Connect with us

ACTUALITATE

Dascăl din Târgoviște, în finala competiției naționale „Liga Profesorilor Excepționali”. Dă-i votul tău!

Publicat

pe

Elena Amalia Tatomir, profesoară de psihopedagogie specială la Școala Gimnazială Specială din Târgoviște, este unul dintre cei 20 de dascăli ajunși în finala campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali” organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

În această etapă, publicul este invitat să-și voteze favoritul online, până în data de 15 iulie 2024, pe platforma vot.fundatiadanvoiculescu.ro. Toți profesorii calificați în finală vor fi premiați în funcție de numărul de voturi obținut cu tabere educaționale în vara anului 2024, materiale educaționale, tablete Samsung, reader Kindle sau enciclopedii. Pentru primele trei locuri se vor acorda burse de merit în valoare de: 30.000 lei, 20.000 lei și 10.000 lei, pe parcursul următorului an educațional.

Dă-i votul tău profesoarei Elena Amalia Tatomir de la Școala Specială din Târgoviște!

Elena Amalia Tatomir este un exemplu de dedicare și inovație în domeniul psihopedagogiei speciale. Ea a transformat educația elevilor cu deficiențe severe într-o poveste de succes. Rezultatele le-a obținut punând accent pe metode moderne de predare, cum ar fi constructivismul, și se asigură că fiecare elev beneficiază de o educație adaptată nevoilor sale. Elena Amalia este cunoscută pentru abilitățile sale de comunicare, empatie și adaptabilitate, reușind să creeze un mediu educațional optim pentru elevii cu tulburare cu spectru autism, deficiențe mintale, sindromul Down, ADHD și alte. De-a lungul carierei, a implementat diverse proiecte educaționale și a implicat elevii în activități extrașcolare, cum ar fi ateliere de literație, voluntariat SNAC și parteneriate cu alte instituții.

Motto: „Dovada de predare excelentă este actul de iubire, empatia față de elevi și relația de încredere pe care o creezi cu aceștia”.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Dumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Publicat

pe

După o lungă și grea suferință, a trecut în veșnicie încă un spirit înalt și un străjer al Pietroșiței: Dumitru Vărzaru. A fost un om devotat comunității, un grădinar statornic și harnic, care a îngrijit, alături de ceilalți fii ai comune, această frumoasă grădină a culturii și tradițiilor străbune așezată la poale de Bucegi.

Dumitru Vărzaru s-a implicat activ, alături de soția sa, Dominica, în viața socială, culturală și educațională a Pietroșiței, a promovat valorile locale, a șlefuit odoarele moștenite de la străbunii săi. Le-au adunat în Casa Generațiilor și în Casa preotului Gheorghe Oprea. A scris cărți, în paginile cărora a picurat, cu talent, suflet și pasiune, amintiri nemuritoare.

Dumitru Vărzaru a fost unul dintre membrii fondatori, de bază, ai Fundației „Renașterea Pietroșiței Ruralia”, unde, alături de doctorul Radu Negoescu, și dumnealui trecut în veșnicie, de Daniel Comăniță și alți oșteni devotați comunității, a contribuit la reconstrucția culturii, tradițiilor și obiceiurilor locale.

Oficierea slujbei de înmormântare va avea loc astăzi, 23 septembrie 2026, la ora 12:00, la Biserica Pietroșița II. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Direcția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus

Publicat

pe

Înainte de a purcede la o deplasare în teren, pe fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Găești, directorul Direcției Silvice Dâmbovița, inginerul George Adrian Bîlcan, ne-a făcut o prezentare sintetică a rezultatelor obținute, în plan tehnic și economic, în primele 8 luni ale anului 2026 de către unitatea pe care o administrează.

În ceea ce privește activitatea de regenerare a pădurilor, erau prevăzute 63 de hectare, dar s-au efectuat astfel de lucrări pe 83 de hectare (32 regenerări artificiale și 51 regenerări naturale). Fupă cum a spus directorul Adrian Bîlcan, „îngrijirea pădurii nu înseamnă doar plantare. O pădure sănătoasă trebuie urmărită și îngrijită pe tot parcursul dezvoltării sale”.

La capitolul îngrijiri arboret tânăr, programul prevedea 1.205 ha și s-au realizat.1.346 ha (degajări – 56 ha, curățiri – 209 ha și rărituri – 1.081 hectare).

Evaluarea masei lemnoase, dintr-o planificare de 100 de mii mc s-au realizat 193 de mii. Recoltarea masei lemnoase, propus 90 de mii mc, realizat 123 de mii mc.

„De asemenea, menținem certificarea managementului forestier pentru întreaga suprafață administrată – 100%. În prezent, întreaga suprafață aflată în administrarea Direcției Silvice Dâmbovița este certificată. O altă țintă a Direcției Silvice Dâmbovița a fost reprezentată de asigurarea necesarului de lemn de foc pentru populație. Programul stabilit a fost de 28,6 mii mc, dar s-au realizat 36,0 mii mc.

Reclama

Prin platforma online „Romsilva Store”, cetățenii pot identifica rapid și transparent oferta de lemn de foc a ocoalelor silvice. Este o soluție modernă, simplă și eficientă, care reduce timpul și deplasările inutile”, a precizat directorul Adrian Bîlcan.

Cifra de afaceri la Direcția Silvică Dâmbovița a fost de 55.050 mii lei, respectiv 104,66% față de aceeași perioada a anului trecut. Profitul la 8 luni a fost de + 493,6 mii lei.

„Am valorificat prin licitații de vânzare a masei lemnoase pe picior 138.636,31 mc, cu o valoare de 33.895.945,49 lei. Prețul mediu obținut în anul 2026 este de 244.50 lei/mc, comparativ cu 223,93 lei/mc în anul 2025.

Am contractat prin licitații de vânzare a masei lemnoase pe picior în 8 luni o valoare suplimentară de 9,324,325,73 lei, față de valoarea totală pe întreg anul 2025″, a mai spus directorul Direcției Silvice Dâmbovița – ing. Adrian George Bîlcan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite