Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Târgoviște. Proiect aproape de final. Teren de sport multifuncțional în Cartierul Sagricom

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că, în scurt timp, va fi dat în folosință terenul de sport multifuncțional pe care administrația publică locală l-a construit în Cartierul Tineretului Sagricom, lângă grădinița cu program prelungit.

Solicitarea a venit din partea locuitorilor din Sagricom, iar lucrările au fost demarate în luna iulie 2024. Investiția, care se ridică la aproximativ 800.000 de lei, a fost susținută integral din bugetul local. Proiectul include, pe lângă terenul de sport, și un perimetru verde.

„Este o zonă care s-a dezvoltat în ultimul timp. Avem grădinița, prima din Târgoviște construită de la zero după Revoluție. De asemenea, avem terenul de sport. În spatele grădiniței va fi și o creșă, astfel încât să putem să discutăm de un cartier care se dezvoltă în ritm alert”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

ADMINISTRAŢIE

Primarul municipiului Moreni face demersuri pentru implementarea unei soluții alternative de alimentare cu apă potabilă

Publicat

pe

Primarul municipiului Moreni – județul Dâmbovița, Gabriel Purcaru, s-a întâlnit astăzi, 19 ianuarie 2026, cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Diana Buzoianu, ca parte a demersurilor sale de implementare a unei soluții alternative de alimentare cu apă potabilă, având în vedere criza de la sfârșitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie 2025, cauzată de problemele de la Barajul Paltinu, din județul Prahova.

„Sumele necesare trebuiesc urgent eliberate de Guvernul României prin Ministerul Mediului și MDLP. De asemenea, am purtat discuții și cu Sorin Rîndașu, directorul Departamentului Situații de Urgență de la Administrația Națională Apele Române pentru găsirea de soluții viabile și care să preîntâmpine ceea ce s-a întâmplat în criza alimentării cu apă.

Nu mă voi opri până aceste aspecte nu vor fi rezolvate integral. Situația alimentării cu apă potabilă cere o rezolvare urgentă, promptă și concretă pentru a găsi surse alternative de alimentare astfel încât municipiul Moreni să nu mai depindă de sursa Paltinu”, a transmis Gabriel Purcaru – primarul municipiului Moreni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Alexandru Iorga, mesaj către găeșteni după prima lună în funcția de primar. „Am constatat deficiențe majore în mai multe domenii”

Publicat

pe

Astăzi – 17 ianuarie 2026, la o lună de la preluarea mandatului de primar al orașului Găești, Alexandru Iorga a postat pe pagina sa de Facebook un raport către cetățenii orașului, considerând că cetățenii trebuie să știe „adevărul despre punctul de plecare” – după cum s-a exprimat edilul.

„Cred cu tărie că, într-o administrație corectă, adevărul spus la timp este o obligație, nu o opțiune. De aceea, consider firesc să vă spun deschis ce am constatat în Primărie și care este punctul real din care am pornit, împreună.

În această perioadă am constatat deficiențe majore în mai multe domenii esențiale pentru viața orașului: în funcționarea spitalului, în starea străzilor și a spațiilor verzi, in gestionarea bunurilor aparținând domeniului public și privat al orașului, in derularea unor contracte, în administrarea bazelor sportive și a bazinului de înot, precum și în activitatea unor compartimente din cadrul Primăriei, inclusiv în domeniile asistenței sociale și urbanismului. O parte dintre ele au fost deja corectate, iar pentru celelalte sunt în curs măsuri concrete, clare și asumate. Nu ascundem problemele, nu le mutăm dintr-un sertar în altul și nu le amânăm. Zi de zi punem ordine, rigoare și responsabilitate în modul în care funcționează administrația orașului.

Vreau să fie foarte clar un lucru: în Primăria Găești nu există și nu vor exista proiectele mele sau ale altei persoane, ci doar proiectele găeștenilor. Atât eu, cât și cei care au fost înaintea mea, am fost și suntem plătiți din bani publici pentru a administra orașul și pentru a implementa proiecte în interesul găeștenilor. Este o responsabilitate care ne revine și pe care o ducem mai departe prin muncă, nu prin laude.

La preluarea mandatului, Primăria orașului Găești avea în conturi aproximativ 9 milioane de lei, din care 4,4 milioane lei destinați funcționării și 4,6 milioane lei alocați dezvoltării. În același timp, realitatea trebuie spusă integral: Primăria avea datorii în valoare de 8,6 milioane lei. Am preluat această situație fără ezitare, cu asumare deplină și cu determinarea de a o gestiona corect și responsabil.

În ceea ce privește proiectele, la momentul preluării mandatului, UAT Găești avea în derulare cinci proiecte:
– Reabilitare și modernizare Liceul Tehnologic „Iordache Golescu” – POR 2021–2027, valoare totală 19.520.816 lei, din care cofinanțare locală 391.028,53 lei;
– Reabilitare străzi oraș – Programul Național „Anghel Saligny”, valoare 7.311.032 lei, cofinanțare locală 300.000 lei;
– Anvelopare Bloc 43 – POR 2021–2027, valoare 9.934.366 lei, cofinanțare 197.687 lei;
– Anvelopare Bloc 45 – POR 2021–2027, valoare 14.168.482 lei, cofinanțare locală 283.369,65 lei;
– Dotări școli – PNRR, valoare 8.060.140 lei, cofinanțare locală 78.000 lei.

Toate aceste proiecte vor fi duse mai departe fără blocaje și fără sincope. În același timp, administrația pe care o conduc va munci constant pentru atragerea de noi finanțări și noi investiții, pentru că Găeștiul nu are voie să stea pe loc.

Găeștiul merită o administrație care spune adevărul, își asumă realitatea și muncește pentru oameni. Acesta este drumul pe care mergem, împreună”, este mesajul primarului Alexandru Iorga către găeșteni după prima lună de mandat.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite