ACTUALITATE
150 de locuri de muncă vacante în țările europene, prin EURES România

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 150 de locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Belgia – 1 loc de muncă pentru bucătar;
Letonia – 30 de locuri de muncă pentru sudor;
Finlanda – 7 locuri de muncă pentru: tapițer de mobilă și instalator ascensor;
Germania – 27 locuri de muncă pentru: muncitor în producţie, tehnician electronist, lucrător în producţie – procesare produse din carne, sudor;
Olanda – 4 locuri de muncă pentru: șofer autobuz și lucrător spații verzi;
Irlanda – 1 loc de muncă pentru asistent medical;
Malta – 21 locuri de muncă pentru: șofer taxi și medic veterinar acvacultură;
Italia – 5 locuri de muncă pentru: fizioterapeut, infirmier și asistent medical;
Norvegia – 54 de locuri de muncă pentru: sudor, mecanic motoare și muncitor în acvacultură.
Detalii suplimentare se pot obţine consultând site-ul AJOFM Dâmboviţa (www.anofm.ro – ajofm dambovita – rubrica Eures România) sau la numărul de telefon 0245.620.635.
Sursa: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița
ACTUALITATE
Nu rata! Sesiuni de instruire pentru antreprenori la Camera de Comerț Dâmboviţa

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează, pe parcursul lunii mai 2026, două sesiuni de instruire dedicate celor care își doresc să folosească instrumentele digitale pentru promovare, eficientizare și dezvoltarea afacerii.
Workshopurile vor fi susținute de Alexandru Tomescu – CEO Coders Lab – Academia de IT, în format fizic, la sediul Camerei de Comerț Dâmbovița – Calea Câmpulung, Nr. 6A, Târgoviște.
Participanții vor descoperi exemple practice, soluții aplicabile și direcții utile pentru creșterea vizibilității online, atragerea clienților și utilizarea tehnologiei în activitatea de business.
Informații suplimentare puteți obține la adresa de email info@ccidb.ro sau la numărul de telefon 0751.153.708.
Joi – 14 mai, 10:00-12:00. Social Media: Transformă vizualizările în clienți
Un workshop despre cum poți trece de la simpla prezență online la rezultate concrete pentru afacerea ta.
Speaker: Alexandru Tomescu – CEO Coders Lab – Academia de IT
Înscrieri: https://forms.gle/Phds6gCyRKceWjXr9
Tarif de participare: 200 lei, TVA inclus
Gratuit pentru membrii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Joi – 28 mai, 10:00-12:00. Puterea AJ în business: De la idee la automatizare
O sesiune practică despre modul în care inteligența artificială poate sprijini activitatea unei afaceri, de la generarea de idei până la automatizarea proceselor.
Speaker: Alexandru Tomescu – CEO Coders Lab – Academia de IT
Înscrieri: https://forms.gle/QdHzq4xUF5veqZvNA
Tarif de participare: 200 lei, TVA inclus
Gratuit pentru membrii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
ACTUALITATE
Direcția Silvică Dâmbovița organizează licitație pentru vânzare plante medicinale

Direcția Silvică Dâmbovița organizează, la sediul său din municipiul Târgoviște, B-dul Regele Carol I nr. 68, în data de 19 mai 2026, ora 10:00, licitaţie, cu prezentarea ofertelor scrise în plic închis și sigilat, în vederea vânzării de plante medicinale, din producția anului 2026 și recoltate din fondul forestier de stat sau administrat de ocoalele silvice ale Direcției, urmată de negociere.
Caietele de sarcini pot fi procurate gratuit de la sediul Direcției Silvice Dâmbovița.
Ofertele agenților economici se vor depune într-un plic închis și sigilat, marcat cu denumirea (numele) firmei și adresa ofertantului, plic care se va depune în urnă, în fața comisiei de licitație, în data de 19 mai 2026, ora 10:00, la începutul ședinței de licitație.
Pentru participarea la licitație, solicitantul trebuie să anexeze la cererea de înscriere și să depună, până la data de 18 mai 2026, ora 14:00, următoarele documente, în copii conforme cu originalul, certificate de către reprezentantul legal al persoanei juridice:
– Actul constitutiv al persoanei juridice și certificatele de mențiuni (dacă există) la actul constitutiv;
– Documentele care atestă înregistrarea persoanei juridice la Oficiul Registrului Comerțului și certificatul constatator;
– Declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice că nu are datorii restante față de Regia Națională a Pădurilor -Romsilva și față de unitățile și subunitățile acesteia;
– Certificatul de atestare fiscală, eliberat de organul de administrare fiscală al unității administrativ teritoriale pe raza căreia ofertantul își are sediul;
– Celelalte solicitări conform caietului de sarcini.
Persoanele juridice care nu au sediul în România vor depune documentele de înscriere la licitație atât în limba oficială a țării de domiciliu cât și traduceri autorizate ale acestora în limba română, autentificate la notarul public.
Cantitățile de plante medicinale oferite spre vânzare sunt următoarele:

Cantitățile care nu se adjudecă în urma licitației din data de 19 mai 2026 se oferă la negociere, iar cele contractate se pot modifica în plus sau în minus, funcție de fructificație, de conjunctura pieței și de evoluția vremii, pe parcursul sezonului.
Pentru informații suplimentare agenții economici se vor adresa la sediul Direcției, la telefon 0245.612.672, fax 0245.611.004 sau la office@targoviste.rosilva.ro.
Director,
ing. BÎLCAN ADRIAN
Prahovaacum o săptămânăDoi adulți și un copil de 6 ani s-au răsturnat cu ATV-ul. Un bărbat a decedat
ACTUALITATEacum 17 oreMinistrul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la restaurantul din Gemenea, unde 41 de persoane au acuzat toxiinefecție alimentară
ACTUALITATEacum 6 oreAflă aici cine concertează la Târgoviște de „Zilele Județului Dâmbovița” 2026!
ACTUALITATEacum 24 de oreDSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePucheni, între tradiție, pitoresc și modernitate
ACTUALITATEacum 4 zileUrs la plimbare prin centrul satului Siliștea (Dâmbovița). VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o ziComuna Cândești, speranțe, destule probleme și neajunsuri, dar se înaintează pe drumul cel bun!
Dâmboviţaacum o ziUPDATE. A fost suspendată activitatea localului din Gemenea unde s-au înregistrat zeci de cazuri de toxiinefecție alimentară























