SOCIAL
Denisa are nevoie urgent de o operație care costa 49.000 de euro. Haideți să o ajutăm!

Manciu Denisa Rebeca este o fată minunată de 15 ani, plină de visuri și dorința de a trăi o viață normală, ca orice adolescentă. Însă, de la vârsta de doar 5 ani, Denisa duce o luptă grea cu o afecțiune care i-a schimbat întreaga copilărie: scolioza dorso-lombară severă. O boală care nu doar că i-a afectat dezvoltarea, dar i-a furat libertatea de a se bucura de lucrurile simple și frumoase pe care ar trebui să le trăiască orice copil – ne informează Asociația „Salvează o Inimă”, care derulează o campanie de strângere de fonduri pentru a o ajuta pe Denisa.
În acești 10 ani de luptă neîntreruptă, am încercat tot ce a fost posibil. Denisa a făcut terapie de kinetoterapie, Bowen, yumeiho și Schroth, a purtat corset în speranța că aceste tratamente o vor ajuta să-și redobândească sănătatea. Dar, din păcate, scolioza ei a avansat dramatic. Astăzi, coloana ei are un unghi de 134 de grade, o cifră care o împiedică să ducă o viață fără dureri, îi limitează respirația și îi afectează grav calitatea vieții.
Singura șansă pe care Denisa o are pentru a scăpa de această suferință este o operație complexă la Spitalul Monza din București, efectuată de domnul doctor Alexandru Thiery. Această intervenție chirurgicală, care i-ar putea reda normalitatea și speranța, are un cost enorm: 49.000 de euro. Pentru familia noastră, această sumă este imposibil de atins. Dar pentru Denisa, această operație înseamnă totul: înseamnă o viață fără durere, șansa de a respira liber și de a-și urma visurile.
Denisa visează să devină medic psiholog, pentru a ajuta la rândul ei alți oameni care, la fel ca ea, trec prin momente de grea suferință. Este o fată incredibil de puternică și plină de compasiune, care, deși a trăit ani întregi în durere, își dorește să se dedice ajutării celor din jur. Dar, pentru a-și îndeplini acest vis, are nevoie de ajutorul nostru. Are nevoie de o șansă la viață.
Ne îndreptăm către voi, cu inima plină de speranță, și vă rugăm din tot sufletul să ne ajutați să strângem suma necesară pentru operație. Fiecare contribuție, oricât de mică, înseamnă pentru Denisa un pas mai aproape de o viață fără suferință, o viață în care să-și poată urma visurile și să devină un exemplu de putere și curaj.
Ajută-ne să îi redăm copilăria și șansa de a-și îndeplini visurile! Orice donație contează, iar sprijinul vostru poate transforma suferința Denisei într-o poveste de speranță și vindecare.
Donații se pot face în următoarele conturi:
Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Conturi bancare:
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EURO: RO28BTRLEURCRT00W8287001
COD SWIFT: BTRLRO22
Banca: Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transfer: DENISA MANCIU
Dâmboviţa
Avarie la o stație GPL din Cornești. A fost evacuată populația pe o rază de 800 de metri

Situație de urgență, în această după-amiază, în comuna Cornești, județul Dâmbovița, ca urmare a unei avarii apărute la o stație GPL. Echipajele operative alocate la fața locului au dispus evacuarea populației pe o rază de 800 de metri – ne informează ISU Dâmbovița. În total, 50 de persoane. De asemenea, s-a transmis mesaj de avertizare Ro-Alert, iar zona a fost balizată.
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN și o autospecială SMURD, iar o echipă specializată a operatorului economic a acționat pentru punerea în siguranță a instalației. În acest moment, nu se mai înregistrează scurgeri de gaze, ca urmare a golirii complete a rezervorului de GPL. Echipajele ISU efectuează măsurători în locuințele învecinate pentru a identifica eventuale acumulari de gaze în spații închise.
Reamintim că, în urmă cu 3 ani, în luna august, a avut loc o explozie într-o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, soldată cu zeci de răniți și persoane decedate, plus locuințe distruse.
UPDATE
În urma măsurătorilor efectuate în Cornești, în zona afectată, s-a stabilit că se poate interveni tehnic la rezervorul de GPL. Misiunea este în dinamică.
VIDEO
Ialomiţa
Au fost prinși atacatorii din scările de bloc. Furau trotinete și scutere electrice

Mai mulți locuitori din municipiul Urziceni, județul Ialomița, au rămas fără trotinetele și scuterele electrice depozitate în scările blocurilir. S-a întâmplat pe parcursul a trei nopți din octombrie și noiembrie.
Cercetările specifice i-au condus pe polițiști la doi tineri din oraș, în vârstă de 17 și 24 de ani, care au fost reținuți, ieri – 10 noiembrie 2026, și introduși în arest. Ancheta este continuată pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi suspecți. Bunurile furate au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate.
În contextul acestui an, polițiștii din Ialomița le recomandă cetățenilor să nu lase trotinetele sau scuterele electrice nesupravegheate și neasigurate, chiar dacă sunt depozitate în spațiile comune ale imobilelor.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























