Connect with us

ADMINISTRAŢIE

VIDEO. Potlogi, resetare totală spre confort, civilizație europeană și prosperitate

Publicat

pe

Comuna Potlogi, așezare închegată în jurul celebrului palat construit de domnitorul Constantin Brâncoveanu, are o evoluție socio-economică și edilitară rapidă. Localitatea, aflată la sud de orașul Titu, între două magistrale rutiere importante, Autostrada A1 București – Pitești și DN7, a avut șansa de a fi condusă de primari destoinici, de oameni dedicați comunității. Vorbim despre regretatul profesor Nicolae Catrina și despre actualul edil, Viorel Drăghici – fost viceprimar, ales primar în 9 iunie 2024 cu majoritate covârșitoare de voturi.

La Potlogi, orice călător aflat în trecere sau venit special pentru a vizita Palatul Brâncovenesc ori Memorialul Pictor Nicolae Grigorescu, fiindcă marele artist plastic român a avut rădăcinile în Pitaru, sat ce aparține administrativ-teritorial de Potlogi, poate vedea lucrurile bune care s-au înfăptuit aici. Ba chiar își face o părere legat de ceea ce se va întâmpla în continuare pe tărâmul investițional.

Comuna Potlogi se poate lăuda cu școli puse la punct, cu construirea, la Românești, a uneia dintre cele mai mari instituții de învățământ gimnazial din județ. Unitatea, spune primarul Viorel Drăghici, urmează să fie dată în folosință în prima lună a anului 2025. Aici, se vor pregăti pentru ziua de mâine aproape 900 de elevi.

Viorrl Drăghici, primar comuna Potlogi

Și, fiindcă vorbim despre Românești, vă mărturisesc că nu am mai recunoscut această așezare locuită de cetățeni de etnie romă. Dacă, nu cu foarte mulți ani în urmă, când am trectut prin sat, sufla pe ulițe sărăcia și neputința oamenilor de a face față greutăților vieții, lucrurile par acum desprinse din alt film existențial. Românești este resetat total. Localnicii s-au dovedit a fi oameni harnici, pricepuți în meserii căutate pe piața muncii din țară și din Europa și de aici izvorul bunăstării. Satul, altădată cenușiu, acum super dezvoltat, seamănă mai mult cu un „Pipera” al Dâmboviței. S-au construit zeci, sute de case, una și una.

Primăria s-a implicat și ea, oferind în regim de gratuitate teren tinerilor care au vrut să își construiască locuințe. Ba chiar, pentru familiile cu posibilități reduse, a creat un cartier de locuințe sociale. Și procesul de extindere al așezării nu s-a oprit…

În comuna Potlogi există cămine culturale modernizate, grădinițe, centre de zi pentru bătrâni. Drumurile au fost reabilitate. Șanțuri dalate, podețe de acces în gospodării. Se pregătește punerea în practică a unui proiect de amenajare a unei piste pentru biciclete. Potlogi va avea și șosea de centură, traficul greu urmând să fie deviat pe un tronson de drum cu o lungime de peste 8 km care se construiește acum. Și lista cu obiective de interes local finalizate sau în curs de implementare este lungă.

Reclama

Am făcut cu primarul Viorel Drăghici o incursiune prin întreaga comună, am zăbovit câte un pic la fiecare proiect, în fiecare zonă unde se construiește ceva sau unde urmează să fie edificat vreun obiectiv. Am spus un pic, mai mult din mersul mașinii, fiindcă nu ne-ar fi ajuns o zi să trecem în revistă tot ce s-a realizat la Potlogi, avându-se ca principal deziderat, după cum ne-a mărturisit edilul Viorel Drăghici, confortul, civilizația și prosperitatea oamenilor.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Ședință extraordinară Consiliul Local Municipal Târgoviște, 15 septembrie 2026

Publicat

pe

Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni în ședință extraordinară de lucru, marți – 15 septembrie 2026, de la ora 08:15, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

1. Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 254/31.08.2026 privind acordarea unor facilităţi la transportul public local pensionarilor cu domiciliul/reședința în Municipiul Târgovişte
2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Târgovişte pe anul 2026

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă

Publicat

pe

Cornel Coman, atunci când a hotărât să revină în fruntea administrației publice locale de la Pietrari, județul Dâmbovița, a venit cu gândul de a îmbunătăți viața concetățenilor săi, de a elabora și materializa proiecte de infrastructură indispensabile unei existențe normele într-o comunitate cu identitate europeană.

Într-adevăr, câtă voință și forță de muncă ai avea, nu poți duce la capăt o investiție fără să dispui de finanțare, fără resurse. Pietrari nu este tocmai o comună bogată, cu posibilități de a acumula fonduri la bugetul local. Investitori prin localitate nu prea sunt. Micii întreprinzători sunt și ei constrânși de vremuri. Iar ca să atragi mari antreprenori, să îi determini să deschidă afaceri în Pietrari, este nevoie să le asiguri condiții. Să dispui de rețele de apă, de canalizare, gaze naturale. Deocamdată, primarul Cornel Coman nu le poate oferi investitorilor asemenea beneficii, dar nici nu se dă învins, știe că, odată și odată, o va scoate la capăt.

În prezent, edilul de la Pietrari se concentrează pe materializarea celui mai important proiect pentru comunitate, unul dintre principalele sale deziderate: rețeaua de apă potabilă. Comuna Pietrari, de foarte mulți ani, așteptă să fie realizată o astfel de investiție. Lucrările au pornit în cele din urmă. O parte din investiția care depășește 4 milioane de lei, fonduri obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL1, a fost realizată. Firma care a câștigat licitația de execuție prezenta garanție, serioasă, cu portofoliu, nici vorbă să se gândească cineva că obiectivul nu va fi realizat. Dar, uite că nu s-a întâmplat! Timpul trece, iar oamenii nu au apă, nu mai vorbim de faptul că, dacă rețeaua nu este construită până la 31 decembrie 2026, se pierde finanțarea, apar penalități, tot soiul de dificultăți și, ce este mai grav, locuitorii comunei vor avea cel mai mult de suferit.

Primarul Cornel Coman ne-a mărturisit, cu tristețe, că nu se gândea în ruptul capului că o să treacă printr-un asemenea episod de coșmar. Ne-a spus că a trimis în mod legal către societatea constructoare mai multe somații, să vină și să se achite de obligațiile contractuale asumate. Mai este de lucrat la aducțiune, dar și la rețeaua de distribuție. De asemenea, trebuie construite stațiile de pompare, achiziționate pompele.

„În contextul în care nu lucrează pentru a încheia lucrările în termenele prevăzute își vor asuma întreaga responsabilitate asupra pierderilor produse. Sunt trei, patru luni de zile de când nu au mai dat prin comună, și asta în condițiile în care au obligația legală și morală să ducă la capăt acest obiectiv vital pentru comunitate. Am luat legătura de nenumărate ori cu reprezentanții respectivei societăți, de fiecare dată spun ă vin la lucru, că au comandat ce trebuie, dar nu se simte nimic”, ne-a spus primarul Cornel Coman.

Reclama

Edilul le-a oferit chiar și o soluție de a scoate firma din impas și de a duce la capăt rețeaua de alimentare cu apă. A găsit un subcontractor, o altă firmă dispusă să realizeze restul de lucrări, care au o valoare de 2,8 milioane de lei. Nu a ajuns însă la nicio înțelegere cu societatea care a obținut la licitație lucrarea. Nici ei nu lucrează, dar nici nu au acceptat un subcontractor! Nu dă bine la portofoliu. Se crează un istoric negativ pentru ei.

„Nu știu cum să mai acționez cu ei. Am căutat prin toate mijloacele să rezolv amiabil problema. Eu am candidat în 2024 cu gândul să aduc plus valoare comunității, vreau să schimb lucrurile în bine și, când colo, nu pot duce la capăt tot ceea ce mi-am propus din cauza unei firme care, nu știu din ce motive, și nici nu mă interesează, nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract. Nu le-a cerut nimeni mai mult. Eu vreau confort pentru concetățenii mei, să le construiesc rețeaua de apă potabilă. Dacă nu vor să respecte contractul și continuă să ne sfideze, nu am decât să acționez pe cale juridică, să îi dau în judecată, deși nu de asta am venit eu la primărie”, ne-a precizat Cornel Coman.

Edilul nu pricepe de ce este atât de multă neseriozitate, de ce reprezentanții societății constructoare nu se gândesc că, în eventualitatea deschiderii unui proces, vor pierde fără drept de apel și vor suporta consecințe financiare nu tocmai ușor de acoperit.

„Dacă nu execută lucrarea până la 31 decembrie 2026, firma trebuie să achite toți banii, plus ceea ce au primit până acum. Dar, eu nu vreau să se ajungă aici. Un proces este de durată, iar interesul meu este să am rețeaua de apă potabilă funcțională cât mai repede. Acesta este interesul comunei”.

Ne-a mai povestit primarul Cornel Coman că, prin luna februarie, un reprezentant al societății care trebuie să efectueze lucrările l-a contactat telefonic și i-a spus că își dă cuvântul că, până la sfârșitul lunii iulie, ambele obiective pe care le are contractate la Pietrari vor fi gata. Vorbim de rețeaua de apă potabilă și podul peste pârâul Râul Alb, de la intrare în satul Valea.

Reclama

„Suntem la jumătatea lunii septembrie și de promisiunea lor s-a ales praful. La pod nu au făcut decât o ieșire din pământ, iar la apă au lucrat o săptămână-două, apoi au dispărut fără urmă! Am fost optimist, dar mi-a trecut repede. Au plecat cu totul. De atunci, am început demersurile legale. Nu putem lăsa lucrurile așa. Aici este în joc interesul comunității, al oamenilor”, a adăugat Cornel Coman.

Rețeaua de apă potabilă care ar trebui finalizată până la sfârșitul anului 2026 va alimenta satele Pietrari, Șipot și Deal. Pentru satul Valea, primarul Cornel Coman are în lucru documentația pentru un proiect care să obțină finanțare prin Programul Operațional Regional.

Deocamdată, Primăria a rezolvat deficitul de apă în Pietrari prin forarea a două puțuri. Vin oameni cu butoaie, cu diferite recipiente și se aprovizionează cu apă pentru asigurarea nevoilor curente din gospodării.

Primarul Cornel Coman speră să le vină gândul cel bun reprezentanților companiei care trebuie să ducă până la capăt construcția rețelei de apă și să-și trimită în comună echipele și utilajele aferente pentru a încheia lucrarea. Vom reveni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite