Connect with us

Giurgiu

O proxenetă de 29 de ani a fost reținută de polițiștii din Giurgiu

Publicat

pe

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au executat, ieri – 8 august 2024, două percheziții în municipiul Giurgiu, la domiciliile unor persoane cercetate pentru proxenetism.

Ancheta a scos la iveală faptul că o tânără de 29 de ani, din comuna Frătești, județul Giurgiu, din august 2022 și până în prezent, ar fi înlesnit în mod repetat practicarea prostituției în municipiul Giurgiu, de către mai multe fete, obținând foloase de pe urma exploatării sexuale a acestora.

În urma perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați 7.900 de euro, despre care există suspiciunea că ar fi bani falși, și mai multe sisteme informatice.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, tânăra în cauză a fost reținută, pentru 24 de ore. Astăzi – 9 august, aceasta va fi prezentată unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al polițiștilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Dâmbovițeni reținuți pentru furt de telefoane mobile în județul Giurgiu

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Giurgiu au efectuat, ieri – 21 octombrie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, 6 percheziții la domiciliile unor persoane din județele Dâmbovița, Ilfov și din municipiul București, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și acces ilegal la un sistem informatic. Descinderile au avut loc și la punctele de lucru a două societăți comerciale cu profil tip amanet, bănuite că ar fi primit și comercializat bunurile provenite din infracțiune.

Din ancheta efectuată de polițiști a reieșit faptul că, în perioada august-octombrie 2026, un angajat al unui retailer de telefoane mobile, prin intervenții asupra sistemului informatic de gestiune a datelor, a sustras din patrimoniul societății, prin acte materiale repetate, 74 de telefoane mobile. Angajatul în cauză ar fi fost ajutat de alte 3 persoane pentru a dobândi posesia bunurilor și pentru a le comercializa.

Ieri, 21 octombrie, pe baza probatoriului administrat, 3 persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste între 28 și 52 de ani, din județul Dâmbovița, au fost reținute, pentru 24 de ore.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Giurgiu

Incendiu devastator în Malu Spart. Două persoane au fost duse la spital cu arsuri

Publicat

pe

Un incendiu devastator a mistuit noaptea trecută o gospodărie din localitatea Malu Spart. Flăcările au cuprins locuința și anexele aflate în apropiere și s-au extins rapid și la casa vecinilor. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri de la Detașamentul Bolintin Deal, din cadrul ISU Giurgiu, și de la Garda de Intervenție Roata de Jos și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

S-a acționat cu șase autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o cisternă, două ambulanțe SMURD, două de la Serviciul Județean și o unitate de terapie intensivă mobilă. La sosirea salvatorilor la fața locului au fost găsite două persoane rănite, o femeie de aproximativ 52 de ani și un bărbat de 39 de ani, care prezentau arsuri. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spitale din Capitală.

În prima gospodărie, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de circa 170 mp, iar la vecini pe aproximativ 160 mp, în ambele situații pagubele fiind însemnate. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite