Connect with us

ACTUALITATE

Nu rata Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți! Sunt peste 200 de posturi disponibile în județul Dâmbovița

Publicat

pe

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița organizează, vineri – 11 octombrie 2024, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul va avea loc la Clubul Studenților din Târgoviște (fosta Casă a Tineretului din Micro VI), început cu ora 10:00. De reținut că poate participa orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, nu doar tinerii absolvenți de liceu, școală profesională și facultate.

„Până la această dată, oferta de locuri de muncă este de peste 200 de posturi disponibile și se adresează persoanelor calificate în diverse meserii, absolvenților, dar şi celor fără calificare. Dintre acestea menţionăm: lăcătuș mecanic, electrician, mecanic utilaj, agent vânzări, lucrător gestionar, galvanizator, bucatar, ambalator manual, rectificator, operator comandă numerică, strungar, ospătar, frezor, confecționer articole textile, brutar, șofer, instalator, specialist achiziții, lucrător termopane, agent servicii clienți, funcționar administrativ, gestionar depozit, inginer mecanic, inginer metalurg, responsabil departament calitate, operator prelucrare mase plastice, inginer electromecanic, inginer chimist, specialist resurse umane, inginer mecanic, mașinist la mașini de ambalat, operator calculator, patiser, muncitor în construcții, ajutor bucătărie, tehnician mentenanță electromecanic, manipulant mărfuri și muncitor necalificat.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovita oferă și cu acest prilej, posibilitatea persoanelor care doresc să se califice, să se informeze și să acceseze programele de formare profesională în vederea ocupării unui loc de muncă mai bine plătit.

Standurile pentru formare profesională, informarea și consilierea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, economie socială, locuri de muncă prin rețeaua Eures vin și în întâmpinarea persoanelor cu diferite vulnerabilități, precum persoane cu dizabilități, refugiați din Ucraina, tineri NEET și alte categorii aflate în dificultate, pentru sprijin în vederea ocupării pe piața muncii”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de către AJOFM Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

ACTUALITATE

Atenție, șoferi! Restricții de circulație în municipiul Târgoviște, la intersecția a două străzi importante

Publicat

pe

De

Primăria Municipiului Târgoviște informează că, începând de vineri, 8 noiembrie 2024, de la ora 08:30, sensul giratoriu situat la intersecția Străzii Calea Câmpulung cu Strada Tudor Vladimirescu va intra într-un proces de reparații.

În cursul zilei de vineri, în această zonă se va circula cu restricții, urmând a se efectua lucrări de decopertare a asfaltului deteriorat.

În ziua de sâmbătă, 09 noiembrie 2024, sensul giratoriu va fi închis temporar circulației pentru a permite turnarea noului strat de asfalt, urmând a fi redeschis în aceeași zi, după finalizarea lucrărilor.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar lucrările sunt absolut necesare pentru a asigura siguranța și confortul participanților la trafic.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Camera de Comerț Dâmboviţa nu ratează evenimentele informative. Astăzi, „PROTECTOR – Afaceri în siguranță”

Publicat

pe

Trei reprezentante ale Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița au participat, astăzi – 7 noiembrie 2024, la Ploiești, la o conferință informativă, ultima din acest an, organizată în cadrul Programului național de conștientizare „PROTECTOR – Afaceri în siguranță”, ediția a II-a.

Evenimentul s-a adresat operatorilor economici din județele Argeș, Dâmbovița, Prahova și Teleorman implicați în operațiuni comerciale cu produse cu dublă utilizare, militare sau utilizabile în domeniul nuclear, Camerelor de Comerț și Birourilor vamale.

Cu acest prilej, au fost oferite participanților clarificări pe teme precum:
– Riscurile legate de nerespectarea sancțiunilor impuse în contextul neproliferării;
– Regimul național de control al exporturilor pentru bunuri și servicii sensibile.
– Perspectiva ANAF privind sancțiunile internaționale în contextul noilor reglementări europene.

„PROTECTOR – Afaceri în siguranță” urmărește să consolideze în rândul antreprenorilor cunoștințele legate de protejarea afacerilor românești și asigurarea unui mediu economic sigur, în conformitate cu standardele internaționale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite