ADMINISTRAŢIE
5,7 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea clădirii Serviciului de Ambulanță Dâmbovița

Încă un proiect generat de Consiliul Județean Dâmbovița ce are ca obiectiv sănătatea cetățenilor din acest județ se află la linia de start. Președintele Corneliu Ștefan a semnat contractul de proiectare și execuție privind reabilitarea și moderniza imobilului și incintei aparținând Serviciului Public de Ambulanță Dâmbovița.
Peste 5,7 milioane de lei vor fi investite pentru creșterea eficienței energetice a clădirii, reducerea poluării și diminuarea facturilor la energie. Se mai are în vedere și conformarea la normele actuale de siguranță la incendiu.
„Durata de implementare a acestui proiect este de 12 luni, din care 3 luni vor destinate activităților de proiectare. Cu siguranță, în viitorul apropiat, vom bifa încă un obiectiv finalizat într-un domeniu atât de important pentru dâmbovițeni care este sănătatea! Investițiile și proiectele Consiliului Județean Dâmbovița în domeniul sănătății se ridică la aproximativ 150 milioane de lei”, a precizat președintele Corneliu Ștefan.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Pietrari pregătește licitația publică pentru proiectul privind construirea unui centru de sănătate

Primăria Pietrari va lansa, imediat ce Grupul de Acțiune Locală „Valea Ialomiței” va deconta factura în valoare de circa 310.000 lei pentru achiziția unui tractor nou pentru activitățile de gospodărire comunală și întreținere a domeniului public, va lansa licitația publică în vederea construirii de la zero a unui centru de sănătate.
Proiectul, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, va fi implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa (50% – 50%). Vorbim despre o unitate medicală la standarde europene, care va fi edificată în centrul comunei, pe terenul disponibil în fața centrului de informare turistică. Ne-a informat primarul Cornel Coman că lucrările propriu-zise ar putea demara în anul 2027.
ADMINISTRAŢIE
Sălile de jocuri de noroc vor dispărea rând pe rând din orașul Pucioasa

Jocurile de noroc vor dispărea rând pe rând din orașul Pucioasa, județul Dâmbovița. Potrivit hotărârii adoptate în cadrul Consiliului Local, firmele care activează în acest domeniu își vor putea continua activitatea doar până când le va expira autorizația de funcționare în vigoare. După acel moment, sălile de jocuri de noroc vor fi interzise pe teritoriul orașului Pucioasa. Excepție fac doar jocurile LOTO, pentru are statul român a acordat licență exclusiv Companiei Naționale Loteria Română. În cazul acestor agenții, taxa a fost majorată de la 250 lei/mp la 500 lei/mp.
„Am considerat de multă vreme că drogul secolului îl reprezintă aceste păcănele, aceste jocuri pe care le-am avut și ne-au stricat copiii și chiar părinții și bunicii. Am așteptat de multă vreme să putem da această decizie. Noi am urmat absolut toate etapele. Și transparență decizională, cu tot ceea ce era de făcut.
Rezumatul este simplu. Ei or să mai funcționeze atâta timp cât mai au actualul acord de funcționare, pentru că, respectând legislația în vigoare, trebuie să îi lași atâta timp cât există acordul. Mai departe, mi se pare că este un semn de normalitate și de vindecare a societății românești.
Loteria Română deja ne-a anunțat că ne va acționa în instanță pentru faptul că am dublat taxa, de la 250 la 500 de lei per metru pătrat. Din punctul meu de vedere, jocurile de noroc ar fi trebuit impozitate la 90%, nu la procentele actuale”, a explicat primarul Constantin Ana, în cadrul ședinței Consiliului Local Orășenesc Pucioasa.
ACTUALITATEacum o săptămânăAvizul de transport lemne nu se poate emite dacă platforma sau căruța folosite nu sunt înregistrate la Primărie
ACTUALITATEacum o săptămânăDragomirești. Primarul Dragoș Vlădulescu a mers cu flori, acasă, la cei care au sărbătorit 25 și 50 de ani de căsnicie
ACTUALITATEacum o săptămânăRăcari. Cea mai mare fabrică de hrană pentru câini și pisici din România este gata de deschidere
ACTUALITATEacum o săptămânăDirecția Silvică Dâmbovița are toți indicatorii tehnico-economici la opt luni pe plus
Uncategorizedacum o săptămânăImportant pentru locuitorii orașului Găești! Se întâmplă la 1 octombrie 2026
Dâmboviţaacum 2 zileBărbatul din Gura Ocniței dispărut de acasă a fost găsit spânzurat în pădure!
ACTUALITATEacum o săptămânăValea Lungă. Bătrân dispărut de acasă, găsit în pădure cu ajutorul câinelui de urmă Hada
ACTUALITATEacum o săptămânăDumitru Vărzaru, intemeietorul „Casei Generațiilor” din Pietroșița, a trecut la veșnicie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!



























