Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primarul Târgoviștei este supărat rău pe furnizorii de utilități. Va iniția schimbări legislative

Publicat

pe

Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, este hotărât să inițieze schimbări legislative, prin intermediul Asociației Municipiilor din România, pe palierul furnizorilor de utilități. Asta înseamnă cumva să intre în război cu aceștia, însă este nevoie de o reglementare clară, la mijloc fiind o problemă care s-a cronicizat și care a ajuns să pună în dificultate investițiile derulate de administrațiile publice. Despre ce este vorba? Ei bine, se așteaptă exagerat de mult eliberarea avizelor. Plus că se impune și obținerea unor rapoarte anterior depunerii documentației pentru avizare, care necesită fonduri suplimentare.

„Dacă pe zona de furnizare ai capacitatea de a-ți alege furnizorul, pe zona de distribuție suntem captivi. Nu ai cu cine să discuți. Dacă ne gândim la Electrica, filiala este pe undeva pe la Cluj sau ceva de genul acesta. Dacă ne gândim la Distrigaz, iar nu-i găsești pe aici pe aproape. Dar, bani se iau din Târgoviște!

Vrei să faci o investiție acum, indiferent de natura acesteia și de importanță, ți se impune studiu de coexistență. Asta înseamnă să vii tu, ca beneficiar, să plătești pe unul care să spună: da poți să faci investiția lângă rețeaua electrică. Păi tu, ca avizator, în momentul în care emiți avizul, nu poți să spui că nu pot să o fac acolo, să o dau un metru mai în stânga sau mai în dreapta? Trebuie să plătesc pe cineva, să dureze 3-4 luni de zile să facă acel raport, apoi să vin la tine să-mi spui da, este bine. Păi, pe ce bani? De unde?

Voi solicita prin Asociația Municipiilor din România niște schimbări legislative pe această componentă. Și niște termene care trebuie să fie impuse! Pentru că altfel ajungem în situația să dureze 6-8 luni de zile până obții nu știu ce aviz, în condițiile în care tu trebuie să finalizezi o investiție într-un an de zile.

De multe ori, pe anumite tipuri de investiții, valoarea branșamentului depășește valoarea investiției. Vă dau exemplu stațiile electrice de încărcare. 45 de stații, am obținut finanțarea… Ca să facem branșamente și avizele tehnice de racordare , costă de vreo două ori mai mult decât investiția în sine. Este halucinant ce spun. Nu suntem dispuși să facem aceste investiții total aiurea. Adică, un distribuitor care încasează ar trebui să asigure consumatorilor condițiile astfel încât să nu aibă alte costuri decât acelea ale furnizării serviciului.

Repet, pe zona legislativă trebuie schimbate niște lucruri și ne vom adresa inclusiv instanțelor de judecată, în situația în care, din cauza lipsei de implicare, vom suferi prejudicii pe zona de investiții”, a explicat edilul Târgoviștei – Daniel Cristian Stan.

Aceasta nu este singura problemă cu furnizorii de utilități, pe zona de distribuție, pe care o are Primăria Târgoviște și, de fapt, toate administrațiile publice locale din România. Daniel Cristian Stan spune că sunt frecvente cazurile când, imediat ce se finalizează lucrările de asfaltare a străzilor, Electrica, Distrigaz și Compania de Apă își amintesc că au investiții de realizat sau motivează vine știe ce avarie. Se întâmplă toate acestea chiar dacă se transmit din timp notificări cu privire la proiectele care urmează să intre în implementare. Cu alte cuvinte, unii muncesc și alții își bat joc!

„Deși pe absolut toate investițiile au fost făcute notificări din timp în care le-am menționat că urmează să reabilităm străzile respective, foarte repede după ce se finalizează lucrările, inclusiv stratul final, încep fie să implementeze investiții, fie spun că au avarii. Păi, în momentul în care v-am spus că urmează să reabilităm strada, nu știați că aveți conductele vechi în zona respectivă și să le schimbați? Adică, cred că unii muncesc, iar alții își bat joc. Indiferent că am impus condiția de refacere cu betonare, un metru stanga-dreapta, niciodată o stradă care este spartă nu va mai fi refăcută la nivelul unui strat continuu de asfalt.

Nu mai spun că atunci când îți este lumea mai dragă pică rețeaua! Păi, degeaba am făcut noi stații de pompare pe zona de canalizare spre exemplu, dacă trebuie să mergem cu generatoare. Eu am nevoie de stația de pompare când plouă foarte mult, mai și tună, mai și fulgeră. În momentul ăla, pot să închid stația de pompare, că nu am ce să mai fac cu ea. Și se umple strada de apă! Și nu se mișcă absolut nimic. Este o chestiune care trenează de prea mult timp. Și pe furnizarea apei este aceeași problemă. A picat curentul, s-au dus hidrofoarele, nu se mai furnizarea apă”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Târgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 9 noiembrie 2026, că nu se vor aplica amenzi și nici nu vor în majorate impozitele în cazul proprietarilor de apartamente care au închis balconul fără să obțină autorizație în acest sens. Edilul a vrut să pună capăt numeroaselor dispute apărute în spațiul public ca urmare a noilor acte normative care au fost adoptate.

„Trebuie făcută distincția între clădirile realizate fără respectarea regimului legal de autorizare şi cele edificate în mod legal, asupra cărora au fost efectuate ulterior anumite lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor. Aceste intervenții nu schimbă, prin ele însele, situația juridică a clădirii în ceea ce priveşte legalitatea edificării sale inițiale şi nu conduc la încadrarea întregii clădiri în categoria celor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia”, a explicat primarul municipiului Târgoviște.

A mai punctat edilul și faptul că, în ceea e privește balcoanele închise în urmă cu mai mult de 3 ani, dreptul statului de a aplica amenzi s-a prescris. Totodată, legea adoptată anul acesta nu poate să se aplice pentru fapte din trecut.

„Închiderea balcoanelor sau logiilor la clădiri de locuit multietajate se consideră de importanță redusă, excepție făcând lucrările de extindere pe domeniul public a balcoanelor sau logiilor de la nivelul parterului. Proprietarii au dreptul de a solicita autorizație de regularizare pentru aceste lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de importanță redusă oricând, fără limită de timp şi fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de 1 an. Primăria Municipiului Târgoviște vă stă la dispoziție pentru îndrumare, dar repetăm: fără taxe majorate, fără amenzi și fără măsuri abuzive”, a declarat edilul Daniel Cristian Stan.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Publicat

pe

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.

Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.

Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite