ALEGERI
Alegeri cu mari surprize, cu bucurii, tristețe și victorie de nivel național

Poate că cititorii, puțini sau mulți care urmăresc opiniile mele expuse în Incomod Media despre lume, politică, societate, oameni și fapte, au observat că, pe perioada campaniei electorale, am lăsat-o ușor cu editorialul. Nu am vrut să stric apele nici unui combatant de pe frontul electoral. Am vrut ca lucrurile să meargă în ritmul firesc, netulburat de vreo imixtiune subiectivă. Acum, m-am hotărât să scriu câte ceva despre campanie, candidați, strategii, jocuri și regrete. Nu tehnic, deloc științific după reguli ale sociologiei și ale managementului politic și electoral. Așa, mai simplu, să înțeleagă toată lumea.
Pornesc de la Braniștea. L-am văzut pe deputatul Țachianu luptând, nu zic singur, cu o armată de intimidatori. Dotați și înarmați ca la carte, împingând alegătorul spre interesul lor, sugerându-i ostentativ să voteze cu cine trebuie. Candidatul Țachianu a fost urmărit prin comună, provocat, i s-a indus o stare de violență. Au vrut adversarii să îi facă praf imaginea până în ultima clipă. Camere video care urmăreau tot ceea ce se întâmplă în stradă. Unele montate pe stâlpi cu câteva zile înainte de scrutinul electoral. De ce o fi fost atâta patimă? Nu am auzit ca vreo instituție abilitată să se fii sesizat, să pună lucrurile la punct. S-a mers cu batista pe țambal!

La Cornești, primarul PSD, Radu Stancu, înfiat cu doar câteva săptămâni înainte de la PNL, a pierdut alegerile. Existau semnale că le va scăpa. Omul nu prea rezona cu comunitatea. Era acolo și atât. L-a bătut candidatul Alianței Dreapta Unită, Bogdan Gheorghe Guță.
La Băleni, Florea Mușat, un alt liberal trecut la social-democrați, de altfel om modest, cu gândire sănătoasă, dar căruia parcă i se urcase ușor la cap, căpătase o aroganță, începuse să se creadă indispensabil. Un fel de buric al pământului. Asta l-a pierdut! Tara asta se simte, se vede de la o poștă. A mai făcut o greșeală. La ultima conferință de presă, a comis-o rău de tot. La o întrebare venită de la un jurnalist a dat un răspuns ciudat, pierzător din start. Să îi spui tu, primar, om care trebuie să radiezi seriozitate, cu câteva zile înainte de alegeri, cetățeanului din Băleni, care trudește ca vai de el de dimineață până seara, că te duci din când în când la cazino, că îți place acolo și alte lucruri de astea de cancan? Păi, te-ai ras! Ți-ai consumat singur coliva. Și Mușat a pierdut, cu toate dispensarele și atelierele sale inaugurate și alte proiecte de vizionar al comunității. Bătut de un candidat PNL – Florin Dumitru.
La Odobești a fost o surpriză adevărată. Pentru unii. Nu pentru mine. Cu vreo două săptămâni înainte de alegeri, se simțea în comună agitația. Realocări de opinii, păreri. Colegi de ai candidatului Iliuță Radu, culmea, îl ironizau, îl dădeau perdantul de serviciu, dar nu a fost așa. Iliuță, în ritmul său, afișând o falsă naivitate, dar docil, atent, a câștigat. L-a bătut pe Niculae Alecu de la PNL, o legendă a zonei. Acum, tovarășii care îl blamau s-au întors. Așa este la noi!
La Costești Vale, un alt primar de cursă lungă, Toma Matei, a fost scos din cursă de candidatul PSD, Valentin Dună. Victoria, la fel, neașteptată pentru unii. Exista teama că Tomiță va face tot ce îi stă în putință să câștige. S-a dat alarma la Costești, dar s-a dat degeaba. PSD a câștigat. Dună, cu expresivitatea aceea rece, serioasă, l-a trimis acasă pe Tomiță Matei.

La Titu, tânărul candidat Laurențiu Costache, determinat, hotărât, a câștigat imagine și teren pas cu pas. Prin campania sa electorală simplă, sinceră, corectă, fără atacuri la persoană, bazată pe comunicare clară a ceea ce vrea să facă pentru Titu, a învins în alegeri.
Alte zone, alte mișcări teluro-politice. Fenomene care merită studiate și analizate mai profund. La Sălcioara, Valentin Pârvu, primar de mai bine de 30 de ani, este scos din cursă de candidata PNL, o tânără fără nicio experiență politică, dar agreată de cetățeni. Cum, s-a întâmplat minunea, nu știm. Nu am văzut o campanie ieșită din comun la Sălcioara din partea PNL. Valentin Pârvu nu a mai vrut să conteste, să ceară renumărare, deși a pierdut la vreo patru voturi diferență.
La Văcărești, o altă surpriză! Primarul în funcție, Romică Stoica, reprezentant PSD, a fost detronat de candidatul PNL, Ionuț Irinel Badea, un tânăr războinic, care și-a scos pe stradă toată artileria. Un fel de Rambo local! Loviturile sale asupra primarului erau mai degrabă indirecte. Trăgea în zidurile unei cetăți din comună și candidatul PSD era lovit de cele mai multe ori prin ricoșeu.
Gura Șuții, un scrutin electoral calm. Aici, s-a produs un schimb de generații. În liniște. Discret. Fără tam-tam. Marian Dinu, fiul încă primarului Constantin Dinu, a câștigat alegerile cu un scor de candidat profesionist.
La Gura Ocniței, Sorin Vasile Ioniță a avut de luptat cu patru contracandidați. Unul perdant de serviciu, iar ceilalți trei, apăruți din neantul democrației, au pornit înverșunați împotriva sa. Tot răul spre bine, fiindcă cei patru s-au bătut între ei pe voturi, ultimii doi strângând prea puține, iar Sorin Vasile Ioniță, primar în funcție, a rămas cu electoratul statornic. În urma lui, la mică distanță reprezentantul AUR, Bogdan Tudorache. Lupta strânsă. Pe locul trei, Mihai Niță, de la PNL. Am auzit că, într-un cartier, candidatul independent Gheorghe Lungu Jvek, a mușcat din voturile liberalului Mihai Niță, punându-l în dificultate. Așa că Sorin Vasile Ioniță a câștigat încă un mandat de primar.
Ca să vedeți cum funcționează manipularea, înainte de alegeri, pe rețelele de socializare, se lansase informația cum că Jvek conduce în sondaje. Este pe primul loc în ceea ce privește intenția de vot, iar Ioniță pe ultimul. Și, când colo, ca să vezi hal de sondaj, Jvek al nostru a obținut doar 164 de voturi.
La Aninoasa, Vlăduț Niculae, edil în funcție și candidat PSD, a avut de înfruntat pe fostul său coleg de partid și de administrație Constantin Maricescu. Unii, care au citit prea multă anticipație politică, îl dădeau câștigător pe Maricescu. Fals! Cetățenii Aninoasei au știut să facă deosebirea între povești nemuritoare și realitatea imediată din care face parte Vlăduț Nicolae.
La Vulcana Pandele, primarul Radu Vasile, supărat pe PSD, a zburat la PNL. Degeaba! A pierdut alegerile în fața unui tânăr candidat, George Rotaru, de la PSD. Parcă mai deschis decât Radu. Ușor timid, sincer, a câștigat încrederea oamenilor.
La Vulcana Băi a învins veșnicul Emil Drăghici. Independent. Detașat. Numit de unii primarul fantomă, asta fiindcă este prins în multe activități în calitate de președinte al Asociației Comunelor din România și nu prea stă prin sat. Dar, oamenii îl tot votează. Au încredere în el. Se pune totuși întrebarea: Au avut alternativă? Eu zic că nu.
Pe Valea Dâmboviței, s-au produs câteva resetări în administrație. La fel, unele merită studiate. Dar, mai are importanță? La Pietrari din lupta PSD și PNL, a câștigat Cornel Coman, independent. Regele înghețatei din Dâmbovița a mai îndeplinit funcția de edil. A făcut îmi amintesc și treabă, dar a plecat pe un fond tensionat. Înlocuitorul său, de la PSD, a dormit vreo două mandate în bocanci. Partidul i-a retras susținerea pe ultima sută, deși puteau să îl sancționeze mai demult. Gheorghe Neacșu, supărat nevoie mare, a fugit la PNL. Așa este acum. Un ghiveci. Nu mai există morală politică, doctrină, te duci oriunde, după interes, ambiție sau dorință de răzbunare. A fost bătaie între PSD și PNL. Coman a avut un singur mesaj electoral care a prins. Ceva de genul: „Dacă vreți să prindem Voineștiul din urmă, mă întorc la Primărie!” Și s-a întors, chiar dacă doar cu câteva zeci de voturi în fața candidatului PSD.
La Râul Alb, s-a rupt prietenia dintre primarul Cătălin Preda și viceprimarul Cristinel Rizea și a ieșit măcel electoral. A fost victoria AUR, cu vicele în frunte.
La Cândești, o altă zonă cu probleme, primărița Georgeta Popa s-a retras. Nu a vrut să mai candideze. PSD a hotărât să meargă în alegeri cu vicele Marius Cristea. Mare greșeală! L-au aruncat la sigur în gura candidatului odihnit de la PNL. Un tânăr farmacist care a desfășurat în comună o campanie electorală profi. A ieșit în față cu discurs bun și comportament electoral. A știut să capaciteze atenția tinerilor, a nehotărâților, ceea ce vicele nu ar fi putut face cu ușurință. Alt aluat! Nu critic, dar nu aveai de unde să scoți cozonaci buni.

La Găești lucrurile au pornit bine. Era vizibil faptul că electoratul liber, nu cel captiv, mai mult de jumătate, dorește schimbarea. Campania electorală a candidatului PSD Alexandru Iorga a fost una jos pălăria. S-a respectat toată compoziția organizațională în materie de promovare. Text, imagine, mesaj clar, scurt, cu subiect și predicat, simplitate în expunere, sinceritate. Și s-au speriat rău Griguță și anturajul său! Fostul polițist Alexandru Iorga a mers pe calea corectitudinii, pe ceea ce vor oamenii cu adevărat, deși existau suficiente indicii că se încearcă seducerea electoratului. Asta nu fost totul! Au apărut neclarități în ceea ce privește buletinele de vot, procesele verbale de după alegeri. Neconcordanțe între ceea ce exista pe listele de alegători cu ceea ce se afla în urne. S-a făcut contestație de către PSD. Rămâne de văzut dacă va fi acceptată! Normal ar fi să se organizeze un nou scrutin electoral pentru primar. Sunt destule motive pentru reluarea procesului de vot. Dar, românul are o vorbă: „Necunoscute sunt căile Domnului”. Doar de către unii, zicem noi!
A mai rămas ceva. Ciocănești. Aici, a învins primarul în funcție, Ciprian Nilă, de la PSD. Reprezentantul AUR, Marin Păun, a fost învins, deși, atunci când și-a anunțat candidatura, se declanșase o maree de simpatie în localitate. Din păcate pentru el, apele s-au retras curios de repede.
Dacă facem așa, o statistică a modului cum s-a desfășurat campania, metode și forme de promovare electorală, comportament, reprezentanții PNL au fost mult mai răi, au acționat în unele cazuri dur, ostentativ, chiar violent. O notă mică la acest capitol, poate se îndreaptă.
Una peste alta, PSD a câștigat alegerile detașat. O victorie deplină. Și la Consiliul Județean și la primari. În clasamentul partidului, PSD Dâmbovița este fruntaș la nivel național. Corneliu Ștefan a obținut un scor istoric. Omul are stofă de politician și, mai mult decât atât, vrea să facă treabă în județ.
ACTUALITATE
Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, vrea să adapteze sistemul electoral românesc la vremurile pe care le trăim. VIDEO

Fostul lider al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a ținut astăzi, 21 ianuarie 2026, prima sa conferință de presă în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, funcție pe care a preluat-o la sfârșitul anului trecut.
Țuțuianu nu a uitat să amintească jurnaliștilor de momentul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, după ce în cursa electorală rămăseseră Călin Georgescu și Elena Lasconi. Președintele AEP a vorbit și despre campania electorală a candidatului suvernanist Călin Georgescu, precizând că ar fi fost plină de nereguli. A anunțat Adrian Țuțuianu că AEP a făcut plângeri penale legate de modul în care a fost finanțată compania electorală a lui Călin Georgescu. Dosarul se află deja pe masa de lucru a procurorilor DNA.
„Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat unor instituții publice, inclusiv plângeri penale, legat de modul în care a fost finanțată campania electorală. Pe de altă parte, cred că este un exemplu foarte bun legat de capacitatea și instrumentele pe care le are AEP de a identifica finanțările unor campanii electorale. Aici e nevoie de îmbunătățirea cadrului normativ”, a precizat președintele AEP.

A mai spus Țuțuianu că reprezentanții Autorității Electorale Permanente nu sunt investigatori. Nu sunt ei în măsură să stabilească de unde au venit resursele financiare pentru campania lui Călin Georgescu. AEP doar semnalează problemele instituțiilor competente.
Dâmbovițeanul Adrian Țuțuianu are de gând să intervină pentru a introduce noi reguli în ceea ce privește publicitatea politică în zona de online. A precizat șeful AEP că legislația actuală nu prea mai ține pasul cu realitățile erei digitale. Normele electorale care se aplică în România sunt total depășite.
În opinia președintelui Autorității Electorale Permanente nici logistica folosită în procesele electorale nu mai ține pasul cu vremurile. Secțiile de vot cu toate dotările aferente, urne, cabine de vot cu perdeluțe, au rămas la nivelul anilor ’90.
„Voi avea întâlniri cu Uniunea Consiliilor Județene, cu asociațiile primarilor de municipii, orașe, comune, să încercăm să facem o logistică electorală unitară. Același tip de cabine, același tip de urne, același mod de amenajare a secțiilor de vot. Aș vrea să nu mai avem cabine cu perdeluțe, să avem urne care sunt transparente, eventual cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor de vot introduse în urnă, în așa fel încât să asigurăm un plus de transparență la scrutinul electoral”, a adăugat președintele AEP.
ALEGERI
Alexandru Iorga vrea să aducă Găeștiul în normalitate. Cele 4.257 de voturi obținute îl obligă și onorează!

Gata! Orașul Găeștiul și-a regăsit azimutul, a pornit pe un drum nou. Se întrevede o vigoare a speranței în mai bine, chiar dacă contextul național politic și economic nu este unul favorabil. Găeștenii vor altceva. Oamenii și-au amintit de perioada când în fruntea urbei se afla regretatul Dan Iacobuță, un social-democrat pur sânge, care a dat tonul modernizării orașului. Se întâmpla în 2012. Dan Eugen Iacobuță, reprezentantul PSD, câștigase alegerile cu 3.010 voturi. La parțialele de ieri -:7 decembrie 2025, Alexandru Iorga a fost votat de 4.257 de găeșteni.
Am zăbovit ieri în Găești pentru a urmări cu atenție starea de spirit a locuitorilor acestui oraș împodobit de sărbătoare, parcă electoral, de administrația perdantă. A fost un semn! Am purtat discuții cu o mulțime de oameni. Pe stradă, în drumul lor spre secțiile de vot sau la ieșire. Dialogurile, scurte din care, în majoritatea cazurilor, a reieșit că cetățenii vor o schimbare. Vor altceva în fruntea administrației locale. Se putea descifra rapid printre cuvinte că îl vor pe Alexandru Iorga. Conducerea primăriei de până acum pare clar că dezamăgise. Spiritul de clan, de grup al interesului, de doar „noi cu noi” a supărat urbea, i-a îndârjit pe oameni. Atenție! Cazuistică de studiat și reținut pentru cei pe care îi pișcă gândacul puterii, cum se spune în popor!
Găeștenii voiau ieri, înainte de a intra în secțiile de vot, o administrație care să îi reprezinte, să o simtă lângă ei. Au vrut să fie spart cercul acela al interesului care, de obicei, încercă să distrugă, ca o molimă, orice administrație, rupe contactul cu cetățeanul. Totul se transformă într-o rutină. Necesitate rece.
