ACTUALITATE
Casa Națională de Sănătate participă la un proiect transfrontalier pentru bolile cardiovasculare și diabet

Casa Națională de Asigurări de Sănătate, împreună cu Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș și Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice” Dr. N.C. Paulescu” au fost desemnate instituții afiliate în cadrul proiectului cu titlul „EU4H-2022-JA-03: Direct grants to Member States’ authorities: prevention of NCDs – cardiovascular diseases and diabetes” (JACARDI), în care Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) deține calitatea de Coordonator al acțiunii comune.
Proiectul, coordonat de Institutul Superior de Sănătate din Italia (ISS), a fost lansat la Roma la 27 noiembrie 2023 și a primit o finanțare 53 de milioane de euro, în urma semnării acordului de grant cu Comisia Europeană. Consorțiul proiectului este format din 21 state europene, 76 parteneri și peste 300 de experți în sănătate publică.
Inițiativa, care implică ministere, organisme de sănătate publică, organizații neguvernamentale și universități, își propune să sprijine statele membre ale Uniunii Europene (UE) în reducerea poverii bolilor cardiovasculare (BCV), a diabetului zaharat și a factorilor de risc asociați, atât la nivel individual, cât și la nivelul societății. Proiectul JACARDI apare ca un răspuns european unificat la provocarea tot mai mare a BCV și a diabetului și se va concentra pe implementarea unor practici dovedite și eficiente în tratamentul bolilor cardiovasculare și diabetului zaharat prin executarea a 143 de proiecte pilot.
În cadrul proiectului, CNAS va participa la acțiuni în pachetele de lucru tehnice (WP) inclusiv prin implementarea de proiecte pilot, conform celor mai bune practici identificate. Inițiativa acoperă întregul traseu al pacientului, de la îmbunătățirea cunoștințelor (health literacy) și conștientizarea în domeniul bolilor cardio-vasculare și diabetului, abordând prevenția primară și screening-ul în rândul populațiilor cu risc ridicat, la traseele clinice urmate de pacienții cu aceste afecțiuni, pentru optimizarea acestora, asigurarea continuității, autogestionarea de către pacienți a afecțiunilor și re-integrarea/participarea la muncă.
Proiectul JACARDI are preconizate următoarele rezultate:
– informatizarea și creșterea gradului de conștientizare a riscurilor cu privire la diabet și a BCV în rândul populației generale, dar și a grupurilor vulnerabile, alfabetizarea în domeniul sănătății, crearea unor instrumente standardizate pentru alfabetizarea în domeniul BCV și a diabetului, implementarea unui program pilot eficient pentru alfabetizare BCV și diabet, la nivel de comunități, indivizi, național;
– participarea la asigurarea disponibilității și calității datelor pentru monitorizarea epidemiologică a factorilor de risc și a BCV și diabet, pentru monitorizarea calității și performanței prevenirii și gestionării bolilor netransmisibile în țările UE, asigurarea compatibilității datelor, dezvoltarea unui model pilot/ perfecționarea de registre de diabet și BCV;
– îmbunătățirea screening-ului pentru diabet și BCV, standardizarea metodologiei de screening, implementare în sistem pilot a unui program de screening, dobândirea de informații de înaltă calitate privind prezența și distribuția factorilor de risc specifici BCV și DZ;
– conceperea, dezvoltarea, inovarea, implementarea unor modele pilot de servicii medicale integrate, inclusiv prevenție și recuperare pentru pacienți cu insuficiență cardiacă). Acestea includ și implicarea activă a pacientului (self-management) prin sarcini, cum ar fi schimbarea stilului de viață, auto-monitorizarea simptomelor și autotratamentul, respectarea medicației și terapiei prescrise, comunicarea cu profesioniștii în îngrijire, etc;
– conceperea, dezvoltarea, implementarea unui model pilot de servicii medicale integrate, inclusiv prevenție și recuperare pentru pacienti cu pre-diabet și diabet self-management de către pacienți, schimbarea stilului de viață, automonitorizarea simptomelor și auto-tratamentul, aderența la tratament, comunicarea cu profesioniștii în îngrijire etc.
Ca urmare a implementării proiectului în țara noastră, impactul așteptat vizează identificarea de noi soluții, adaptate specificului populației, pentru prevenirea bolilor, identificarea pacienților la risc și diagnosticare precoce; dezvoltarea unor soluții pentru asigurarea continuității îngrijirilor și managementul integrat al pacienților cu diabet și BCV, inclusiv prin dezvoltarea instrumentelor IT pentru evidențe și date; dezvolatrea capacității pacienților pentru propria îngrijire și a implicării acestora în autogestionarea bolii, precum și dezvoltarea activităților în beneficiul populației generale, dar și al grupurilor și zonelor defavorizate, de către INSP și instituțiile afiliate.
Durata de implementare a proiectului este de 4 ani, data de finalizare a implementării acestuia fiind 31 octombrie 2027.
România va beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare estimată de 2.085.789,52 Euro, valoare care reprezintă 80% din valoarea proiectului (contribuția EU4Health), bugetul alocat pentru CNAS fiind de 176.316,74 Euro, din care 141.053,39 Euro reprezintă finanțarea UE nerambursabilă și 35.263,35 Euro cofinanțarea națională de 20%.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 7 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























