ACTUALITATE
Concursul de toacă organizat la Cobia a aliniat la start 70 de tineri din județul Dâmbovița

70 de tineri din județul Dâmbovița, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, au participat, duminică – 30 iunie 2024, la cea de-a 14-a ediție a Concursului Eparhial de Toacă, organizat la Parohia Cobia, cu binecuvântarea mitropolitului Nifon. Au mai fost prezenți: prof. Mariana Luca de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște; dr. etnolog Adriana Ion de la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița; Marin Manda – primarul comunei Cobia, prof. Mădălina Săvulescu – directorul Școlii Gimnaziale Cobia, pr. Valeriu Gheorghe – protopopul Protoieriei Găești, pr. prof. Cătălin Ciobanu – coordonatorul activităților catehetice cu tinerii din Protoieria Găești, pr. paroh Alexandru Mușat, preoți și profesori de Religie din județ, însoțiți de numeroși tineri și de părinții acestora.
„Evenimentul a debutat cu mesajul chiriarhal de binecuvântare, transmis de Pr. Ionuț Ileana – Consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, apoi tânărul Ștefan Cojocaru, de la Parohia Gheboaia, câștigătorul locului I al ediției anterioare, a prezentat un exercițiu demonstrativ la toacă, după care a urmat desfășurarea concursului”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.

În urma jurizării, clasamentul a fost următorul:
- Locul I – Antonie Neguș, de la Parohia Pietroșița III, Protoieria Pucioasa.
- Locul II – Mihai Cosmin Burcea, de la Parohia Răscăieți, Protoieria Găești.
- Locul III – Petru Panal, de la Parohia Dârza, Protoieria Titu.
De asemenea, au fost acordate și trei mențiuni, după cum urmează: Mihail Voicu, de la Parohia Bărbulețu, Protoieria Târgoviște Nord; David Fișcă, de la Parohia Bezdead II, Protoieria Pucioasa și Andrei Gheorghe, de la Parohia Colacu, Protoieria Titu.

„După încheierea concursului, Andreea Diaconescu, de la Parohia „Sf. Ioan” – Găești a interpretat o priceasnă, iar Ansamblul „Codrulețul”, coordonat de Prof. Marian Grigore, de la Clubul Copiilor din Găești, prin bunăvoința dnei Director Maria Mara Mușat, au oferit un program de dansuri tradiționale românești.
Mitropolitul Nifon a oferit tuturor participanților cele mai recente tipărituri eparhiale dedicate tinerilor, diplome și alte daruri, iar cei nominalizați, clasați pe primele locuri, au primit și recompense financiare, urmând să participe la Festivalul Internațional de Toacă și Clopote „Cântecul care zidește”, ediția a XIX-a, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului, de Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena”, în orașul Victoria, jud. Brașov, în zilele de 8 și 9 iulie 2024″, ne informează Arhiepiscopia Târgoviștei.


ACTUALITATE
Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!
„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.
ACTUALITATE
A fost repus în funcțiune computerul tomograf de la Spitalul Pucioasa

Spitalul Orășenesc Pucioasa a fost dotat cu 30 de paturi medicale, 30 de saltele și 30 de noptiere noi, iar computerul tomograf al unității a fost reparat și repus în funcțiune, în urma unei intervenții realizate de Asociația Vasiliu, cu sprijinul Heidelberg Materials România. Prin urmare, de astăzi, 10 noiembrie 2026, locuitorii din nordul județului Dâmbovița au acces la servicii medicale mai sigure și mai rapide, direct în comunitatea lor.
„Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă mai mult decât echipamente, înseamnă acces real la diagnostic și tratament pentru pacienți. În cazul Spitalului Pucioasa, am reușit, împreună cu partenerii noștri Heidelberg Materials România, să îmbunătățim atât condițiile de îngrijire, cât și capacitatea de diagnostic, într-un timp relativ scurt”, a precizat Delia Vasiliu – președinte Asociația Vasiliu România.

Cele 30 de paturi complet echipate (pat, saltea și noptieră) contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare din mai multe secții ale spitalului. Cât privește computerul tomograf, repararea și repunerea acestuia în funcțiune înseamnă că pacienții nu mai trebuie să fie transferați către alte unități medicale pentru a beneficia de investiții imagistice esențiale pentru stabilirea diagnosticului.
“Dotările primite reprezintă un sprijin important pentru unitatea noastră sanitară și pentru comunitatea pe care o deservim. Ne dorim ca această inițiativă să reprezinte un exemplu de responsabilitate și solidaritate, care să încurajeze noi proiecte în beneficiul sistemului medical și al comunităților locale”, a declarat Ancuța Adriana – manager Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Spitalul Orășenesc Pucioasa deservește aproximativ 70.000 de persoane din orașele Pucioasa și Fieni și din cele 11 comune arondate, oferind servicii medicale prin intermediul a 15 secții și compartimente, plus Ambulatoriul Integrat.
„Ca parte a acestei comunități, ne dorim ca oamenii din Fieni, Pucioasa și localitățile învecinate să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă. Suntem bucuroși că, împreună cu partenerii noștri, am putut contribui la repunerea în funcțiune a computerului tomograf și la modernizarea condițiilor de spitalizare. Este o investiție în sănătatea și bunăstarea oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Viorel Stăncioiu – director Fabrica de ciment Fieni, Heidelberg Materials România.
Reamintim faptul că Primăria Pucioasa are în implementare un complex de proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Spitalului și Ambulatoriului Integrat din localitate.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum 7 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























