ACTUALITATE
Zilele Cetății Târgoviște 2024. Tradiție și inovație întru bucuria comuniunii

În jurul datei de 8 septembrie, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, orașul Târgoviște petrece un timp binecuvântat, un timp al bucuriei și comuniunii. Pe lângă slujbele religioase din această zi și din zilele premergătoare ei, au loc o serie de activități și evenimente care împlinesc atât nevoile de divertisment ale copiilor, tinerilor, cât și pe cele ale spectatorilor adulți – se precizează într-un comunicat de presă transmis de Teatrul Tony Bulandra Târgoviște.
Citește și: Program Zilele Cetății Târgoviște 2024. Primarul Daniel Cristian Stan a prezentat noutățile acestui an
Așa cum ne-au obișnuit organizatorii – Consiliului Local Municipal Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul „Tony Bulandra” –, au loc competiții sportive (fotbal, tenis), expoziții de pictură, sculptură și fotografie, târguri de carte, de anticariat și de meșteșugari, în așa fel încât fiecare să poată găsi un obiect cu valoare sentimentală drept amintire.
Copiii se vor putea bucura de tururi organizate la Grădina Zoologică, de filme animate ale unor povești nemuritoare, cu intrare liberă pentru ei la Cinema Independența, de ateliere de muzică, dans, teatru. Tot Cinema Independența va găzdui și emoționanta tradiție a premierii cuplurilor care împlinesc 50 de ani căsătorie, eveniment la care va contribui cu înălțătoare sonorități corul Pro Musica, dirijor Florin Badea.
Nu va lipsi implicarea Ordinului Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest, cu o expoziție a proiectelor de arhitectură din cadrul Anualei BIOM 2024 și nici cea a Colegiului Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, care a pregătit un stand expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction. Ne bucurăm astfel de aportul unor tineri inovativi, creativi, talentați.
De asemenea, la Muzeul de Istorie vor fi prezentate diverse expoziții, iar la Muzeul Casa Romanței se va susține un concert extraordinar de romanțe. Nu în ultimul rând, Clubul Pensionarilor organizează concursuri de rummy, table, tenis de masă, precum și un delicios concurs gastronomic. Zilele Cetății Târgoviște fac ca fiecare cetățean al orașului să se simtă implicat activ în această sărbătoare.
Vineri, 6 septembrie 2024, de la ora 18:30, în Parcul Chindiei, încep concerte ale unor trupe îndrăgite de tineri și anume Twice Louder, Eternasy, Lovebite. Trupa Provincialii, fondată în 2001, va aduce cu succes un mix de stiluri care cucerește pe oricine. Seara se încheie pe Lacul Chindia, cu un spectacol inedit de lasere și holograme 3D, proiectate pe un ecran pe apă. Este o noutate pentru Târgoviște, momentul fiind mult așteptat și de către organizatori.
Concertul de sâmbătă, 7 septembrie 2024, va fi unul de muzică populară, atât adusă în contemporaneitate de Maria Buză și Taraful George Pătrașcu, cât și complet autentică, în interpretarea Corneliei și a lui Lupu Rednic.
În seara zilei de 8 septembrie, începând cu ora 18:30, Parcul Chindia va găzdui concertul extraordinar susținut de artiștii Lora, Trooper, Faydee și Carla`s Dreams. Spectacolul cu drone și artificii va lumina cerul nopții, punctând speranța împlinirii tuturor visurilor urbei.
La mulți ani, Târgoviște! Să înflorești în continuare!



ACTUALITATE
Spectacol de teatru oferit gratuit locuitorilor orașului Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să se bucure de o seară de teatru, la Centrul Cultural, vineri – 27 noiembrie 2026, de la ora 18:00. Trupa „Teatru cu Impact” va pune în scenă comedia „Doctori de femei”, de Georges Feydeau, în regia Ioanei Păduraru. Intrarea este gratuită, datorită sprijinului acordat de administrația publică locală.
„Ne așteaptă personaje spumoase, încurcături neașteptate și mult umor — o ocazie frumoasă să lăsăm deoparte grijile de peste zi și să petrecem câteva momente cu zâmbetul pe buze, alături de cei dragi.
Dezvoltarea orașului nostru înseamnă, pe lângă investiții în infrastructură, sănătate și educație, și grijă pentru sufletul oamenilor. De aceea, susțin cu drag evenimentele culturale care ne aduc împreună și ne oferă momente de bucurie, aici, acasă, la Titu.
Așa cum am mai spus, îmi doresc ca Centrul Cultural Titu să fie un loc al întregii comunități, în care să ne întâlnim cu bucurie și să revenim cu drag, pentru spectacole și momente care devin amintiri frumoase”, a transmis primarul Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Fostul președinte al CJ Dâmbovița, Gheorghe Ana, a fost declarat cetățean de onoare al comunei Vlădeni

Despre micuța comună Vlădeni, așezată la margine de județ, lângă Prahova, nu prea mai știm multe, dar uite că iese în evidență din când în când cu evenimente de apreciat și de ținut minte. Zilele trecute, într-un cadru festiv, Consiliul Local Vlădeni, la inițiativa primăriței Maria Poșircă, a acordat mai multe titluri de cetățean de onoare unor personalități care au contribuit la dezvoltarea socio-economică, culturală și spirituală a localității. AU fost prezenți la acest eveniment președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și prefectul județului, Marian Tănase.
Au primit titlul de cetățean de onoare fostul deputat și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Gheorghe Ana – pentru faptul că, în afară de sprijinul acordat ca șef al administrației publice județene, a fost unul dintre cei care au susținut inițiativa legislativă, în anul 2003, de transformare a satului Vlădeni în comună și părintele Sorin Neculăescu – pentru contribuția deosebită la construirea noii biserici dar și pentru implicarea neobosită în viața comunității.

A mai fost acordat titlul de cetățean de onoare, post mortem, și profesorului Ștefan Stan – în semn de respect și recunoștință pentru truda și abnegația sa de a educa mai multe generații de elevi. De precizat că Școala Vlădeni poartă numele ilustrului profesor.
„În numele Primăriei și al Consiliului Local Vlădeni, le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut pentru comunitatea noastră! O comunitate puternică își respectă trecutul, își prețuiește oamenii și construiește cu încredere viitorul” , a transmis primărița de la Vlădeni – Maria Poșircă.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 23 de oreTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























