Geografie
ACTUALITATEacum 2 zileNucetul a fost în dublă sărbătoare: Izvorului Tămăduirii și Ziua Comunei























