ADMINISTRAŢIE
Așa da! Încrederea voineștenilor în primarul Gambă a crescut de la un mandat la altul. VIDEO
La Voinești se poartă continuitatea în administrație. Primarul Dănuț Gabriel Sandu este la începutul celui de-al cincilea mandat. Gambă este unul dintre primarii și politicienii din Dâmbovița care a pendulat în tot acest timp între modestie, seriozitate și dorința de a face bine oamenilor din comunitatea sa.

La primarul Dănuț Gabriel Sandu nu am întâlnit ca la alții, nu le dau numele, pentru a nu fi calificat drept răuvoitor, să mustească aroganțele, să-l muște repede gândacul puterii. Este unul dintre multele motive pentru care locuitorii comunei Voinești l-au reales cu un procent de 92%. Adică, de la mandat la mandat scorul a fost mai mare. Oare, de ce?
Astăzi – 29 octombrie 2024, primarul Gabriel Dănuț Sandu a depus jurământul de credință față de țară și față de comunitatea locală. La fel, și cei 15 consilieri locali: 11 de la PSD, 2 de la AUR, 1 de la PNL și 1 independent.

A fost prezent la acest ceremonial și consilierul județean Mihai Istrate, vicepreședinte al PSD Dâmbovița. În sală s-au mai aflat câteva zeci de localnici și salariați ai Primăriei Voinești, dar și soția și fiul lui Gambă. Bogdan a venit special de la București pentru a fi prezent la reînvestirea tatălui său în funcția de edil.

După depunerea jurământului, Dănuț Gabriel Sandu a vorbit celor prezenți despre întreaga sa activitate de primar al comunei Voinești, despre dorința sa perpetuă de a dezvolta comunitatea pe toate planurile, cu prioritate domeniile social, economic și edilitar. Continuând pe linia superlativelor, Voinești este una dintre puținele localități rurale din județul Dâmbovița unde infrastructura de interes comunitar este toată pusă la punct. Vorbim acum despre rețele de apă, canalizare, gaze naturale și drumuri.


ADMINISTRAŢIE
Primăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic

Perseverent în ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile în vederea dezvoltării orașului pe care îl administrează din 2016, urmare votului de încredere dat de alegători, primarul de la Pucioasa, Constantin Ana, are în vedere în acest moment să acceseze Programul național de consolidare antiseismică pentru a reabilita mai multe blocuri din localitate.
Este vorba de două imobile situate la intersecția Străzii Republicii cu Bulevardul Gării și trei din Cartierul Filatură, aflate lângă ANL-uri și Centrul de zi. Spune edilul că sunt clădiri care se încadrează în condițiile impuse de Programul național de consolidare antiseismică, atât ca vechime cât și din punct de vedere al structurii de rezistență.
Revenind la valorificarea oportunităților de finanțare disponibile, amintim că Pucioasa s-a situat pe primul loc între orașele din Regiunea Sud Muntenia, raportat la numărul și valoarea proiectelor depuse pe Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Cifrele au fost publicate de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat. Pucioasa apare cu 19 proiecte, în valoare totală de 366.503.936,12 lei – din care 262.519.148,78 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

ADMINISTRAŢIE
Nu uita! Vinerea circuli gratuit cu autobuzul în municipiul Târgoviște

Primăria Târgoviște oferă, de la 1 septembrie 2026, gratuitate pentru călătoriile cu autobuzul în oraș, în fiecare zi de vineri. Odată ce oamenii au descoperit această măsură, numărul celor care au folosit transportul public a depășit luna aceasta 10.000 de persoane într-o singură zi – spune edilul Daniel Cristian Stan.
Reamintim că administrația publică a municipiului Târgoviște asigură și alte facilități celor care aleg să circule cu autobuzul, astfel:
– Elevii beneficiază de gratuitate la folosirea transportului public local, inclusiv pe timpul vacanțelor;
– Pensionarii târgovișteni cu pensii în cuantum de cel mult 4.325 lei beneficiază de gratuitate la transportul.public local, prin Direcția de Asistență Socială;
– Studenții Universității „Valahia” circulă gratuit cu autobuzul în Târgoviște, administrația locală asigurând diferența de 10% din costul abonamentului, neacoperită de către instituția de învățământ superior.
VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























