Connect with us

ACTUALITATE

Universitatea Valahia din Târgoviște organizează o nouă sesiune de admitere începând cu data de 3 septembrie 2024

Publicat

pe

Sesiunea de admitere din luna iulie 2024 s-a încheiat cu succes, marcând cel mai mare număr de candidați înregistrat în ultimii 9 ani. Cele mai căutate programe de studii au fost în cadrul următoarelor facultăți: Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Științe Umaniste.

Pentru candidații care nu au reușit să se înscrie în sesiunea din luna iulie, Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează a doua sesiune de admitere în perioada 3-16 septembrie 2024, oferind astfel celor interesați o nouă oportunitate de a studia pe locuri bugetate, cât și pe locuri cu taxă, la una dintre cele 10 facultăți.

Pentru studiile universitare de masterat înscrierile continuă până la data de 19 septembrie 2024, ora 17:00, iar pentru programele de conversie profesională până la data de 16 septembrie 2024. Admiterea la studii universitare de doctorat se va desfășura în intervalul 9 – 16 septembrie 2024.

Universitatea „Valahia” din Târgoviște va comunica în mod constant informații cu privire la admiterea din sesiunea septembrie 2024 pe website-ul dedicat admiterii: admitere.valahia.ro și pe conturile de Facebook și Instagram.

În plus, candidații sunt sfătuiți ca, în funcție de opțiuni, să urmărească website-urile facultății/facultăților care îi interesează, pentru a fi la curent cu informațiile utile privitoare la admitere.

Reclama

Viitorii studenți pot alege din oferta educațională și se pot înscrie online accesând site-ul admitere.valahia.ro .

COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Crizantema de Aur 2026. Târgoviștea este de 59 de ani capitala romanței!

Publicat

pe

Festivalul Național de Creație și Interpretare a Romanței „Crizantema de Aur”, organizat neîntrerupt la Târgoviște din 1968, se desfașoară anul acesta în perioada 22-24 octombrie, la Cinematograful „Independența” din Târgoviște. De asemenea, spectacolele sunt transmise în direct la TVR 3 și TVR Craiova, de la ora 18:00. Seara de gală, sâmbătă – 24 octombrie 2026, va fi transmisă în direct și de Radio România Antena Satelor.

„Tema acestei ediții – FAMILIA ROMANȚEI – își propune celebrarea valorilor unioniste și identitare românești slujite de Romanța românească – punte între suflete și între toate provinciile românești – a cărei tradiție este dusă mai departe de noile generații de interpreți și compozitori. Totodată, festivalul va continua și în acest an Programele Naționale Educaționale „Romanța ne unește” și „Tinerețea Romanței”, prin care dorim să promovăm în rândul tinerilor din România și Diaspora acest gen muzical al sufletului românesc, pentru a repune Romanța românească în drepturile ei firești, alături de alte genuri muzicale românești și internaționale”, au transmis organizatorii.

În prima seară a Festivalului, publicul s-a bucurat de un microrecital susținut de Paul Surugiu Fuego, de fapt un medalion omagial adus Ilenei Sărăroiu, la 90 de ani de la naștere. Totodată, iubitorii romanței au putut admira, în foaierul Cinematografului „Independența” din Târgoviște, expozițiile „Culorile Romanței” a artistului plastic Carmen Florian – președinte UAP București; „Recital floral” by FLOWER Box Atelier – manager Alexandra Ivan și „Izvoare ale Romanței’’ – expoziție de partituri vechi realizată de Teodor Vasiliu.

Prima zi de Festival s-a încheiat cu concertul extraordinar „Crizanteme surori”, susținut de laureați ai celor două festivaluri surori – „Crizantema de Aur” de la Târgoviște și „Crizantema de Argint” de la Chișinău. Artiștii au fost acompaniați de Orchestra „Romanța”, dirijată de Alexandru Ilie.

Festivalul a continuat vineri, 23 octombrie 2026, cu partea a doua a concursului de interpretare. Cei doi prezentatori, Eda Marcus și Silviu Biriș, au rezonat excelent atât cu publicul, cât și cu soliștii. Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra „Folclor” din Chișinău, condusă de Adrian Nistreanu. Au urmat microrecitaluri susținute de laureați ai festivalului de pe ambele maluri ale Prutului, respectiv Silvia Zagoreanu, din Republica Moldova (Medalion – 30 de ani de Romanță) și Constantin Florescu din Iași (Medalion – 50 de ani de Romanță).

Reclama

În sală s-au aflat și oaspeți de seamă: Simona Miculescu – ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României la UNESCO, Daniela Popescu – vicepreședinte pentru Europa a Federației Mondiale a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, Monica Babuc – director al Institutului Cultural Român din Chișinău, precum și o delegație a Federației Române a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO.

În pauza dintre secțiuni – Interpretare și creație, au fost organizate în foaier lansări discografice și editoriale. La final, au urmat microrecitalurile extraordinare „Destin de Romanță”, susținute de Camelia Florescu (Medalion, Trofeu 2025), Ina Cristea (Medalion Titel Popovici), Doina Anton (Medalion Constantin Arvinte -100 de ani de la naștere), Giorgio Martin (Medalion Aurel Giroveanu – 110 ani de la naștere).

Câștigătorii ediției 2026 a Festivalului Național „Crizantema de Aur” vor fi premiați sâmbătă, 24 octombrie.

La Secțiunea Interpretare au participat 16 concurenţi, selecţionaţi în urma a cinci preselecţii, realizate în perioada 15 mai – 30 iunie 2026, isr la Creație au participat 15 creatori, cu romanţe în primă audiţie, selecționate în urma preselecţiei naţionale realizate în data de 26 iunie 2026, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova și cu Societatea Muzicienilor Români „Armonia” din Cernăuți – Ucraina.

Organizatorii ediţiei a 59-a sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova. Direcția artistică este asigurată de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște, director artistic: Alina Mavrodin Vasiliu.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Dâmbovița, sub semnul memoriei. 30 de ani de la renașterea Cultului Eroilor!

Publicat

pe

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a găzduit zilele acestea un eveniment de înaltă ținută culturală și spirituală, respectiv Simpozionul aniversar „Cultul eroilor la trei decenii de activitate pe meleaguri dâmbovițene”. Manifestarea a fost organizată de Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Programul a fost unul dens, construit pe principiile credinței, științei și artei.

Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național și a Imnului dedicat Eroilor Neamului, urmat de deschiderea oficială a lucrărilor. Prima oră a simpozionului a fost rezervată alocuțiunilor. Au susținut discursuri ÎPS Dr. Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, reprezentanți ai Consiliului Județean Dâmbovița, ai Primăriei Târgoviște, Instituției Prefectului și Universității „Valahia”.

Raportul aniversar, un adevărat bilanț al onoarei, a fost prezentat de col. (rtr) Gheorghe Șerban – președintele Filialei Dâmbovița a Cultului Eroilor. Trei decenii în care voluntari, ofițeri în rezervă, profesori și preoți au inventariat, reabilitat și pus în lumină sute de locuri de veci și monumente ale eroilor uitați.

Partea academică a evenimentului a adus în prim-plan două momente cardinale pentru Armata Română. Profesorul Marian Curculescu a susținut comunicarea despre 110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, readucând în actualitate sacrificiul generației Marii Uniri. Locotenent colonelul Lucian Boboc a vorbit despre 25 Octombrie 1944 – Ziua Armatei Române și eliberarea Ardealului, o lecție de strategie și de patriotism despre ultima ofensivă care a întregit harta țării. Momentul a fost completat artistic de Ansamblul Art Canto Morena și Corul Batalionului 114 Tancuri. Muzica militară și cântecul patriotic au făcut puntea dintre trecut și prezent.

În cadrul acestui eveniment au fost lansate patru noi apariții editoriale care constituie deja patrimoniul Asociației. Două lucrări au fost recenzate de prof. dr. Cornel Mărculescu, respectiv antologia „Sub tricolor, întru cinstirea eroismului românesc”, editată de către Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria – Filiala Dâmbovița Mihai Viteazul, coordonată de col. Gheorghe Șerban, col. Cristian Biță și prof. dr. George Coandă, și volumul profesorului dr. Cornel Mărculescu, intitulat sugestiv „Tranșeele cântă sub foc și dor” – o carte mărturie în care istoria se împletește cu literatura frontului, iar documentul devine rugăciune.

Reclama

Revista „Eroica” și volumul „Jurnal de front” au fost prezentate de ing. George Piteș. Acestea reprezintă mărturii directe care recuperează memoria combatantului român.

Finalul acestei manifestări culturale a fost dedicat viitorului. S-au înmânat drapelele de identificare subfilialelor nou-înființate, s-au acordat diplome de merit și de excelență membrilor activi, iar Cercul Școlar „Cultul Eroilor” de la Școala „Coresi” Târgoviște a fost premiat ca model de educație patriotică în școală. A urmat vernisajul expoziției din foaierul amfiteatrului și premierea participanților la Concursul Național de Pictură „VICTORIE”, ediția a V-a – dovadă că memoria eroilor poate fi transmisă și prin culoare.

„La Târgoviște, s-a demonstrat încă o dată că parteneriatul dintre Armată, Biserică, Școală și Universitate nu este o formulă protocolară, ci singura garanție că jertfa nu va fi zadarnică. Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” își continuă misiunea sub același crez: Neamul este etern prin Cultul Eroilor”, a precizat profesorul Cornel Mărculescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite