ACTUALITATE
Târgoviște: Urmează o nouă acțiune de dezinsecție prin pulverizare aeriană

În perioada 19-23 august 2024, Primăria Târgoviște va derula, în intervalul orar 05:30 – 10:00, a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan, gândaci etc.), prin pulverizare aeriană, din această vară. Va fi acoperită toată suprafaţa municipiului, inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom – se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
„Acțiunea se va efectua în prima zi a intervalului, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.
Substanţa folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul „CYMINA PLUS”, produs avizat de Ministerul Sănătății. Acesta nu este dăunător oamenilor și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.
Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.
De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului”, informează Primăria Târgoviște.
ACTUALITATE
Angajarea lucrătorilor din afara UE/SEE, întâlnire informativă la Camera de Comerț Dâmboviţa

Camera de Comerț Dâmboviţa, Inspectoratul General pentru Imigrari, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița organizează, în data de 14 octombrie 2026, între orele 10:00-1200, o întâlnire de informare având ca temă angajarea lucrătorilor din afara UE/SEE.
Pentru înscrieri, accesați următorul link:https://forms.gle/DvatasuzcdXo57aj8. Termen limită: 13 octombrie 2026. Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0245.210.318 sau la adresa de e-mail info@cciadb.ro.
Subiecte abordate:
– Schimbările legislative privind recrutarea și angajarea lucrătorilor din state terțe;
– Condițiile legale de muncă și documentele necesare;
– Drepturile și obligațiile angajatorilor și ale lucrătorilor străini;
– Situațiile practice întâlnite în procesul de angajare.
Întâlnirea de la sediul Camerei de Comerț Dâmboviţa include și o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia participanții vor putea solicita clarificări direct reprezentanților instituțiilor.
Evenimentul are loc în contextul campaniei naționale de informare din perioada 12–16 octombrie, desfășurată de Inspectoratul General pentru Imigrari împreună cu inspectoratele teritoriale de muncă, privind munca cetățenilor străini în România.

ACTUALITATE
Elev, amenințat cu cuțitul în școală de o colegă, la Târgoviște

De la începutul anului școlar 2026-2027, au fost înregistrate trei incidente grave în unitățile de învățământ din județul Dâmbovița. Asta, în condițiile în care se desfășoară constant activități de prevenire a faptelor antisociale și de identificare a situațiilor de risc. Potrivit IPJ Dâmbovița, situațiile conflictuale au avut loc în Corbii Mari, Găești și Târgoviște.
La Corbii Mari, polițiștii au stabilit că un elev de 14 ani, în pauza dintre cursuri, a agresat sexual o colegă, în sensul că a atins-o într-un mod sexual. Victimei i-a fost adusă la cunoștință, în prezența mamei, posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu, însă a refuzat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
În Găești, un elev de 17 ani, pe fondul unui conflict spontan, a agresat fizic un alt elev de aceeași vârstă, în incinta unității de învățământ. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
La Târgoviște, în urma unui conflict spontan, un elev, în vârstă de 15 ani, a împins o colegă, de 16 ani, care a căzut la pământ. Ulterior, tânăra l-a amenințat pe colegul său cu un obiect ascuțit-înțepător. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și port fără drept de obiecte periculoase.
„Intervenția promptă, informarea, prevenirea și colaborarea dintre polițiști, școală și familie sunt esențiale pentru gestionarea situațiilor de risc și pentru protejarea elevilor. Reiterăm faptul că siguranța elevilor și a cadrelor didactice reprezintă o prioritate pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, iar activitățile preventive vor continua”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Dâmbovița.
ACTUALITATEacum o săptămânăAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Uncategorizedacum o săptămânăImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
Dâmboviţaacum 2 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!



























