Connect with us

ACTUALITATE

Dâmbovița: Anul școlar va începe fără deficiențe majore. Patru comisii de control au mers în teritoriu

Publicat

pe

Conform planului general de pregătire în condiții de siguranță a noului an școlar pregătit de Ministerul Afacerilor Interne pentru a fi pus în practică, astăzi – 5 septembrie 2024, reprezentanții Inspectoratelor Județene de Poliție, Jandarmerie, Situații de Urgență și de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița, sub coordonarea prefectului Claudia Gilia, au prezentat opiniei publice programul de măsuri ce urmează a fi luate pe teritoriul întregului județ, în perimetrele instituțiilor de învățământ gimnazial și liceal și în vecinătatea acestora.

Prefectul Claudia Gilia a vorbit despre Hotărârea de Guvern adoptată ieri, cu privire la decizia Executivului ca, înainte de începerea anului școlar, să suplimenteze locurile din învățământul preuniversitar de stat, pe cele din învațământul special și din centrele județene de resurse și asistență educațională cu 7.800 de posturi.

„Dintre aceste posturi, 5.614 sunt posturi didactice de predare, iar 2.186 sunt posturi didactice auxiliare și administrative. Măsura a fost necesară pentru ca unitățile de învățământ să poată asigura dreptul la educație al copiilor și integrarea unui număr tot mai mare de copii cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă și dezvoltarea serviciilor de asistență psihopedagogica de orientare școlară, consiliere educațională și de sprijin precum și organizarea și funcționarea serviciilor de educație complementară”, a spus Claudia Gilia.

Tot pentru eficientizarea actului educațional a fost suplimentat și numărul de posturi pentru îngrijitoare în creșe și grădinițe. Vor fi, de asemenea, mai multe cadre specializate pentru copiii cu diferite cerințe educaționale, respectiv logopezi, profesori pentru școlile din spitale sau cu predare la domiciliu.

Ne-a mai informat prefectul Claudia Gilia că, la nivelul județului Dâmbovița, schema a fost suplimentată cu 71 de posturi didactice de predare și 20 de posturi auxiliare și administrative.

Reclama

Peste 45.935 de copii beneficiază de programele ce țin de alimentația sănătoasă în școli. Vorbim despre distribuția în mod gratuit de fructe, legume, lapte și produse de panificație. Bugetul alocat pentru aceste programe depășește 18,3 milioane de lei. A mai amintit prefectul Claudia Gilia și despre acordarea unor pachete alimentare. A spus reprezentantul Guvernului în teritoriu că fiecare copil trebuie să beneficieze de o masă sănătoasă, de un aport suplimentar de energie pentru a-și putea desfășura în condiții foarte bune activitatea de la școală.

În ceea ce privește acțiunile întreprinse de autorități în vederea urmăririi modului în care unitățile de învățământ au fost pregătite în condiții optime pentru începerea anului școlar, a precizat prefectul Claudia Gilia că în Dâmbovița au fost constituite patru comisii de control, care au mers în instituțiile educative pentru a verifica cum s-au achitat conducerile școlilor de responsabilitățile stabilite.

A concluzionat Claudia Gilia că, în urma acestor controale, nu au fost găsite deficiențe majore, ba mai mult, au fost constatate progrese semnificative în ceea ce privește modul în care se prezintă infrastructura școlară la început de drum. Mai sunt probleme în ceea ce privește relocările elevilor în alte spații de învățământ, ca urmare a derulării unor proiecte de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ. Este vorba într-adevăr de o situație de disconfort, dar nu se poate altfel. Este singura soluție care poate fi luată în condițiile generate de implementarea unor programe care vor aduce în viitorul apropiat confortul și modernitatea în școlile noastre.

Au mai vorbit despre problematica care va fi gestionată la acest început de an școlar, despre acțiunile care vor fi întreprinse pentru siguranța elevilor comisarul șef Viorel Polexe – șeful IPJ Dâmbovița, colonelul Mihai Matei – comandantul IJJ Dâmbovița, locotenent colonelul Cristian Claudiu Florea – inspector șef la ISU Dâmbovița și comisar șef Nicoleta Bobe – șefa Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog. Aceștia au precizat că instituțiile pe care le coordonează sunt pregătite cu cadre specializate pentru a veghea la liniștea și ordinea publică în școli și în zonele învecinate acestor instituții, pentru a preîntâmpina producerea unor fapte antisociale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se poate repeta! Lucrările aprobate în 2025 nu au fost încă executate!

Publicat

pe

Foto arhivă

Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, și subprefectul Marius Soare au solicitat clarificări privind lucrările de deblocare a accesului la golirea de fund GF2 a barajului Paltinu, programate de Administrația Bazinală de Apă Buzău pentru luna noiembrie 2025 și neexecutate nici până în prezent, ceea ce înseamnă că există riscul reapariției unei situații de urgență similare celei din decembrie 2025, când peste 100.000 de oameni, din 14 localități, inclusiv municipiile Câmpina (Prahova) și Moreni (Dâmbovița), au rămas fără apă potabilă. În acest context, prefectul Daniel Nicodim a punctat că este necesară o abordare responsabilă și urgentă în privința lucrărilor, astfel încât să fie prevenită o nouă criză a apei care să pună în pericol sănătatea publică și confortul oamenilor, precum și funcționarea Sistemului Energetic Național.

