ACTUALITATE
Târgoviște: Tabără de creație pentru copii. Înscrierile se fac până în 24 octombrie 2024

Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, instituție subordonată Consiliului Județean, organizează, în vacanța de la sfârșitul acestei luni (28 octombrie – 1 noiembrie 2024), prima ediție a Taberei de Creație pentru copii „Toamna la Chindie”, concepută ca o alternativă de petrecere a timpului liber.
Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, până la data de 24 octombrie 2024, la numerele de telefon: 0721.327.910 sau 0737.572.449.
„Atelierele propuse sunt: păpuși pe linguri de lemn, împletituri din pănuș, cusături tradiționale și Icoane pe sticlă. Fiecare copil poate opta pentru 3 ateliere, iar taxa de participare pentru toată săptămâna este de 60 de lei/copil. Vârsta minimă: 7 ani. Intervalul orar de desfășurare a atelierelor este 09:00-12:00.
La finalul săptămânii, pe data de 2 noiembrie, se va organiza o excursie de documentare, în zona Vâlcea, cu vizitarea muzeului etnografic de la Bujoreni, Muzeul Satului Vâlcean, apoi un popas inedit la Muzeul Trovanților, pentru a descoperi câteva din minunile naturii și o vizită la o stupină și la gospodăria unui apicultor, pentru a descoperi tainele unei meserii milenare”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
ACTUALITATE
Antrenament comun al pompierilor din România și Bulgaria, în poligonul din Videle

Șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj și cinci din Bulgaria au participat, ieri – 8 octombrie 2026, în poligonul din cadrul Detașamentului ISU Videle, la un antrenament în comun, pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii. Aceștia au avut ocazia să își dezvolte deprinderile practice și să facă schimb de experiență într-un mediu de pregătire specializat.
„Exercițiile au vizat intervenția la incendiile produse în spații închise, recunoașterea fenomenelor termice periculoase – flashover, backdraft și rollover, precum și adaptarea tacticilor de stingere în funcție de comportamentul focului. Prin simularea unor condiții apropiate de cele întâlnite în misiunile reale, participanții și-au perfecționat capacitatea de a identifica riscurile și de a lua decizii rapide, fără a neglija siguranța echipajelor”, ne informează ISU Teleorman.
Instruirea s-a desfășurat în baza parteneriatului rezultat din proiectul „Eficientizarea acțiunilor comune de răspuns în cazul situațiilor de urgență (STREAM – RO-BG-351)”, finanțat prin Programul Interreg V-A România-Bulgaria. Pregătirea comună are loc atât la Centrul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din Craiova, cât și la poligonul din Videle, contribuind la dezvoltarea cooperării și la îmbunătățirea capacității de intervenție a salvatorilor din cele două țări.

„Astfel de întâlniri oferă pompierilor posibilitatea de a învăța unii de la ceilalți, de a-și consolida deprinderile și de a dezvolta o colaborare bazată pe încredere și profesionalism, având în vedere că, indiferent de țara din care provin, salvatorii împărtășesc aceeași misiune: protejarea vieții și a comunităților”, a mai transmis ISU Teleorman.
Pe lângă activitățile internaționale, poligonul din Videle contribuie și la formarea profesională a pompierilor militari din România, aici fiind arondate, pentru diferite stagii de pregătire, zece inspectorate județene pentru situații de urgență: Brăila, Călărași, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Olt și Teleorman.
ACTUALITATE
Miss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!

Cine credeți că s-a aflat astăzi, 8 octombrie 2026, în județul Dâmbovița, în orașul Răcari? Miss Finlanda 2026 și Miss Universe Finlanda, Veera Grönlund. Frumoasa blondă a venit împreună cu o delegație a Asociației pentru Protecția Animalelor „Rescue Association Hobo Dogs”, condusă de directorul executiv Salla Honkpaa.
Miss Finlanda, care va reprezenta acest stat european nordic la Concursul de frumusețe Miss Univers ce va avea loc în luna noiembrie în Porto Rico, este iubitoare de animale. O tânără dedicată protecției acestora, implicată într-o mulțime de proiecte care au ca scop strângerea de fonduri pentru bunăstarea animalelor, în special câini și pisici, pentru efectuarea campaniilor de sterilizare, pentru construirea și amenajarea de adăposturi și asigurarea hranei pentru necuvântătoarele prietene fidele și necondiționate ale omului.

Verra, care a obținut titlul de Miss Finlanda la concursul desfășurat la începutul lunii septembrie, la Esspo, a studiat medicina veterinară. În perioada 5 – 9 octombrie 2026, se află în România ca ambasador al Asociației pentru Protecția Animalelor „Rescue Association Hobo Dogs”, împreună cu Salla Honkapää, Isabella Kantola, Aleksandra Kantola și Eetu Ampuja. Respectiva entitate nonguvernamentală dedicată bunăstării animalelor colaborează la Răcari cu Cabinetul de Medicină Veterinară „Paws Care Vet” , reprezentat de Bianca Ungureanu. De precizat că respectivul cabinet este recunoscut la nivel local și județean, ba chiar în toată zona de sud a țării, pentru implicarea activă în efectuarea în regim de gratuitate a sterilizărilor, țelul final fiind acela de a gestiona și reduce înmulțirea necontrolată a câinilor, dar și a pisicilor fără stăpân. Bianca Ungureanu, prin cabinetul său, organizează, în colaborare cu Primăria Răcari, cu unitățile administrativ teritoriale interesate, campanii de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor din gospodării.

Veera Grönlund, Miss Finlanda 2026, și ceilalți reprezentanți ai Rescue Association Hobo Dogs au participat astăzi, la Răcari, și la o activitate de capturare, sterilizare și, ulterior, de eliberare in teritoriu a animalelor supuse intervenției. De asemenea, s-au întâlnit la sediul administrației publice locale cu primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, și principalii săi colaboratori. Edilul le-a vorbit oaspeților finlandezi despre urbea pe care o conduce, despre activitatea desfășurată în folosul comunității, despre specificul și tradițiile locurilor și, nu în ultimul rând, despre fenomenul câini fără stăpân și despre acțiunile desfășurate de autoritarea locală pentru gestionarea acestei situații.
Miss Finlanda 2026 a spus că se implică de trei ani în activitatea de protejare a animalelor fără stăpân alături de Rescue Association Hobo Dogs. A mai precizat că a aflat de situația câinilor fără stăpân din România și a hotărât să vină în țara noastră pentru a contribui la salvarea patrupedelor și sprijinirea asociațiilor locale, a celor care se ocupă de gestionarea adăposturile pentru câini, dar și pentru a dona echipamente și fonduri în vederea efectuării de sterilizări la câini și pisici. De fiecare dată a venit cu dragoste în România, impulsionată sufletește de a contribui la salvarea câinilor fără stăpân, de a contribui, prin forța exemplului, la atragerea cât mai multor cetățeni în acest proces de gestionare a câinilor fără stăpân. A mai mărturisit Veera Grönlund că nu vede o soluție rapidă de rezolvare a acestei probleme. Crede că doar prin mai multă educație, prin implicare, prin dragoste și înțelegere manifestate față de necuvântătoare, prin programele de sterilizare inițiate, problema câinilor fără stăpân poate fi rezolvată.
A mai precizat Veera Grönlund că, la Răcari, reprezentanții asociației finlandeze au fost primiți cu căldură și respect de autoritățile locale, de primarul Marius Caravețeanu și apreciază implicarea administrației în această activitate sensibilă de protecție și gestionare a câinilor fără stăpân, de efectuare a sterilizărilor.
La final, primarul Marius Caravețeanu a spus că misiunea de conștientizare a populației cu privire la drepturile animalelor, la gestionarea cu responsabilitate, cu suflet, a câinilor fără stăpân este una dificilă. Ai de luptat cu mentalități învechite, cu prejudecăți, cu indiferența și statutul de neimplicare pe care mulți îl îmbrățișează. La toate acestea, a mai precizat Marius Caravețeanu, se adaugă și problematica financiară. Pentru construirea de adăposturi, pentru asigurarea hranei, bunăstării animalelor și efectuarea unor sterilizări menite să țină sub control populațiile de câini fără stăpân este nevoie de bani. Edilul Marius Caravețeanu le-a mai mărturisit oaspeților finlandezi că gestionarea și bunăstarea câinilor fără stăpân, în conformitate cu normele europene, cu regulile civilizației secolului XXI, fac parte din prioritățile administrației publice de la Răcari.

Dâmboviţaacum o săptămânăSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum 6 zileAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ADMINISTRAŢIEacum 2 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița vinde la licitație mijloace fixe scoase din funcțiune
ACTUALITATEacum 2 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
ACTUALITATEacum o săptămână500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
ACTUALITATEacum o săptămânăVicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu, cercetat de DIICOT Structura Centrală


























