Dâmboviţa
Primar Târgoviște: Marcel Ciolacu este singurul lider politic care cunoaște realitățile țării

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, secretar executiv al PSD Dâmbovița, îi îndeamnă pe târgovișteni să îl voteze pentru funcția de președinte al României pe Marcel Ciolacu, singurul „lider politic care cunoște realitățile țării, care pune omul, cetățeanul și prosperitatea acestuia în primul plan al preocupărilor sale politice și administrative”.
Astăzi – 11 septembrie 2024, cu ocazia demarării procesului de strângere de semnături de susținere pentru premierul Marcel Ciolacu, edilul Târgoviștei, unul dintre cei mai performanți primari din România, le-a mărturisit târgoviștenilor că, în perioada în care Partidul Social Democrat s-a aflat la guvernare, vorbim de ultimii 4 ani, la nivelul municipiului Târgoviște, a fost atrasă o sumă imensă din fonduri nerambursabile, respectiv 380 de milioane de euro!
„Eu îi invit pe târgovișteni și pe toți dâmbovițenii să susțină Partidul Social Democrat nu numai pentru a contura eșichierul politic național, ci pentru viitorul lor, pentru viitorul copiilor lor, pentru școli, pentru străzi bune, pentru spitale bune, pentru tot ceea ce înseamnă bunăstarea comunității locale”, a precizat Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Răzvad, singura din Dâmbovița care oferă rechizite copiilor la începutul anului școlar

Primăria Răzvad este singura din județul Dâmbovița care, în prima zi de școală și grădiniță, le oferă tuturor copiilor din comună un set de rechizite adaptat vârstei și nivelului de pregătire. Și se întâmplă așa de 10 ani de zile! Este o tradiție la care edilul Emanuel Spătaru nu vrea să renunțe orice ar fi, pentru că, spune acesta, educația trebuie să fie pusă pe primul loc. Iar la Răzvad, chiar se vede asta în toate unitățile de învățământ, care arată și sunt dotate la standarde europene.

„Este adevărat că nu am reușit să organizăm bâlciul de la Gorgota sau ziua comunei, dar am reușit în continuare să punem rechizite pe băncile elevilor. Mai important de atât: săptămâna aceasta, vom semna contractul de lucrări pentru extinderea Școlii Valea Voievozilor. Și tot săptămâna aceasta va demara procedura de licitație pentru construire creșă în curtea Grădiniței Răzvad”, este mesajul transmis de primarul Emanuel Spătaru.
ACTUALITATE
Primar Dragodana: Dragi elevi, îndrăzniți să visați, să întrebați și să învățați!

Primarul comunei Dragodana, Gheorghe Sandu, s-a aflat astăzi, 7 septembrie 2026, în mijlocul elevilor și cadrelor didactice din localitate, așa cum face la fiecare început de an școlar.
De altfel, edilul se implică total, împreună cu ceilalți reprezentanți ai administrației publice locale, pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale la nivel de comună. Dovadă stau investițiile finalizate și cele aflate în implementare, toate menite să asigure condiții excelente de studiu elevilor și cadrelor didactice.
În același timp, primarul Gheorghe Sandu este preocupat să vină și în sprijinul părinților, astfel că a luat măsuri pentru ca aceștia să aibă unde să-și lase copiii în siguranță atunci când merg la serviciu, astfel că se construiește o creșă, în Pădureni, iar grădinița din satul de centru va fi transformată într-una cu program prelungit.
De asemenea, Școala Dragodana intră într-un amplu program de reabilitare și modernizare, care include și construirea de la zero a unei săli de sport.

„Dragi elevi, fiecare întrebare adresată la ore, fiecare temă făcută cu sârguință, fiecare prietenie legată în bănci construiește, de fapt, viitorul comunei noastre. Așa că îndrăzniți să visați, să întrebați și să învățați!
Dragi cadre didactice, vă mulțumim că alegeți, an de an, să puneți răbdare, pasiune și dăruire în formarea copiilor noștri!
Dragi părinți, vă apreciem încrederea și implicarea, știind că o școală puternică se construiește împreună, acasă și la clasă deopotrivă”, este mesajul transmis de primarul comunei Dragodana, Gheorghe Sandu, în prima zi a noului an școlar.
Dâmboviţaacum o săptămânăTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
Argeșacum o săptămânăBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
ACTUALITATEacum 5 zileZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 3 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum o ziSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ADMINISTRAŢIEacum 6 zileDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 2 zileHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!


























