Giurgiu
Incendiul de vegetație s-a extins și a devastat o gospodărie

Un incendiu violent a izbucnit, ieri după-amiază, în localitatea Brăniștari, din județul Giurgiu. Nenorocirea a pornit de la arderea necontrolată și în afara legii a vegetației uscate. Focul s-a întins cu repeziciune într-o gospodărie, mistuind o anexă și cuprinzând acoperișul unei case.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Stației Colibași, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Când au ajuns, militarii au constatat că incendiul se manifesta violent, cu degajări mari de fum. Pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea focului, dar nu au mai putut salva anexa gospodărească. Au ars și aproximativ 100 mp de acoperiș.
Călăraşi
Contrabandă cu produse contrafăcute. Descinderi în 16 locații din trei județe și București

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 18 septembrie 2026, percheziții în județele Giurgiu, Ilfov și Călărași, la locuințele a opt persoane cercetate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse contrafăcute. De asemenea, au avut loc descinderi și în spațiile comerciale deținute de cei în cauză în municipiul București și în județul Ilfov. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești.

IPJ Dâmbovița ne informează că au fost identificate și ridicate pentru continuarea cercetărilor peste 7.800 de articole vestimentare, în valoare totală de peste 844.500 de lei, peste 470 de perechi de încălțăminte, în valoare de 143.000 de lei, 188 de genți, poșete și rucsacuri, în valoare de 57.000 de lei, 152 de sticle de parfumuri, în valoare de peste 50.600 de lei, peste 74.000 de capsule de detergent, în valoare de 77.760 de lei, toate susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unor mărci înregistrate. Totodată, au fost descoperite 12.580 de țigarete fără marcaje fiscale și 702 articole pirotehnice (aproximativ 1350 kg), în valoare de 147.000 de lei.
ACTUALITATE
480 de alergători sunt așteptați să participe la crosul transfrontalier Free Spirit Run Ruse-Giurgiu

Duminică – 27 septembrie 2026, alergătorii profesioniști și amatori, cu dreptul de a sta sau de a călători legal pe teritoriul Bulgariei și României, sunt așteptați să participe la Free Spirit Run Ruse-Giurgiu, ediția a IX-a.
Vorbim despre o competiție unică prin caracterul său transfrontalier. Startul se dă într-o țară, iar linia de sosire se află în altă țară. Pe principiul rotației, acestea se schimbă în fiecare an. În 2026, startul va fi în municipiului Giurgiu (România), iar linia de sosire în orașului Ruse (Bulgaria).
Traseul de 15 km este pe teren preponderent plat și străbate toate atracțiile principale ale celor două orașe de la Dunăre. Trecerea graniței se face fără oprire pe podul lung de 2 km care face legătura între cele două maluri.
START- Ora 11:00. Piața Unirii (Turnul Ceasornicului) – Șosesua București – Șosesua Prieteniei – Podul Prieteniei – Centrul orașului Ruse – FINISH.
Ca în fiecare an, pentru acest eveniment de mare amploare vor fi luate măsuri de închidere și restricționare a circulație, ce vor fi anunțate din timp, iar Podul Prieteniei va fi închis timp de o oră, între 11:00-12:00.
Capacitatea evenimentului este de 480 de participanți înregistrați în avans: profesioniști sau amatori. Fiecare primește câte o medalie unică, câte un tricou și transport de la/către start/finish. Vârsta minimă admisă: 18 ani.
Link pentru detalii si inscrieri: https://run.ruse-giurgiu.eu/ro/
Competiția este organizată de municipalitățile din Giurgiu și Ruse încă din 2016, prin cele două cluburi sportive SCM Dunărea 2020 Giurgiu și Dunav Ruse. Anul acesta, sarcina organizării ceremoniei de premiere revine partenerilor din Bulgaria, iar fondul de premiere este de aproximativ 6.000 de euro. Free Spirit Run Giurgiu-Ruse se definește drept o competiție a spiritului liber, prieteniei și depășirii obstacolelor.

ACTUALITATEacum 2 zileDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 2 zileDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum o săptămânăGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum o săptămânăPacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica


























