ACTUALITATE
Oportunităţi noi pentru studenţii Universității Valahia din Târgoviște

ADMITEREA la Universitatea „Valahia” din Târgovişte începe cu veşti bune, ca urmare a obţinerii unei finanţări, cu o valoare de aproximativ 25.000.000 de lei, pe o durată de 23 de luni, la competiţia de proiecte finanţate prin FSE+, Prioritate:P07 „Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic“, Denumire Apel: Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibilitate și corelate cu cerințele pieței muncii – STAGII STUDENȚI – Regiuni mai puțin dezvoltate, Cod Apel: PEO/71/PEO_P7/OP4/ESO4.5/PEO_A49.
Potrivit datelor prezentate, au fost eligibile, în total, 72 de proiecte, iar Universitatea „Valahia” din Târgovişte anunţă cu mândrie că a câştigat 5 proiecte din 5 depuse, iar suma atrasă constituie o realizare consistentă în cadrul competiţiei.
Proiectele câştigate de universitate vor fi dezvoltate şi direcţionate către îndeplinirea urmăroarelor obiective:
– creşterea calităţii ofertei de educaţie şi formare profesională pentru asigurarea echităţii sistemului şi o mai bună adaptare la dinamica pieţei muncii şi la provocările inovarii şi progresului tehnologic;
– îmbunătățirea calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemului de educație și formare pentru piața muncii locală și regională, pentru a-i sprijini în dobândirea de competenţe diverse, inclusiv competenţe de antreprenoriat şi digitale.
Ne bucură faptul că putem asigura studenţilor noştri un suport financiar suplimentar şi felicităm echipele implicate în elaborarea şi managementul proiectelor.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE
ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei


