Am remarcat că oamenii nu mai pot fi păcăliți cu vorbe frumoase, cu luminițe, cu favoruri și recompense de conjunctură. Votul nu mai poate fi cumpărat cu iluzii. Scorul de ieri de la Găești a arătat acest lucru. Reprezentantul Partidului Național Liberal a obținut doar 1.511 voturi. De fapt, găeștenii nu l-au simțit pe George Bidică din filmul acesta. A părut a fi un candidat de avarie, deloc empatic, neconvingător, absent, parcă împins în față de un angrenaj care se voia rămas la butoane. Ei bine, oamenii au simțit treaba asta și au mers pe mâna fostului comandant al Poliției Găești, care a impus seriozitate și respect, iar mesajul său simplu, fără nici un fel de sulemenuri electorale, a fost centrat pe schimbare în bine, oraș și cetățean. A avut și argumente solide. În Găești nu prea s-a întâmplat nimic relevant în ultimii ani.
Alexandru Iorga a mai avut un atu puternic, în afară de decizia concetățenilor săi: Partidul Social Democrat. Orice s-a întâmplat la nivel național, convulsiile de sus, guvernarea de coaliție precară, în Dâmbovița, PSD are o organizație puternică, cu rezultate, cu oameni valoroși, interesați de comunitate, implicați și care știu să ematizeze cu cetățeanul, să se dilueze în acest tot reprezentat de comunitate. Până la urmă, PSD a fost un partid de mase și are în gena politică acest concept care, iată, în vremuri crunte, cu problematică de natură socială, economică, poate fi reactivat. Partidul care se rupe de acest ideal și dorește să devină unul elitist, doar de grup, se pierde.
AUR, prin Ana Maria Dragotă-Zamfir, a obținut doar 334 de voturi. Puțin pentru un partid care, în sondaje, este dat a fi primul în ceea ce privește încrederea. Este clar că, la Găești, este o problemă, de om, de mesaj sau, pur și simplu, cetățeanul nu vrea să părăsească culoarul acela al rezonabilului, echilibrului și concretului. AUR a creat totuși o aventură. Doar cu lozinci nu poți convinge electoratul. Candidatul AUR la Găești a fost ca gimnastul la paralele. S-a ținut de ambele bare (partide – PNL și PSD), vrând să rămână în echilibru. Nu a părut că vrea să câștige. Scorul, totuși, este prea mic.
A existat și un candidat independent. Poate, așa, pentru farmecul scrutinului sau un fel de bomboană în numele democrației. Independentul George Ghenu a obținut 214 voturi. Neconvingător. De obicei, voturile spre independenții apăruți din neant vin de la cei care nu nutresc simpatii politice. Este un fel de anulare a buletinului de vot. Ceva de genul știu că nu iese, dar nu votez cu ceilalți.
Una peste alta, orașul Găești, printr-un vot masiv, a decis ca, pentru următorii doi ani și jumătate, avocatul Alexandru Iorga să îi conducă destinul. Sunt ani în care primarul ales va trebui să dovedească cu sârg, găeștenilor, inclusiv celor aproape 5.000 de oameni care nu au venit la vot, că nu s-au înșelat. Și, atât cât îl cunosc pe Alexandru Iorga, ca jurnalist, analist la rece, nu ca unul din cercul său de apropiați, cu siguranță, va face față și va reseta, așa cum a promis, administrația publică de la Găești, va reuși să producă transformările de care orașul are nevoie. Îl are alături și pe președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care, acum, are drum deschis să le dovedească găeștenilor că CJD este aproape de această comunitate pe care fosta conducere a ținut-o departe de administrația județeană din motive de imagine și interes.

ACTUALITATEacum o săptămânăDoliu la ISU Dâmboviţa. S-a stins din viață Lt. col. Ionuț Mihai Muscăloiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dâmboviţaacum o săptămânăA murit un mare DASCĂL al școlilor din nordul județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgovișteanul Dan Neculăescu, propus ambasador al României în Statele Unite ale Americii!
ACTUALITATEacum o săptămânăHotel Peștera Wellness & Spa, în topurile naționale ale calității și profesionalismului
Dâmboviţaacum 2 zileDoi răniți grav într-un accident pe DN 72A, în Dragomirești
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăGata cu semaforul! S-a redeschis circulația pe podul de la Pucioasa, de pe DN71, Târgoviște – Sinaia
ACTUALITATEacum o săptămânăSacrificiul din spatele performanței: Drumul spre podiumul național la Geografie
Dâmboviţaacum o săptămânăAntrenorul Ilie Poenaru și-a încheiat contractul cu Chindia după înfrângerea din meciul cu FC Bihor























