Connect with us

Dâmboviţa

Senatorul Titus Corlățean, raportor la reuniunea Comisiei APCE de la Paris

Publicat

pe

Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, și Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României, au participat, marți – 10 septembrie 2024, în calitate de membri ai Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), la reuniunea Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului. Lucrările acestei structuri politice s-au desfășurat la sediul Biroului Consiliului Europei de la Paris.

La întâlnire a luat cuvântul, ca invitat special, Vladimir Kara-Murza, deținut politic rus, contestatar virulent al războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Opozantul rus a fost eliberat la începutul lunii august de către autoritățile de la Moscova, în urma unui schimb de prizonieri istoric între Federația Rusă, SUA și alte țări occidentale. Vladimir Kara-Murza va fi invitat la următoarea sesiune a APCE, la Strasbourg, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2024, pentru a se adresa în plen membrilor Adunării, cu ocazia înmânării Premiului Vaclav Havel pentru drepturile omului aferent anului 2022.

Senatorul Titus Corlățean a prezentat, în calitate de raportor al comisiei, proiectul de raport referitor la aspectele juridice ale aderării Uniunii Europene la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În expunerea sa, președintele Comisiei de Politică Externă Senatului României, a precizat că raportul pe care îl elaborează urmărește îndeaproape stadiul procesului de negociere dintre Uniunea Europeană și statele membre ale Consiliului Europei în vederea aderării UE la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în baza obligației legale instituite în 2007 prin Tratatul de la Lisabona. A mai menționat parlamentarul român că, ulterior avizului negativ al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 2013, cu privire la incompatibilitatea dreptului comunitar cu solicitarea de aderare la Convenție, în 2023 au fost înregistrate progrese semnificative de către Grupul ad-hoc al Consiliului Europei de negociere a aderării UE la Convenție, Grupul 46+1.

„În acest sens, a relevat faptul că a fost convenit cvasiunanim un pachet de aderare, între Organizația de la Strasbourg și UE, singura excepție de soluționat referindu-se la excluderea din jurisdicția Curții de la Luxemburg, potrivit tratatelor UE, a cazurilor de încălcare a drepturilor fundamentale care vizează Politica de Politică Externă și Securitate Comună (PESC).

Acest progres a fost recunoscut și de Declarația de la Reykjavik din 2023 a celui de-al patrulea Summit al șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Consiliului Europei, care a reiterat sprijinul politic la cel mai înalt nivel pentru aderarea UE la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În încheiere, senatorul Corlățean a evidențiat faptul că APCE trebuie să transmită un mesaj politic puternic, către toți actorii relevanți, de a acționa, întrucât aderarea UE la Convenție este necesară pentru a suplini o lacună evidentă în sistemul de protecție a drepturilor omului în Europa. De asemenea, aderarea UE la Convenție ar demonstra, potrivit parlamentarului român, atașamentul ferm al UE față de standardele paneuropene în materia drepturilor omului ale Consiliului Europei și acceptarea jurisdicției prestigioasei Curți de la Strasbourg.

Totodată, membrii comisiei au examinat proiecte de rapoarte pe următoarele teme: detenția lui Julian Assange și efectele nocive asupra drepturilor omului; companiile militare private, mercenarii, luptători străini și impactul acțiunii acestora asupra drepturilor omului; asigurarea unei mai bune protecții a avertizorilor de integritate.

Au fost organizate de asemenea audieri cu participarea unor experți în pregătirea proiectelor de raport referitoare la elemente de actualitate ale Listei Comisiei de la Veneția privind criteriile statului de drept, respectiv cu privire la Registrul daunelor provocate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei.

De asemenea, a fost depusă, în numele comisiei, o moțiune pentru rezoluție referitoare la îmbunătățirea procesului de selecție a membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT)”, se precizează într-un comunicat transmis de Senatul României.

Următoarea reuniune a Comisiei pentru afaceri juridice și drepturile omului a APCE va avea loc în cadrul Sesiunii de toamnă a Adunării, care se va desfășura la Strasbourg, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2024.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Eveniment aniversar al arhitecților, organizat la Târgoviște pe 9 octombrie 2026

Publicat

pe

Filiala Teritorială Muntenia Vest a Ordinului Arhitecților din România organizează la Târgoviște, vineri – 9 octombrie 2026, la sediul de pe Centrul Vechi (strada Alexandru Ioan Cuza, Nr. 12), începând cu ora 10:00, o serie de acțiuni prin care să aducă mai aproape de publicul larg arhitectura locală din cele trei județe care compun filiala: Dâmbovița, Ilfov și Giurgiu. De asemenea, un alt obiectiv al acestui eveniment îl reprezintă consolidarea relațiilor dintre Ordinul Arhitecților, ca organizație profesională, și partenerii locali și județeni direct implicați în construirea unui mediu construit de calitate – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Reamintim că în 2026 s-au împlinit 25 de ani de la momentul când a fost înființată, prin Legea 184/2001, organizația profesională Ordinul Arhitecților din România, mandatată de statul român să vegheze la calitatea produsului de arhitectură și la standardele unei profesii cu impact profund asupra vieții oamenilor. Evenimentul de vineri 9 octombrie 2026, organizat la Târgoviște, este dedicat acestui moment aniversar și urmărește să creeze contexte de întâlnire între toți actorii de care depinde calitatea mediului construit: arhitecți, locuitori, administrație, mediul academic, organizații profesionale și societatea civilă. De altfel, în preajma Zilei Mondiale a Arhitecturii (5 octombrie), arhitecții din întreaga țară deschid, prin cele 22 de filiale teritoriale OAR, porți și dialoguri despre cum construim mai bine în următorii ani.

„Ne dorim ca oamenii să înțeleagă rolul arhitectului în societate și modul cum această profesie schimbă în bine mediul construit din localitățile pe care fiecare dintre noi le apreciem și le numim acasă”, spune arh. Dumitru Barbu – președinte OAR Muntenia Vest.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Ocol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL

Publicat

pe

Jandarmii din județul Dâmbovița au constatat, în urma unei acțiuni de control, că reprezentanții unui ocol silvic privat încercau să acopere cu documente fictive cantități însemnate de material lemnos tăiat ilegal. În urma verificărilor, jandarmii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.000 lei și au întocmit un proces-verbal de sesizare pentru o posibilă infracțiune informatică – ne informează IJJ Dâmbovița.

„Neregulile au fost constatate după ce jandarmii au depistat, în zona împădurită din localitatea Mărcești, cinci transporturi consecutive de material lemnos. Toate avizele electronice de însoțire proveneau de la același ocol silvic privat. În urma cubajului faptic efectuat de specialiști, s-a constatat o discrepanță majoră între volumele de masă lemnoasă înscrise în aplicația SUMAL, respectiv 7 metri cubi și realitatea din autoutilitară și atelajele hipo, cantitățile transportate ilegal fiind mai mari cu aproximativ 5 metri cubi.

Pe parcursul aceleiași acțiuni, un alt contravenient a prezentat organelor de control fotografia unui aviz electronic de însoțire. În mod suspect, în urma verificărilor în baza de date SUMAL, documentul nu figura ca fiind emis sau introdus in aplicație, fapt ce indică o tentativă de eludare a sistemului de monitorizare prin generarea de avize fictive offline.

Conducătorii vehiculelor au recunoscut verbal în fața jandarmilor că au încărcat în mașină și căruțe exact cantitățile indicate și cubate direct de către reprezentantul ocolului silvic privat. Cercetările au fost preluate de politiști, urmând a fi stabilite măsurile legale”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Jandarmeria Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite