Connect with us

ACTUALITATE

Centrul Renault Titu găzduiește competiția națională de descarcerare și acordare a primului ajutor

Publicat

pe

În ciuda vremii caniculare, ieri – 16 iulie 2024, s-a dat startul Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat organizată, în perioada 16-18 iulie, la Centrul Tehnic Renault de la Titu, județul Dâmbovița.

În acest an, la concursul de competențe profesionale participă loturi reprezentative din 13 inspectorate pentru situaţii de urgenţă, respectiv: Alba, București-Ilfov, Bacău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Vâlcea și Vrancea. Vor mai concura şi echipe din cadrul Facultății de Pompieri și Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești. La acest eveniment de anvergură, a fost invitată și o echipă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI din Republica Moldova.

În cele trei zile de competiție, echipajele participante își vor testa abilitățile, aidoma unei situații reale, în cadrul probelor „descarcerarea din vehicule” și „acordarea primului ajutor calificat”. Scenariile simple și complexe vor pune în evidență competențele profesionale ale salvatorilor militari.

Scopul competiţiei este acela de a testa deprinderile pompierilor printr-o evaluare strictă. Participanţii sunt încurajaţi să-şi autoevalueze propriile practici şi tehnici în cadrul probelor de concurs.

De precizat că autovehiculele pe care vor fi executate operațiunile de descarcerare și salvare sunt puse la dispoziție de Compania Renault.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.

„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.

Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Publicat

pe

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?

Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.

Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite