ACTUALITATE
Dâmbovița: Subprefectul Marian Tănase a cerut primăriilor să activeze punctele de prim-ajutor pe timpul caniculei!

Căldură mare. Afară. La Colegiul Prefectural Dâmbovița, răcoare. Doar atât. În rest, ședință obișnuită. Dări de seamă în cel mai anost stil. Expuneri consistente, dar inconsistente ca mesaj. Întâlnirea a fost condusă de subprefectul Marian Tănase.
Directorul Agenției Județene a Ocupării Forței Muncă Dâmbovița, Constanța Anghel, a făcut o prezentare a instituției. Nu știu dacă mai era cazul. Apoi, statistic, sintetic, a prezentat activitatea Agenției pe primele 5 luni ale anului. Oferte de muncă, locuri ocupate, profesiuni, rezultate bursa locurilor de muncă.
La finalul întâlnirii, la sesiunea diverse, nu au fost ridicate probleme de către reprezentanții deconcentratelor prezenți la Colegiu. Întrebarea, în ton cu vremea, a venit din partea presei. Județul Dâmbovița se află, de ieri, sub cod portocaliu. Canicula face ravagii. Conform unei Ordonanțe de Urgență de prin 2000, în asemenea situații, se trece la luarea unor măsuri pentru protejarea populației împotriva efectelor caniculei. Pe hârtie pare că s-au luat! A precizat subprefectul că, de pe 14 iunie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a informat unitățile administrativ teritoriale despre ce trebuie făcut, unde trebuie să fie instalate punctele de prim-ajutor, cum trebuie acționat.
Faptic, nu prea s-a produs mișcarea. Nu am văzut vreun cort al Crucii Roșii sau al altei instituții pe undeva, la vedere, în locurile publice, unde să se împartă apă rece, mai o glicemie, o tensiune, un sfat… Piața Tricolorului unde, în anii trecuți, când ne înmuia căldura, trona un cort de prim ajutor, acum este pustie.
Subprefectul, cu sinceritatea care îl caracterizează, a recunoscut că nici el nu a văzut pe undeva vreun punct de distribuit apă către populație. Dar o să ceară lămuriri, o să efectueze verificări și lucrurile vor intra în normal.
ACTUALITATE
Corneliu Ștefan, întâlniri la nivel guvernamental pentru continuarea investițiilor din județul Dâmbovița

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în vederea continuării dezvoltării județului, a avut astăzi mai multe întâlniri la nivel guvernamental ce au vizat proiecte și investiții importante pentru Dâmbovița.
La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Corneliu Ștefan a discutat cu ministrul Alexandru Stoica despre investițiile aflate în derulare și cele pe care urmează să le materializeze.

De asemenea, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, șeful administrației județene, a avut o întâlnire cu ministrul Mihai Ghigiu, în cadrul căreia a abordat oportunitățile de finanțare europeană și programele prin care putem susține noi investiții.
„Consider că dialogul cu instituțiile centrale este esențial. De aceea, am făcut astăzi toate demersurile necesare pentru ca proiectele județului să meargă înainte”, a precizat Corneliu Ștefan, la finalul acestor întâlniri de lucru.
ACTUALITATE
62 de camioane militare produse în Dâmbovița, la Petrești, au fost predate Armatei Republicii Moldova

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat astăzi, la sediul Guvernului României, la ceremonia de predare a 62 de camioane militare IVECO către Armata Republicii Moldova. Evenimentul este o rezultată a unui parteneriat mai amplu de cooperare între armatele României și Republicii Moldova. De precizat că aceste camioane militare au fost produse la Petrești, în județul Dâmbovița. Achiziția a fost finanțată de la bugetul Republicii Moldova.
„Acest proiect demonstrează că parteneriatul dintre România și Republica Moldova contribuie nu doar la consolidarea capacităților de apărare, ci și la dezvoltarea industriei românești și la susținerea locurilor de muncă din județul nostru. Îmi doresc ca această colaborare să continue și să se dezvolte!

În același timp, trebuie să încurajăm investitorii din județul Dâmbovița să își extindă capacitățile de producție, să creeze noi locuri de muncă și să valorifice oportunitățile oferite de astfel de parteneriate. O cooperare mai puternică între România și Republica Moldova înseamnă și o economie locală mai puternică” a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, după consumarea momentului de semnare a documentelor de predare a celor 62 de camioane către Armata Republicii Moldova.
De precizat că la acest eveniment a fost prezent, alături de alți demnitari ai statului român, premierul Luca Niculescu, ministrul Apărării Republicii Moldova – Anatolie Nosatîi și ministrul Apărării Naționale – Ștefan Radu Oprea.
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 5 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 2 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























