Dâmboviţa
Deputat Radu Popa: În timp ce unii se bucură de haosul aparent, alții mulțumesc cerului că dezastrul nu a venit!

Puțini politicieni s-au încumetat, după ciclonul neconsumat dar care ne-a făcut să tremurăm un pic de frică, să iasă în față cu un punct de vedere, cu un comentariu pertinent, personal, despre cum a fost receptată, ieri, campania de alarmare de unii și de alții. Deputatul PSD de Dâmbovița Radu Popa este unul dintre cei care au intervenit, încercând să lămurească, să traducă pentru cei care nu au înțeles partea crudă, realistă, a situației care a tulburat o țară întreagă. Sunt oameni care s-au temut pentru bruma lor de agoniseală și s-au închinat ușurați când au constatat că cerul nu s-a supărat prea tare pe noi. Alții au început să râdă de autorități fiindcă prognozele nu s-au adeverit și prăpădul nu s-a produs.
„Oamenii, ca niște spectatori la un spectacol care nu le aparține, privesc cum ISU și INMH se clatină sub greutatea propriilor previzuni și alerte. În vremuri de criză, când natura arată că nu poate fi controlată, unii așteaptă colapsul, parcă bucuroși să vadă cum structurile fragile ale guvernării cedează. E un fel de satisfacție cinică, un zâmbet amar la colțul buzelor căci nu se bucură de succesul propriu, ci de suferința altora și eventual de eșecul unor prognoze.
Pe rețelele de socializare comentariile se înmulțesc ca picăturile de ploaie care nu au mai venit. „Au spus că va fi prăpăd! Unde e prăpădul?” scriu unii, aproape fericiți că prognoza nu s-a adeverit. E ca și cum, în absența furtunilor, s-ar fi dezvăluit un alt fel de furtună, una care se formează în mințile oamenilor. O furtună de scepticism, de neîncredere, de satisfacție meschină că cei care ne conduc au greșit din nou. Și totuși, dincolo de acest spectacol de ironii și răutăți ascunse, se află o realitate pe care mulți o ignoră.
În satele uitate de lume, acolo unde știrile ajung doar printr-un radio vechi sau de la vecini, mii de bătrâni respiră ușurați. Pentru ei, prognoza de ploi torențiale înseamnă ceva mai mult decât o simplă eroare tehnică a meteorologilor. Fiecare furtună înseamnă ape mari, drumuri impracticabile, și, poate, zile întregi de izolare. Pentru acești oameni, faptul că ploile nu au venit e o binecuvântare. Privesc cerul cu recunoștință, simțind că au scăpat, măcar pentru o vreme, de o amenințare nevăzută. Nu au nevoie de spectacolul eșecurilor pentru că, în viața lor simplă contează doar lucrurile care le afectează direct existența.
Contradicția e evidentă. În timp ce unii sărbătoresc eșecul simbolic al autorității, alții sărbătoresc tăcut faptul că au scăpat de un dezastru.
În București, ploaia care nu a mai venit e un subiect de discuție aprinsă, un motiv de batjocură la adresa celor care ar trebui să protejeze comunitatea. Dar la țară, unde fiecare strop de ploaie poate aduce fie viață, fie distrugere, lipsa furtunii e privită ca un dar divin. Acolo, oamenii nu se gândesc la eșecurile autorităților, ci la grâul care poate fi strâns, la casa care rămâne uscată, la drumurile care rămân accesibile.
În fond, ce avem aici e o distanță imensă între percepții. Oamenii din orașe, protejați de confortul modern, își permit luxul de a râde de predicții greșite și de eșecurile omenești ale unor concitadini. Însă pentru cei care depind de vreme pentru traiul lor, orice eroare de prognoză este o chestiune de supraviețuire. Și în timp ce unii se bucură de haosul aparent, alții, în liniștea lor, mulțumesc cerului că dezastrul nu a venit”, a scris Radu Popa pe pagina sa de Facebook.
ACTUALITATE
Dumnezeu să o odihnească în pace! Directoarea Școlii Doicești a pierdut lupta cu boala

Cu inimile frânte de durere, ne luăm rămas-bun de la doamna director și profesoară de matematică Rădulescu Cătălina.
Timp de 23 de ani, a fost sufletul, sprijinul și lumina școlii noastre. A fost un om cald, iubitor și profund devotat, mereu aproape de elevi și colegi, cărora le-a oferit cu generozitate înțelegere, grijă, încurajare și speranță. Prin dăruirea, blândețea și înțelepciunea sa, a atins nenumărate suflete și a lăsat în urmă amintiri neprețuite, care vor rămâne veșnic în inimile noastre.
În ultimii doi ani, i-am fost alături cu toată dragostea, credința și speranța, rugându-ne neîncetat și așteptând, până în ultima clipă, minunea întoarcerii sale printre noi. Am sperat să-i auzim din nou glasul, să-i vedem zâmbetul și să-i simțim prezența caldă, atât de dragă tuturor.
Astăzi, pierderea ei ne lasă un gol imens, o tăcere apăsătoare și o durere pe care cuvintele nu o pot cuprinde. Ne este greu să acceptăm că nu va mai păși pe holurile școlii, că nu ne va mai întâmpina cu blândețea sa și că nu vom mai putea primi încurajarea și căldura pe care le dăruia cu atâta generozitate.
Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia îndurerată și către toți cei care au iubit-o, au prețuit-o și au avut privilegiul de a o cunoaște. În aceste clipe de nesfârșită tristețe, le transmitem întreaga noastră compasiune și îi asigurăm că nu sunt singuri în această durere.
Doamna director va rămâne pentru totdeauna parte din istoria, sufletul și memoria școlii noastre. Chipul, bunătatea și dăruirea sa vor continua să trăiască în fiecare generație de elevi și în inimile tuturor celor pe care i-a îndrumat. Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!
Colectivul Școlii Doicești – județul Dâmbovița
ACTUALITATE
Angajarea lucrătorilor din afara UE/SEE. Dialog sincer între angajatori și reprezentanții instituțiilor cu responsabilitate organizat de Camera de Comerț Dâmbovița

Un eveniment care se încadrează complet în actualul context global în ceea ce privește tranzitul forței de muncă dinspre statele aflate în afara spațiului economic european spre UE s-a desfășurat astăzi, 14 octombrie 2026, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița. Seminarul de comunicări și discuții organizat de conducerea Camerei de Comerț, respectiv președintele Valentin Calcan și directorul general Ștefania Stroică, s-a consumat sub titulatura „Angajarea lucrătorilor din afara UE/SEE: noile reguli, explicate de autorități”. Au fost prezenți, în calitate de parteneri din partea instituțiilor cu atribuțiuni în domeniile abordate: inspector Bogdan Gheorghe, din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, comisar șef Radu Nicolăescu și inspector principal Mihai Lupoiu, reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Imigrări, și Constanța Anghel, director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița. Au fost invitați pentru a discuta cu autoritățile despre modalitățile și circuitul legal care trebuie parcurs în vederea angajării forței de muncă din țări nonUE câteva zeci de antreprenori din județul Dâmbovița.

Întâlnirea moderată de directorul general Ștefania Stroică a creat un cadru de dialog sincer, deschis, bazat pe realitățile curente, în care angajatorii au putut obține de la reprezentanții instituțiilor responsabile o mulțime de clarificări privind procedurile de recrutare și obligațiile legale asociate angajării lucrătorilor străini.
Omul de afaceri Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, concret, la obiect, bun cunoscător al problematicii forței de muncă din țările din afara spațiului european, a fost primul la cuvânt. În discursul său, Valentin Calcan, concis, tăios, argumentat, a prezentat situația actuală în ceea ce privește recrutarea forței de muncă, în special din țările asiatice. Și asta se întâmplă pe fondul lipsei de interes manifestate de români pentru o serie de meserii și profesiuni indispensabile în circuitul social și economic.
A declarat președintele Camerei de Comerț că în acest proces de atragerea a forței de muncă din afara Europei un rol important, chiar mai greu decât Inspectoratul Teritorial de Muncă, îl are Inspectoratul General pentru Imigrări. Cu ușoară ironie, a spus Valentin Calcan, că, mai pe vremuri, când nici nu se punea problema atragerii de personal din Nepal, Sri Lanka și alte state din Asia, antreprenorii nu aveau diferende sau „de furcă”, după cum s-a exprimat președintele Camerei de Comerț, decât cu ITM-ul. Acum, pe fondul imposibilității de a ne asigura forța de muncă din sursă internă, a capătat un rol important în tot acest circuit și Inspectoratul General pentru Imigrări.

A adăugat antreprenorul Valentin Calcan că statul român a eșuat în ceea ce privește asigurarea forței de muncă din sursă internă. Așa am ajuns să avem nevoie de lucrători străini, de regulă, nonUE, pentru a fi menținută continuitatea afacerilor, a diferitelor fluxuri economice.
„Ne place sau nu să o spunem, dar sunt afaceri în România care fără lucrători din spațiul non-european nu ar mai exista, s-ar închide în câteva zile”.
A mai vorbit președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa de problemele pe care le întâmpină oamenii de afaceri atunci când își propun să aducă muncitori din țările asiatice. Multiple întârzieri cu aprobări, vize, cu ambasadele care se plâng, se scuză că nu dispun de personal suficient pentru desfășurarea activităților specifice.
„De multe ori, ambasadele nu au venit în sprijinul antreprenorilor și au întârziat emiterea unei vize, încât respectivul solicitant a plecat într-o altă țară”.
Legislația nu este tocmai adecvată, propice atragerii forței de muncă. Antreprenorul, conform legii, are obligația de a face o cheltuială în plus, nu tocmai de neglijat, și anume aceea de a școlariza străinii, de a-i învăța limba română.
„Dacă statul român nu a reușit să ne asigure angajați și noi, antreprenorii, facem eforturi deosebite pentru a ne menține companiile și aducem muncitori din spațiul nonUE, cred că ar fi și de datoria statului să mai vină să compenseze și el cu ceva, și anume cu această școlarizare”, a precizat Valentin Calcan.
A dat președintele Camerei de Comerț Dâmboviţa și o sugestie. Aceste cursuri să fie organizate prin Agențiile Județene a Forței de Muncă. Cursuri online, gratuite. Nu ar trebui puse în cârca antreprenorilor și aceste cursuri. Este prea mult.
„Sper să reușim ca noi toți, cei care avem nevoie și ne dorim angajați, să îi putem avea cât mai repede!”
A mărturisit Valentin Calcan că timpii de așteptare, de obicei între 6 și 12 luni, până la perfectarea documentației, sunt foarte mari, iar companiile care au nevoie de forță de muncă pierd în tot acest răstimp.
A venit rândul la cuvânt al reprezentanților Inspectoratului General pentru Imigrări, respectiv comisarului șef Radu Nicolăescu – șef Birou IGI Dâmbovița și inspectorului principal Mihai Lupoiu, care au prezentat un rezumat al noilor modificări legislative în domeniul imigrației, scopul fiind acela de a scurta timpii de așteptare în vederea aprobărilor necesare. Comisarul șef Radu Nicolăescu i-a asigurat pe antreprenorii din Dâmbovița că pot solicita oricând la Biroul pentru Imigrări Dâmbovița sfaturi, informații și sprijin în probleme ce țin de formalitățile și diligențele ce trebuie îndeplinite în ceea ce privește asigurarea forței de muncă.
Prezentările au vizat cadrul legislativ privind angajarea cetățenilor străini, cu referire la OUG nr. 32/2026, și utilizarea platformei WorkinRomania.gov.ro pentru înregistrarea și autorizarea angajatorilor și a agențiilor de plasare, precum și pentru depunerea cererilor unice.
Au mai explicat reprezentanții Inspectoratului pentru Imigrări oamenilor de afaceri prezenți care sunt diferențele dintre vizele de muncă D/AM1 și D/AM2 și procedurile aferente fiecărei categorii. De asemenea, au fost prezentate condițiile de recrutare directă sau prin intermediul agențiilor de plasare autorizate, rolul listei ocupațiilor deficitare și criteriile pentru obținerea statutului de angajator autorizat.
Directorul executiv al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, Constanța Anghel, a vorbit despre rolul pe care îl are instituția pe care o coordonează în activitatea de recrutare a forței de muncă, responsabilitățile angajatorilor etc.
În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, participanții la această dezbatere au adus în prim-plan situații concrete din activitatea companiilor. Antreprenorii au solicitat lămuriri privind documentele necesare și despre etapele care trebuie parcurse în tot acest proces de angajare.
ACTUALITATEacum 3 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 3 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 4 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ANUNŢURIacum 2 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum o săptămânăOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
ADMINISTRAŢIEacum 3 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Argeșacum 6 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu



























