Connect with us

ACTUALITATE

16 posturi, disponibile la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești. Termenul de înscriere a fost prelungit

Publicat

pe

Termenul pentru înscrierea la concursul privind încadrarea directă sau rechemarea din activitate pentru posturi de subofițeri a fost prelungit până la data de 09.08.2024.

Astfel, până la această dată, toți cei interesați de cele 15 posturi de subofițer operativ principal – specialitatea Ordine Publică și a 1 post de subofițer tehnic – Administrarea Patrimoniului Imobiliar pot depune dosarul de înscriere, exclusiv online, la adresa de e-mail recrutare@jandarmeriamobilapl.ro

Documentele trebuie să fie scanate lizibil și transmise în format PDF.

De asemenea, la nivelul graficului de concurs au survenit modificări și în ceea ce privește intervalul susținerii probelor fizice, care se vor desfășura între 26.08. – 06.09.2024, dar și a datei pentru testul scris, programat în ziua de 14.09.2024

Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele interesate de ocuparea posturilor sus-amintite se regăsesc și următoarele:
– să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
– să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți;
– să aibă studii medii cu diplomă de bacalaureat sau Şcoala Militară de Subofiţeri;
– să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
– să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
– să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni.

Anunțurile în integralitate, formularele și modelele documentelor costitutive ale dosarului de înscriere, datele referitoare la probele de concurs, tematica și bibliografia se regăsesc accesând link-urile:
– https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=3962
– https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=4007

Informații suplimentare puteți solicita exclusiv la numărul de telefon: 0749057782 (Compartimentul Resurse Umane) și, fizic, la sediul unităţii din municipiul Ploiești, strada Ghe.Gr.Cantacuzino, nr.257

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

Publicat

pe

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!

„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

A fost repus în funcțiune computerul tomograf de la Spitalul Pucioasa

Publicat

pe

Spitalul Orășenesc Pucioasa a fost dotat cu 30 de paturi medicale, 30 de saltele și 30 de noptiere noi, iar computerul tomograf al unității a fost reparat și repus în funcțiune, în urma unei intervenții realizate de Asociația Vasiliu, cu sprijinul Heidelberg Materials România. Prin urmare, de astăzi, 10 noiembrie 2026, locuitorii din nordul județului Dâmbovița au acces la servicii medicale mai sigure și mai rapide, direct în comunitatea lor.

„Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă mai mult decât echipamente, înseamnă acces real la diagnostic și tratament pentru pacienți. În cazul Spitalului Pucioasa, am reușit, împreună cu partenerii noștri Heidelberg Materials România, să îmbunătățim atât condițiile de îngrijire, cât și capacitatea de diagnostic, într-un timp relativ scurt”, a precizat Delia Vasiliu – președinte Asociația Vasiliu România.

Cele 30 de paturi complet echipate (pat, saltea și noptieră) contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare din mai multe secții ale spitalului. Cât privește computerul tomograf, repararea și repunerea acestuia în funcțiune înseamnă că pacienții nu mai trebuie să fie transferați către alte unități medicale pentru a beneficia de investiții imagistice esențiale pentru stabilirea diagnosticului.

“Dotările primite reprezintă un sprijin important pentru unitatea noastră sanitară și pentru comunitatea pe care o deservim. Ne dorim ca această inițiativă să reprezinte un exemplu de responsabilitate și solidaritate, care să încurajeze noi proiecte în beneficiul sistemului medical și al comunităților locale”, a declarat Ancuța Adriana – manager Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Spitalul Orășenesc Pucioasa deservește aproximativ 70.000 de persoane din orașele Pucioasa și Fieni și din cele 11 comune arondate, oferind servicii medicale prin intermediul a 15 secții și compartimente, plus Ambulatoriul Integrat.

„Ca parte a acestei comunități, ne dorim ca oamenii din Fieni, Pucioasa și localitățile învecinate să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă. Suntem bucuroși că, împreună cu partenerii noștri, am putut contribui la repunerea în funcțiune a computerului tomograf și la modernizarea condițiilor de spitalizare. Este o investiție în sănătatea și bunăstarea oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Viorel Stăncioiu – director Fabrica de ciment Fieni, Heidelberg Materials România.

Reamintim faptul că Primăria Pucioasa are în implementare un complex de proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Spitalului și Ambulatoriului Integrat din localitate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite