POLITIC
Senatorul Titus Corlățean: România trebuie să adopte o poziție clară, democratică în privința antisemitismului

Președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, Titus Corlățean, a participat, marți – 8 octombrie 2024, la un eveniment de comemorare a comemorare a victimelor atacului teroriștilor Hamas pe teritoriul statului Israel, organizat în Parlamentul României.
Cu acest prilej, senatorul Titus Corlățean a atras atenția că nici România nu este la adăpost de antisemitism, la adăpost de acest val de ură stimulată. Și s-au văzut asta chiar și în ultimele zile, când s-au auzit iarăși vechile formule „jidanii, evreii sunt de vină” – a punctat senatorul Titus Corlățean.
A mai precizat președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României că există raportări europene cu privire la țara noastră, în ceea ce privește antisemitismul și a îndemnat instituțiile statului să-și facă datoria.
„Trebuie să adoptăm o poziţie clară, democratică, cu legea în mână şi fiecare din cele trei puteri ale statului în România, cu legea în mână, să-şi facă datoria. (…)
Atunci când auzim vechile formule cu ‘jidanii, evreii sunt de vină’ şi toate celelalte lucruri legate de legiune, de ‘căpitanul’, de crime de război onorate astăzi, trebuie să înţelegem că suntem un stat de drept”, a declarat senatorul Titus Corlățean.
La evenimentul de comemorare a victimelor atacului terorist din 7 octombrie 2023 din Israel, organizat, marți – 8 octombrie 2024, la Palatul Parlamentului, de către Fundaţia Reut, sub egida Guvernului României și în colaborare cu Camera Deputaţilor şi cu Ambasada Statului Israel, au participat ambasadori şi reprezentanţi ai Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, personalităţi din mediul academic şi diplomatic şi supravieţuitori ai atacurilor, care au împărtăşit experienţele lor.
Dâmboviţa
Deputatul Aurelian Cotinescu critică dur numirile la conducerile Televiziunii și Radiodifuziunii Române

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu critică în termeni duri numirea, chiar și pentru un mandat scurt, a jurnalistei Sorina Matei la conducerea Televiziunii Române. Spune parlamentarul liberal că Sorina Matei s-a făcut vizibilă cu prilejul alegerilor prezidențiale, când s-a poziționat în tabăra pro-Simion și a promovat știri, fără suport real, despre desfășurarea scrutinului. Mai arată Aurelian Cotinescu că informațiile respective ar fi fost distribuite apoi pe mai multe grupuri și rețele sociale pro-ruse.
„Așadar, pentru cei care încă mai aveau dubii, alianța toxică populist-extremistă PSD-AUR a fost devoalată din prima zi a noii sesiuni parlamentare, când două funcții din Biroul Permanent al Camerei Deputaților au fost făcute cadou AUR și SOS, partide extremiste pro-ruse conduse de George Simion și Diana Șoșoacă. Iar răsplata s-a văzut cu prima ocazie, odată cu adjudecarea șefiei Societății Române de Radiodifuziune și a Televiziunii Române”, precizează deputatul Aurelian Cotinescu într-un text publicat pe rețelele de socializare.
Despre Răzvad Dincă, propunerea PSD pentru conducerea Radiodifuziunii Române, Aurelian Cotinescu spune că a fost condamnat de Tribunalul București la 6 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de mai multe infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese.
„A fost achitat după ce abuzul în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminat prin decizia CCR nr. 405 din 2016 și PSD a promovat o lege cu dedicație, fiind dezincriminat conflictul de interese în modalitatea obținerii unui folos patrimonial pentru o altă persoană, cu care funcționarul public s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani”, a adăugat Aurelian Cotinescu.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: România nu se mai poate întoarce la atitudini dictatoriale!

Deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu atrage atenția că țara este pândită de pericolul extremismului. Spune parlamentarul, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că, mâine-poimâine, extremismul ne va obliga să ne punem tabloul lui Călin Georgescu sau al lui George Simion prin instituții, ca în Epoca de Aur. Secretarul general al PNL Dâmbovița suține că patriotismul cu forța este începutul oricărui regim dictatorial.
„În timp ce își negociază funcții și influență în stat, AUR încearcă să împingă în Parlament proiecte specifice regimurilor autoritare. Vorbim despre un derapaj: un proiect legislativ care propune amenzi drastice, de până la 10.000 de lei, pentru oficialii care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului, impune cerințe stricte în școli și dă directive clare televiziunilor și radiourilor private despre ce trebuie să difuzeze.
Această abordare este una tipică regimurilor autoritare. Istoria ne-a arătat deja unde duc astfel de măsuri. România nu se mai poate întoarce la atitudini dictatoriale! În țara asta s-a făcut pușcărie pentru libertate și s-a murit la Revoluția din ’89 tocmai pentru ca niciun stat să nu ne mai spună ce să gândim, ce să simțim sau ce să executăm la ordin”, a precizat Aurelian Cotinescu, deputat PNL Dâmbovița.
Parlamentarul consideră, pe bună dreptate, că respectul față de simbolurile naționale și față de țară nu se obține prin coerciție, frică și amenzi.
„Statul trebuie să își câștige respectul cetățenilor prin responsabilitate, bună guvernare și prin educație făcută cum trebuie în școală, nu prin obligativitate absurdă”, a mai transmis deputatul Aurelian Cotinescu.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ACTUALITATEacum 3 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum 4 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ADMINISTRAŢIEacum o ziPrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște
ACTUALITATEacum 7 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
Uncategorizedacum 3 zilePrim-adjunctul ISU Dâmbovița, col. Alfred George Hantăr, a trecut în rezervă


























