Connect with us

Dâmboviţa

Senator Titus Corlățean: Francezii sunt cei care au consacrat deviza „Liberté, Égalité, Fraternité”

Publicat

pe

Senatorul Titus Corlăţean, președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României, a participat la recepția oferită de Ambasadei Franței la București cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Franceze.

Titus Corlățean i-a felicitat pe reprezentanții Franței cu ocazia acestei mari sărbători naționale care anul acesta se consumă într-o perioadă cu multiple provocări de natură politică și economică.

„Atentatul din SUA mi-a atras atenția însă asupra provocărilor serioase pe care lumea democratică le are de gestionat astăzi în mult mai multe țări. Este și cazul Franței, care recent, a trecut printr-un episod dificil și tensionat din punct de vedere politic și electoral. Un stat francez de care și noi suntem profund legați, printr-o întreagă istorie, cultură și limbă.

Cred că francezii, la rândul lor, ar trebui să își redescopere istoria, identitatea națională și europeană, rădăcinile și contribuția lor istorică excepțională la fundamentele democrației și Drepturilor și Libertăților Fundamentale. Pentru că francezii sunt cei care au consacrat deviza: „Liberté, Égalité, Fraternité”, a spus Titus Corlățean.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

A amenințat doi consăteni că le incendiază casele! S-a întâmplat în Dărmănești, Dâmbovița

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Un bărbat de 53 de ani, din Dărmănești, județul Dâmbovița, a fost arestat preventiv, astăzi – 2 iulie 2026, pentru 30 de zile după ce, în noaptea de 30 iunie, a amenințat doi consăteni că le incendiază locuințele. Totodată, a distrus geamurile casei unuia dintre aceștia și l-a agresat cu un obiect ascuțit-înțepător. Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni.

„Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că bănuitul, în cursul serii de 30 iunie a.c., în jurul orei 22:00, s-ar fi deplasat la domiciliul unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Dărmănești, având asupra sa două sticle cu lichid incolor cu miros înțepător și o brichetă și l-ar fi amenințat că îi va da foc locuinței, provocându-i o stare de temere.

Ulterior, acesta s-ar fi deplasat la domiciliul unui bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate, amenințându-l în mod similar că îi va incendia locuința. Totodată, ar fi distrus geamurile locuinței persoanei vătămate și l-ar fi agresat cu un obiect ascuțit-înțepător.

Astăzi, 2 iulie a.c., cel în cauză a fost prezentat judecătorului pentru drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Moreni care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și distrugere.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primar Tătărani: După furtună, au apărut „atotștiutorii” care aruncă cu noroi, inepții și minciuni!

Publicat

pe

Vijeliile din ultimele zile ne-au arătat cât de mici și de neputincioși suntem în fața naturii dezlănțuite. Situația devine și mai critică atunci când cad sistemele de utilități. În cazul de față, rețelele de distribuție a energiei electrice. Nu este tocmai ușor ca, în plină vară, cu temperaturi ridicate, să rămâi fără energie electrică în gospodărie. Să nu îți mai funcționeze frigiderul, congelatorul, mașina de spălat, televizorul, instalațiile de apă potabilă, becul care îți luminează casa… Sunt însă și oameni care abia așteaptă astfel de situații pentru a răbufni împotriva primarilor pe rețelele de socializare, doar-doar or câștiga ceva capital electoral – spune edilul comunei Tătărani, Constantin Pătru.

„Constat cu stupoare că unii dintre noi, atunci când natura se dezlănțuie și ne crează probleme existențiale, când suntem în dificultate, profită și ei, parcă îi mușcă un gândac de creier și pornesc în campanie electorală. Se transformă brusc în lideri de opinie. Devin atotștiutori! Acești indivizi care, atunci când plouă, ninge, bate vântul puternic și sunt avariate rețelele de transport energie electrică, atunci când sunt blocate drumurile, găsesc rapid un vinovat. Primarul! Autoritățile locale!

Nu contează pentru acest corifeu al răului de la Gheboieni ce s-a făcut bun și util pentru comună în atâția ani, vorbesc de drumuri, șanțuri, podețe, școli, grădinițe, cămin cultural, dispensare medicale. Ce să mai vorbim de rețeaua de apă potabilă, de canalizare, proiecte mari care se realizează în comuna noastră! Pentru acest „cioclu al nepăsării”, nu are importanță nici ce urmează să materializăm în localitatea noastră.

Acest individ atâta a învățat în viață: să dea cu noroi, să critice orice. Stă la umbră și la pândă. După furtună, nu apare soarele, ci acest consătean al nostru care înfundă Facebook-ul cu inepțiile și minciunile lui. Parcă se hrănește din rău!

Vijeliile din ultimele zile, oameni buni, au lovit întreg județul. Au căzut rețelele de distribuție energie electrică. S-au rupt stâlpi, au fost afectate stațiile de transformare. Oare sunt de vină autoritățile locale, primarul, atunci când te lovește furia naturii? Nu. Oameni buni, noi am fost la datorie. Am gestionat situația din teren, am luat legătura în permanență cu factorii de decizie de la județ, cu reprezentanții societăților care se ocupă de distribuția energiei electrice. Am căutat să îi determinăm să urgenteze lucrările de remediere a defecțiunilor.

Și, în acest timp, când cu toți ar trebui să fim solidari, să înțelegem că nu te poți pune cu natura dezlănțuită, apare un individ, un nimeni, care varsă cu lături în capul nostru. Că atâta știe el să facă! Se erijează în binefăcătorul comunității! Crede acest neica nimeni că te poți ridica, folosindu-te de situații conjuncturale, de fenomenele naturii, de necazurile oamenilor?

Oare, acest agitator politic, ivit din neant și care nu are treabă cu administrația, știe el cum se conduce o localitate? Știe el câte eforturi depunem pentru ca viața noastră, a tuturor, să decurgă în normalitate? Sigur că nu știe! Și nici nu îl interesează! Este ușor să torni la minciuni pe rețelele de socializare, să încerci să te faci cunoscut, aruncând în spațiul public cu mizerii.

Dragi mei,

Respect opiniile voastre, interpelările, dorințele, dar să fie pertinente, să reflecte adevărul, să fie argumentate, să fie cinstite și corecte”, a Cris, pe pagina sa de Facebook, primarul comunei Tătărani – Constantin Pătru.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite