ACTUALITATE
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează instalator tehnico-sanitare și de gaze

Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița S.A. organizează, în data 24.10.2024, ora 09:30, la sediul său din Târgoviște, Bulevardul I.C.Bratianu, nr. 50, concurs pentru ocuparea postului vacant de INSTALATOR INSTALAȚII TEHNICO-SANITARE ȘI DE GAZE în cadrul SERVICIULUI METROLOGIE ATELIER MONTARE CONTOARE – 1 POST.
Criterii generale:
– are cetățenia română sau cetățenie a altor state membre ale UE și domiciliul în Romania;
– cunoaște limba română, scris și vorbit;
– are vârsta minimă reglementată de prevederile legale, Codul Muncii;
– are capacitatea deplină de exercițiu;
– are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale, eliberată de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
– nu a fost condamnat/a definitiv pentru săvârșirea unor infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau de legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea – se probează cu cazier judiciar;
Criterii specifice:
– Studii liceale de specialitate / școală profesională de specialitate sau studii medii și certificat de calificare / certificat de competențe profesionale în meseria de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze;
– Permis de conducere categoria B;
Descrierea postului:
– Montare / demontare / înlocuire apometre;
– Sigilare apometre;
– Identificare pierderi din cămine de apometre;
– Executarea de intervenții, reparații la branșamente și rețele de apă;
În vederea înscrierii la concurs, candidații vor depune la Serviciul Resurse Umane al Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița S.A., Bulevardul I.C. Brătianu nr.50, telefon 0245.614.403, în perioada 07.10.2024 18.10.2024, interval orar 08:00-16:00, un dosar de înscriere cuprinzând următoarele documente:
– Dosar cu șină;
– Cerere de înscriere la concurs – se completează la depunerea dosarului;
– Declaratie privind acceptul protectiei datelor cu caracter personal – se completează la depunerea dosarului;
– Declarație privind incompatibilitatea funcției menționată mai sus – se completează la depunerea dosarului;
– Curriculum vitae;
– Copia actului de identitate;
– Copie diplomă studii liceale de specialitate / școală profesională de specialitate sau studii medii și certificat de calificare / certificat de competențe profesionale sau echivalent în meseria de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze;
– Copie permis de conducere categoria B;
– Adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de medicul de familie al candidatului cu cel mult 6 luni anterior datei desfășurării concursului;
– Cazier judiciar în original.
Copiile actelor prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale, pentru a se certifica conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs din cadrul Serviciului Resurse Umane, sau în copii legalizate.
Vor fi declarați admiși și vor participa la concurs numai candidații ale căror dosare îndeplinesc cerințele minime de mai sus.
Candidații declarați admiși după verificarea îndeplinirii condițiilor minime vor participa la proba scrisă de specialitate.
Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița S.A. se angajează să îndeplinească cerințele de corectitudine și egalitate în ocuparea forței de muncă. Drept urmare, niciun candidat / angajat nu va fi defavorizat, direct sau indirect, pe motive de sex, stare civilă, vârstă sau orice alt motiv nejustificat.
Selecția dosarelor: 21.10.2024, interval orar 08:00-16:00
Depunerea contestațiilor: 22.10.2024, interval orar 08:00-16:00
Soluționarea contestațiilor: 23.10.2024, interval orar 08:00-16:00
Proba scrisă de specialitate – test grilă: 24.10.2024, ora 09:30
Proba practică: 24.10.2024, ora 11:00
Vor fi selectați pentru a participa la proba practică numai candidații care vor obține minim 50 de puncte la testul grilă.
Depunerea contestațiilor: 25.10.2024, interval orar 08:00-16:00
Soluționarea contestațiilor: 28.10.2024, interval orar 08:00-16:00
Bibliografia pentru concurs este prezentată anexat.
Relații suplimentare pot fi obținute de luni până vineri între orele 08:00 16:00 la Serviciul Resurse Umane al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A.
După afișarea pe site-ul companiei a rezultatelor obținute de către candidați (selecție dosare / examen proba scrisă și proba practică), candidații respinși pot depune contestație la Registratura Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A., în termen de maxim 1 zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor, conform calendarului de mai sus, sub sancțiunea decăderii din drept. Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se face prin afișare pe pagina de internet a companiei, imediat dupa soluționarea acestora.
Bibliografie – concurs pentru ocuparea postului vacant de INSTALATOR INSTALAȚII TEHNICO-SANITARE ȘI DE GAZE în cadrul SERVICIULUI METROLOGIE ATELIER MONTARE CONTOARE – 1 POST
– Manualul de instalații – Instalații Sanitare – Editura ARTECNO București, 2010, disponibil pe internet
Capitolul 2 – Instalatii de alimentare cu apa
2.4 Instalatii interioare de alimentare cu apa rece si calda pentru consum menajer;
2.6 – Retele exterioare de alimentare cu apa rece din ansambluri de cladiri;
2.7 – Instalatii pentru acumularea (stocarea) apei reci;
2.8 – Instalatii pentru ridicarea presiunii apei reci;
– Hotararea nr. 711 din 26 august 2015 privind stabilirea conditiilor pentru punerea la dispozitie pe piata a mijloacelor de masura
– Legea nr.319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, cu modificarile si completarile ulterioare
Capitolul II – Domeniu de aplicare
Capitolul IV – Obligatiile lucratorilor
– Legea nr. 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor
Cap. II: Obligatii privind apararea impotriva incendiilor
SECTIUNEA 6: Obligatiile administratorului, conducatorului institutiei, utilizatorului si salariatului;
BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA
ACTUALITATE
Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe”, proiect pilot în România lansat la Răzvad

Astăzi – 28 octombrie 2026, a debutat în comuna Răzvad, județul Dâmbovița, cea de-a doua componentă a Proiectului pilot în România „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”, implementat de Federația Română de Baschet cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmboviţa. Inițiativa are toate șansele să fie extinsă la nivel național, în prezent fiind în procedură parlamentară un proiect de lege în acest sens.
După Caravana 3×3 Urban Sport, care a început la Pucioasa, pe 2 octombrie 2026, a continuat la Moreni și urmează să ajungă la Târgoviște, Titu și Găești, președinta Federației Române de Baschet – Carmen Tocală și președintele Consiliului Județean Dâmboviţa – Corneliu Ștefan au lansat, astăzi, la unitatea de învățământ preșcolar din satul Valea Voievozilor, Caravana „Rural Sport – Baschet în grădinițe” prin care se urmărește atragerea copiilor către această disciplină sportivă de la vârste fragede și descoperirea de noi talente. Coordonatorul acestui proiect sportiv pilot este cunoscutul antrenor de baschet Cătălin Tănase – directorul CSȘ Târgoviște.

A mărturisit președinta FRB Carmen Tocală că există în România doi poli importanți ai acestui sport, în județele Dâmbovița și Teleorman, prin echipele CSM Târgoviște și CSM Alexandria. Proiectul „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation” a demarat în Dâmbovița, întrucât a fost susținut fără rezerve de conducerea Consiliului Județean. Copiii de la Grădinița Valea Voievozilor și apoi cei de la unitatea de învățământ preșcolar din Aninoasa au exersat aruncarea la coș sub îndrumarea jucătoarelor de la CSM Târgoviște.
„Prin joc și activități sportive, copiii sunt încurajați să îndrăgească sportul de la cele mai mici vârste și să-și descopere pasiunea pentru baschet. Ne dorim ca fiecare copil să aibă șansa de a descoperi plăcerea sportului și, de ce nu, talentul care îl poate duce spre performanță”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
ACTUALITATE
Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.
ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA
Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.
DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII
Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.
DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI
În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.
REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE
Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.
Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