„Instituția Prefectului Județul Prahova și CJSU Prahova au fundamentat și aprobat efectuarea lucrărilor de deblocare a golirii de fund GF2-Baraj Paltinu, în regim de urgență, la 24 de ore de la solicitarea conducerii ABA Buzău. Deși demersul inițial a fost tratat cu celeritate, Ministerul Mediului, prin ANAR și ABA Buzău, informează Instituția Prefectului, la un an distanță, că respectivele lucrări se vor efectua cel mai probabil după realizarea lucrărilor de reabilitare (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.), preconizate a fi demarate în 2029”, se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova a furnizat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural Prahova următoarele informații tehnice:

– Situaţia actuală a exploatării barajului este în atenția Comitetul Național Român al Marilor Baraje. Prin Raportul/Decizie nr.223/30.04.2026 s-a concluzionat că se impune necesitatea de contractare a unei echipe de specialişti cu mare experienţă pentru efectuarea unei expertize care să furnizeze soluţiile tehnice necesare pentru exploatarea acumulării Paltinu. Ca urmare, au fost demarate acțiuni pentru realizarea obiectivului de investiții: „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii hidrotehnice și a lucrărilor conexe aferente acumulării Paltinu, judeţul Prahova” – Faza actuală: Notă conceptuală ce a fost avizată în C.T.E. – A.B.A. Buzău-Ialomița şi este în procedură de achiziţie D.A.L.I.
– Obiectivul de investiţie este inclus în Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2026 cu finanţare integrală sau parţială din surse proprii. Valoarea totală a investiţiei include următoarele costuri: pentru lucrări de decolmatare în zona GF1 şi GF2, lucrări de deblocare a accesului în GF2, execuţia unei evacuări suplimentare între cotele 600-625 mdMN, alte costuri pentru realizarea lucrărilor propuse de expert.
– Deblocarea şi repunerea în funcţiune a golirii de fund GF2 se va realiza cel mai probabil după efectuarea lucrărilor de reabilitare privind alimentarea cu apă (reparații B.A.C. Lunca Mare, conductă aducțiune, reparații în Stațiile de Tratare a Apei administrate de S.C. E.S.Z. Prahova S.A. și Hidro Prahova S.A.). Reprezentantul SGA Prahova estimează că lucrările de deblocare și repunere în funcțiune a GF2 se vor desfășura în 2029. Pentru asigurarea funcţionalităţii singurului uvraj disponibil al barajului, respectiv Golirea de Semiadâncime, s-au efectuat lucrări de remediere a instalaţiei de acţionare a vanei 1 şi este în derulare procedura pentru cea de-a doua vană. În prezent, evacuarea debitelor din acumulare se efectuează în mod normal prin cele două hidroagregate ale centralei hidroelectrice Paltinu, iar în caz de blocare/colmatare a acesteia, prin golirea de semiadâncime.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Plăcintă de 24 de metri la Festivalul Dovleacului de la Vulcana Pandele, ediția 24

Publicat

pe

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost prezent, ieri – 25 octombrie 2026, la două manifestări de factură tradițională desfășurate, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Dumitru, la Fieni, unde, în fiecare an, se organizează cel mai mare târg din județ, și la Vulcana Pandele, unde s-a organizat cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Dovleacului.

La Fieni, pe platoul din partea de nord-vest a orașului, pentru câteva zile, s-au adunat legumicultori, pomicultori, apicultori, meșteșugari, comercianți și crescători de animale sosiți din toate colțurile țării. Președintele Corneliu Ștefan, însoțit de primarul orașului Fieni – Iulian Tătulescu și de alți reprezentanți ai administrației publice județene și locale, a făcut un tur al târgului, i-a salutat pe cei prezenți și a purtat scurte dialoguri, despre viața de zi cu zi și problematica curentă a societății, cu cei care și-au etalat produsele în târg.

„Producătorii merită toată aprecierea și susținerea noastră. Trebuie să le fim alături și să îi încurajăm în munca lor, iar produsele locale să ajungă pe mesele cât mai multor dâmbovițeni”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

La Vulcana Pandele, unde Festivalul Dovleacului a ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, a fost mult zumzet de toamnă și voie bună. Un semn concret al păstrării nealterate a tradițiilor și obiceiurilor străbune aduse în contemponeranitate, într-o desfășurare a priceperii și ingeniozității. Momentul special la care a fost prezent și președintele Consiliului Județean Dâmbovița l-a constituit tăierea plăcintei gigantice de dovleac. Preparatul culinar a avut o lungime de 24 de metri și a fost pregătit special pentru această sărbătoare unică.

„Toamna aduce culoare în comunitățile dâmbovițene, prin oameni harnici, obiceiuri păstrate cu drag și evenimente care ne aduc împreună”, a transmis Corneliu Ștefan – președintele CJ Dâmbovița.

Reclama

Primarul comunei Vulcana Pandele, George Rotaru, a precizat că Festivalul Dovleacului a demonstrat că întreaga comunitate s-a comportat ca o adevărată familie.

„Când am văzut curtea plină de oameni cu zâmbetul pe buze, de copii fericiți și de vecini care stau de vorbă și se bucură de sărbătoare, îmi dau seama că tot efortul a meritat din plin”, a spus George Rotaru. „Le mulțumesc din suflet colegilor mei din Primărie și tuturor celor care au tras alături de mine în ultimele zile. Nu e puțin lucru să pui cap la cap un asemenea eveniment, iar fără munca lor neobosită, nimic nu ar fi fost posibil. Mulțumiri din inimă merg și către ansamblurile folclorice participante, care au adus atâta energie, joc și voie bună pe scenă, dar și către Consiliul Județean Dâmbovița și președintele Corneliu Ștefan, pentru sprijinul și prezența alături de comunitatea noastră”.

La cele două evenimente tradiționale, președintele Corneliu Ștefan a fost însoțit de vicepreședinta Luciana Cristea, de secretarul de stat Ionuț Săvoiu, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, de președinta Senatului Universității Valahia – Claudia Gilia, de consilieri locali și județeni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite