Connect with us

ACTUALITATE

Deputat Marian Țachianu: Se va putea suspenda, la cerere, rambursarea creditelor agricole

Publicat

pe

Guvernul propune, ca măsură de sprijin cu caracter temporar pentru agricultorii afectați de secetă, suspendarea la cerere a rambursării creditelor comerciale și a dobânzilor, până la data de 1 august 2025, precum și interzicerea executării silite asupra creanțelor acumulate. De asemenea, se completează schema de ajutor de stat „Creditul fermierului”, în sensul creșterii gradului de garantare de către FGCR la 100%, din fondurile puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii, și introducerea posibilității de a folosi banii pentru rambursarea creditelor restante încadrate în categoriile D şi E în baza de date a Centralei Riscului de Credit, dacă solicitanții prezintă procese-verbale din care rezultă că gradul de calamitate a culturilor pentru 2024 depășește 50%. Discuțiile cu organizațiile profesionale ale agricultorilor, cu distribuitorii de inputuri și reprezentanții băncilor și ai instituțiilor financiare nebancare pe seama acestor soluții de sprijin s-au încheiat în data de 26 septembrie, ceea ce înseamnă că se intră în linie dreaptă.

„Rambursarea datoriilor curente și restante, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, care fac obiectul contractelor de credit, respectiv leasing, încheiate cu creditorii instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, utilizate pentru culturile agricole vegetale, cu scadența în anul 2024, se suspendă la cerere până la data de 1 august 2025, dacă solicitarea de suspendare este însoțită de copia procesului verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturi agricole înființate în toamna anului 2023 și primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024 într-un procent de 50% și dacă dobânda la credite este mai mare de 2,5% + ROBOR la 3 luni pentru creditele în lei și 2% + EURIBOR la 3 luni pentru creditele în valută, la data intrării în vigoare a ordonanței”, precizează deputatul PSD Marian Țachianu – cunoscut fermier din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Publicat

pe

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.

„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.

Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.

„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.

„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite