ACTUALITATE
PERPLEX. Adriean Videanu, pensionarul amărât care voia să treacă de vama nemțească cu „suveniruri” de 650.000 de euro!

Zilele trecute, ne-am mirat cu toții, românii trăitori din salarii care se topesc repede în noianul de probleme și creșteri de prețuri, când am auzit o știre în care se vorbea despre doi pensionari români care fuseseră prinși pe aeroportul din Munchen, Germania, cu un ceas de lux și cu un colier în valoare de 650.000 de euro.
Fuseseră oamenii în vacanță și le cumpăraseră așa, de plăcere, de prin Elveția. Sărăcii! Nu au bănuit că pentru „nimicurile” pe care le-au achiziționat, așa, în trecere, trebuie să plătească în Germania taxe vamale. Evident, au primit amendă, iar bunurile au fost confiscate.
Ei, bine, am aflat cine sunt pensionarii, probabil cu indemnizațiile recalculate, care umblau la ei cu bijuterii de 650.000 de euro! Cine altul decât baronul, fost PDL, Adriean Videanu, regele bordurilor și al marmurei. Fostul ministru al Economiei și primar general al Capitalei, sfidător ca întotdeauna. Își cumpăraseră, el și soția, niște amintiri de prin Elveția, niște „amărâte” de suveniruri, un ceas Patek Philippe personalizat, evaluat la 150.000 de euro, pe care Videanu îl purta la mână, și un colier „simpluț” – Cartier, confecționat din aur alb și decorat cu 614 diamante, onixuri și smaralde, având o valoare la 488.000 de euro! Era îndesat în bagaj.
Voiau să treacă așa, discret. Dar vameșii germani, vigilenți și cunoscători ai luxului, au ochit imediat la mâna nababului român obiectul valoros. Nu era Pobeda nici Orex, deloc Racheta, ci un Patek Philippe care costă cât două case pe care se chinuie să le facă românii care strâng banii trudind prin abatoarele din Vest. Ghinionistul de Videanu trebuie să plătească taxe de import de aproximativ 130.000 de euro. Mai mult, vameșii le-au deschis și un proces penal fiscal, penalitățile putând ajunge la câteva sute de mii de euro.
Băi, ce îți este și cu informația și cum circulă ea, așa, indiferentă. În prima fază, când am auzit că doi pensionari români au fost prinși de nemți, pe aeroport cu niște suveniruri de vreo 650.000 de euro, m-am gândit că poate, cine știe, sunt unii de prin Nucet sau Vârfuri și au avut ghinion… Când colo, ce să vezi, era bietul Adriean Videanu. Săracul! Nu a avut noroc să intre și el în țară fără să fie prins cu nimicurile alea de bijuterii de 450.000 de euro și cu ceasul Patek Philippe, o bagatelă de 150.000 de euro!
ACTUALITATE
Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!
„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.
ACTUALITATE
A fost repus în funcțiune computerul tomograf de la Spitalul Pucioasa

Spitalul Orășenesc Pucioasa a fost dotat cu 30 de paturi medicale, 30 de saltele și 30 de noptiere noi, iar computerul tomograf al unității a fost reparat și repus în funcțiune, în urma unei intervenții realizate de Asociația Vasiliu, cu sprijinul Heidelberg Materials România. Prin urmare, de astăzi, 10 noiembrie 2026, locuitorii din nordul județului Dâmbovița au acces la servicii medicale mai sigure și mai rapide, direct în comunitatea lor.
„Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă mai mult decât echipamente, înseamnă acces real la diagnostic și tratament pentru pacienți. În cazul Spitalului Pucioasa, am reușit, împreună cu partenerii noștri Heidelberg Materials România, să îmbunătățim atât condițiile de îngrijire, cât și capacitatea de diagnostic, într-un timp relativ scurt”, a precizat Delia Vasiliu – președinte Asociația Vasiliu România.

Cele 30 de paturi complet echipate (pat, saltea și noptieră) contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare din mai multe secții ale spitalului. Cât privește computerul tomograf, repararea și repunerea acestuia în funcțiune înseamnă că pacienții nu mai trebuie să fie transferați către alte unități medicale pentru a beneficia de investiții imagistice esențiale pentru stabilirea diagnosticului.
“Dotările primite reprezintă un sprijin important pentru unitatea noastră sanitară și pentru comunitatea pe care o deservim. Ne dorim ca această inițiativă să reprezinte un exemplu de responsabilitate și solidaritate, care să încurajeze noi proiecte în beneficiul sistemului medical și al comunităților locale”, a declarat Ancuța Adriana – manager Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Spitalul Orășenesc Pucioasa deservește aproximativ 70.000 de persoane din orașele Pucioasa și Fieni și din cele 11 comune arondate, oferind servicii medicale prin intermediul a 15 secții și compartimente, plus Ambulatoriul Integrat.
„Ca parte a acestei comunități, ne dorim ca oamenii din Fieni, Pucioasa și localitățile învecinate să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă. Suntem bucuroși că, împreună cu partenerii noștri, am putut contribui la repunerea în funcțiune a computerului tomograf și la modernizarea condițiilor de spitalizare. Este o investiție în sănătatea și bunăstarea oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Viorel Stăncioiu – director Fabrica de ciment Fieni, Heidelberg Materials România.
Reamintim faptul că Primăria Pucioasa are în implementare un complex de proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Spitalului și Ambulatoriului Integrat din localitate.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 6 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum 7 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO


























