ADMINISTRAŢIE
Delegație a Comisiei Europene, vizită de lucru în județul Dâmbovița

O delegație a Comisiei Europene, condusă de Nicola Aimi – expert senior în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană, se află, începând de astăzi – 11 iulie 2024, în județul Dâmbovița pentru a identifica, împreună cu directorul general al ADR Sud Muntenia și conducerea Consiliului Județean, modalitățile prin care se vor putea accesa fondurile necesare pentru a finanța proiectele „Stațiunea de Interes Național Peștera-Padina” și „Domeniul Schiabil Cocora” – a precizat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, după edința Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027, care a avut loc la Călărași.

„Unul dintre subiectele discutate a fost progresul implementării programului de finanțare a proiectelor administrațiilor publice din regiunea noastră. Din punctul meu de vedere, Programul Regional 2021–2027 a avut un start bun, mai ales în Dâmbovița. O dovadă în acest sens este investiția de peste 64.200.000 de euro deja în implementare în județul nostru: Dezvoltarea infrastructurii de transport județean DJ 713 (Pucioasa – Brănești – Vulcana Pandele – Șotânga – Târgoviște), DJ 720C (Gura Ocniței – Ocnița) și DJ 720A (Gura Ocniței – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN 1A)”, a mai spus președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
Primar Dragodana, nemulțumit: În pământ, canalizarea este realizată bine, la suprafață e dezastru!

Primarul comunei Dragodana, din județul Dâmbovița, Gheorghe Sandu, este nemulțumit de modul cum abordează execuția rețelei de canalizare firma care a câștigat licitația. Vorbim despre un proiect al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, astfel că administrația publică locală nu are nicio pârghie legală să îndrepte aspectele sesizate în teren. Se referă edilul la ritmul greoi de lucru și mai ales la problemele care vin la pachet cu starea de șantier.
„În pământ, canalizarea este realizată bine, funcționează, însă la suprafață e dezastru. Suntem cu drumurile sparte de 2 ani și, la fiecare ploaie, încă se mai lasă pământul, mai ales la gurile de canal. Parcă e prea de tot. Îi înțeleg pe oameni când înjură. De 2 ani, mergem cu mașinile prin gropi. S-a săpat, s-a îngropat conducta și s-a pus înapoi pământul scos. Probabil pentru a se reduce cheltuielile, nu au adus pământ mărunțit și nisip, care s-ar fi asezat altfel pe lângă țevi și s-ar fi tasat mult mai repede. Proiectul prevede și aducerea drumurilor la stadiul inițial”, ne-a declarat primarul Gheorghe Sandu.
Ne-a spus edilul că au mai rămas de executat circa 1,2 km de rețea din totalul de 60 km. S-a săpat în medie la 3 metri adâncime, dar au fost și zone unde s-a coborât la 4 metri. Sunt incluse toate satele componente ale comunei Dragodana, mai puțin Pădureni, care nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate. Prin urmare, Primăria a întocmit documentație separată și va depune cerere de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu. Cât privește proiectul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, contractul vizează șapte comune, nu doar Dragodana, iar termenul de execuție a fost prelungit cu 1 an, până a finalul anului 2027, întrucât în celelalte localități lucrările nu sunt atât de avansate ca în Dragodana.
ADMINISTRAŢIE
Gata, canalizarea în Gemenea Brătulești. Încep racordările. Detalii aici!

Încă o reușită în plan edilitar punctată în comuna Voinești. Au fost finalizate lucrările la „Sistemul centralizat de canalizare în satul Gemenea Brătulești”, tronsonul executat de-a lungul drumului DN 72A, pe ambele părți. Precizează primarul Gabriel Dănuț Sandu că realizarea acestui obiectiv aduce în localitate confort și un nivel ridicat de civilizație. O investiție care, cu siguranță, va contribui la dezvoltarea socio-economică a comunei Voinești.
Edilul localității a făcut în aceste zile un apel la cetățenii din Gemenea Brătulești pentru a purcede, cu curaj, la racordarea gospodăriilor la sistemul de canalizare. Pentru ca totul să se desfășoare ușor, fără complicații, Gabriel Dănuț Sandu le-a prezentat și pașii ce trebuie urmați.
Solicitarea se face de luni până vineri, între orele 08:00–16:00. Cetățenii interesați trebuie să sune la numărul de telefon 0245.668.762, respectiv sediul firmei S.C. APACRIS INSTAL 2012 SRL, operatorul sistemului de apă și canalizare de la nivelul comunei Voinești și să solicite racordarea la rețeaua de canalizare. Trebuie menționate: numele și prenumele persoanei interesate, stradă, număr gospodărie. Solicitarea poate fi făcută și on-line, prin e-mail la adresa apacrisinstal@yahoo.com.
„Branșamentul se va efectua de la cămin de vizitare sau conductă de canal până la limita de proprietate. Costul este de 100 lei/metru liniar + TVA (țeavă SN2 portocalie, săpătură, gură de vizitare, aducere teren la stadiu inițial). 400 lei + TVA – colier de branșare (acolo unde branșamentul se efectuează direct în conductă). Nu se percepe taxă de conectare. Branșamentele se vor executa începând cu data de 01.12.2026. Dacă întâmpinați probleme, vă rugăm să apelați cu încredere numărul de telefon 0723.142.661, la primarul dumneavoastră”, este mesajul transmis de edilul Gabriel Dănuț Sandu.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























