Dâmboviţa
Deputat Radu Popa: Atacul din Pennsylvania ne-a arătat de ce la București suntem încă în Evul Mediu timpuriu al democrației!

Despre tentativa de asasinat asupra fostului președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, prin România se comentează mai puțin. De bine este clar nu prea se poate spune ceva, iar de rău nici atât. Este o situație ciudată în care clasa politică, comentatorii de orice fel, preferă să tacă, să se exprime reținut sau, cum fac unii, să încerce să nu apară public în aceste zile, pentru a nu fi abordați și chestionați. Politică de tip balcanic! Fără deranj. Soarta celui mic.
Așa cum bine s-a exprimat deputatul PSD de Dâmbovița Radu Popa, „atacul din Pennsylvania ne-a arătat de ce pe aici, pe la București, suntem încă în Evul Mediu timpuriu al democrației”. Nu reacționăm la nimic. Suntem patologic precauți. Nu vor iluștrii noștri conducători să deranjeze aliatul strategic de nici un fel. Așa că, decât să îți scape o vorbă sinceră ce poate fi analizată la sânge, mai bine taci. Nu și Radu Popa!
„Toată presa din America pune pe prima pagină întrebările legitime ale unei națiuni. La noi, cu două telefoane și două promisiuni, toate anchetele și toate audierile s-ar fi pus pe pauză și studiourile altfel tradițional indignate ar fi discutat despre pericolul războiului din Ucraina cu trei rezerviști pe care nu-i recunoaște nici Periscopul.
Dar America ne demonstrează că are un simptom de democrație: presa acuză deschis eșecul serviciilor secrete, iar președintele nu dă cec în alb Secret Service (SS), ci cere o analiză independentă! Parlamentarii, membri ai Congresului, nu tac comod nici ei și cer audieri și investigații suplimentare referitoare la motivele pentru care o clădire amplasată la o distanță relativ mică de scena lui Trump nu a fost în perimetrul de observație directă al SS.
Pe 22 iulie, directorul SS e chemat la audieri. Inclusiv această procedură va amplifica povestea și va consolida imaginea de luptător a lui Trump. Dar asta e democrația și aici vedem distanța dintre noi si ei, inclusiv în abordarea presei. Trump a fost scos de pe scenă rănit și declarat teafăr, dar atacatorul înarmat a fost șocant de aproape de a reuși. Un spectator a fost ucis împușcat, iar alți doi au fost răniți grav. Trump a scăpat doar pentru ca în fracțiunea de secundă premergătoare împușcăturii a întors capul spre dreapta să citească un chart referitor la imigrație și glonțul a trecut la un inch distanță de cap”, a scris deputatul Radu Popa, pe pagina sa de Facebook.
ADMINISTRAŢIE
Târgoviște. Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat când va fi finalizat proiectul de la Liceul Ion Heliade Rădulescu

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a efectuat, săptămâna aceasta, o vizită de lucru pe șantierul deschis la Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu”, pentru a se asigura că investiția care vizează reabilitarea, consolidarea și modernizarea corpului principal de clădire al acestei unități de învățământ se derulează fără sincope.
Practic, această școală din municipiu este refăcută de la fundație până la acoperiș. Valoarea proiectului depășește 35 de milioane de lei, iar finanțarea este 100% nerambursabilă. A anunțat edilul, la finalul vizitei de lucru, că investiția va fi finalizată până la începutul anului școlar 2027-2028.
Reamintim faptul că anul trecut, în luna octombrie, a fost dat în folosință Corpul B al Liceului „Ion Heliade Rădulescu” Târgoviște, care a făcut, de asemenea, obiectul unui proiect de reabilitare, modernizare și dotare.
ACTUALITATE
VIDEO. Bucurie și culoare la Festivalul Dovleacului organizat la Centrul Cultural Titu

Festivalul Dovleacului organizat, astăzi – 31 octombrie 2026, de Primăria Titu, la Centrul Cultural din oraș, s-a transformat într-o sărbătoare plină de culoare și voie bună, nu doar pentru copii, ci și pentru părinți și bunici – spune edilul Laurențiu Costache.
„Costumele creative, jocurile, concursurile și momentele de pe scenă au adus zâmbete și emoții frumoase. Cei mici ne-au surprins prin imaginație și curaj, iar părinții și bunicii le-au fost aproape, încurajându-i și bucurându-se alături de ei.
Îi felicit pe toți copiii care au participat și le mulțumesc familiilor pentru că au răspuns cu drag invitației noastre! Mulțumesc și tuturor celor care s-au implicat în organizare și au pus suflet în această zi.
Îmi doresc ca Centrul Cultural Titu să fie un loc în care să veniți cu drag, în care copiii să își descopere pasiunile, să lege prietenii și să capete încredere în ei. Mă bucur că, prin fiecare activitate, această dorință prinde viață.
Vom continua să susținem cultura și să pregătim evenimente care ne aduc mai aproape unii de ceilalți. Pentru că și din astfel de momente se construiește o comunitate unită, în care copiii cresc cu bucurie și cu amintiri frumoase”, este mesajul transmis de primarul Laurențiu Costache, la finalul zilei.
VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum o săptămânăCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o săptămânăSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
Dâmboviţaacum 7 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea


























