POLITIC
Comentarii la rece. America și Donald Trump au amuțit planeta!

Aflăm că acum, în plină campanie electorală, reprezentanții FMI descind în România. Să vadă cum merge economia! Cum stăm cu inflația, cu deficitul. Vizita celor de la Fondul Monetar Internațional taman acum, când pe piața politică internă este agitație, surprinde pe toată lumea. Vor specialiștii FMI să facă o analiză a evoluției economice și financiare, să revizuiască prognozele macroeconomice. Evident, se lansează și speculații cu tematică electorală. Pe cine vor să favorizeze inspectorii FMI? Care partid va avea de câștigat de pe urma acestei vizite și care va pierde? Va influența analiza care, cu siguranță, va fi prezentată la final, rezultatul alegerilor din România? Rămâne de văzut.
Suntem sau nu suntem în pragul celui de-al treilea război mondial? Unii spun că da. Analiștii și politicienii de birou, zic că nu. Dar, urmărind la ceea ce se întâmplă în Ucraina, ai zice că da. Sunt semne destule. Iar ignoranța se manifestă exact ca înainte de apropierea unei furtuni. Germanii construiesc fabrici de armament direct în Ucraina, soldați nord coreeni s-au alăturat trupelor ruse și luptă pe front împotriva ucrainenilor. Au venit cu miile! Nu mai vorbim de mercenarii și voluntarii care s-au alăturat ambelor tabere. Nu vi se pare că reacția cetățenilor Europei, ai acestei planete, împotriva războiului care își întinde tot mai mult tentaculele, nu există? Se preferă statul cu capul sub cochilie, la adăpostul unei false tihne.
Imprevizibilul s-a produs. Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Întreaga sforțare a Europei de a-și arăta sprijinul deplin pentru Kamala Harris nu prea a contat. Propaganda antiTrump a fâsâit. Poporul american a ales după propria sa conștiință, fără să îi pese de calculele geopolitice făcute de alții. Alegerea lui Trump pe unii îi sperie, pe alții îi bucură. Dintre liderii europeni, cred că doar premierul Ungariei, Viktor Orban, este pe deplin mulțumit de faptul că Donald Trump a redevenit președintele Statelor Unite ale Americii. Restul își afișează complezența. Chestii ce țin de ritualurile politice. Pseudo-bucurie. La fel și o mulțime de jurnaliști, analiști și alte tipuri de guriști de studio. Îi văd pe la televiziuni cum se fâstâcesc și își schimbă din mers, stângaci, discursul.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Propunerea AUR de reducere a impozitului pe dividende a fost respinsă

Propunerea AUR de reducere a impozitului pe dividende de la 16% cât este în prezent la 8% a picat la vot în Parlament – ne informează senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob.
„PNL s-a opus, iar PSD, USR și UDMR s-au abținut”.
Astăzi, au intrat în procedură parlamentară la Senat, ca primă cameră sesizată, alte două inițiative AUR: plafon mărit la 500.000 euro pentru încadrare în categoria microîntreprinderi, față de 100.000 de euro cât este la acest moment, și TVA de 9% pentru prima locuință, față de 21% în prezent.
ADMINISTRAŢIE
Președintele CJ Dâmbovița răspunde acuzațiilor lansate de adversarii politici: USR Dâmbovița, mult zgomot, puține rezultate!

Liderul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a răspuns pertinent unor atacuri lansate de reprezentanții USR Dâmbovița, care, acum, când nu mai sunt la guvernare, perioadă tristă în care au dat peste cap viața socială și economică a României, s-au găsit să critice proiectele de infrastructură absolut necesare în procesul de dezvoltare a județului Dâmbovița.
„Când nu ai realizări concrete pentru Dâmbovița, încerci să acoperi lipsa lor prin atacuri politice și acuzații”, a spus Corneliu Ștefan.
A precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-un text publicat pe rețelele de socializare, că USR-iștii critică, dar par să fi uitat de propriile decizii și responsabilități. Amintește Corneliu Ștefan despre proiectul de reabilitare și modernizare la patru benzi a DN 71, Bâldana -Târgoviște, întârziat de deciziile luate de miniștrii USR.
„Pe 30 decembrie 2020, după ani de pregătiri, avize și licitații, era semnat contractul pentru lărgirea DN 71 la patru benzi. La numai două săptămâni, în perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă, CNAIR anunța rezilierea contractului. Consecința? O nouă întârziere pentru un proiect așteptat de zeci de ani de dâmbovițeni! Abia în ianuarie 2023 a fost semnat un nou contract. Iar astăzi, reprezentanții USR vin să dea lecții despre ritmul lucrărilor! Înainte să arătați cu degetul, explicați ce s-a întâmplat în ianuarie 2021”, a precizat Corneliu Ștefan – președintele CJD Dâmbovița.
USR-iștii, în ultima perioadă, au orientat tirurile comentariilor cu tentă politica spre stadiul lucrărilor și modul în care se lucrează la modernizarea DN 71. Corneliu Ștefan le răspunde că tot ceea ce se execută pe acest șantier, premieră în județul Dâmbovița, după decenii la rând de așteptare, stadiul lucrărilor, validate de supervizor, indică un progres fizic de 42%. A mai precizat Corneliu Ștefan că la Bâldana lucrările sunt încheiate, iar la nord de localitatea Conțești se circulă deja pe porțiuni noi de drum. Le-a mai adus aminte președintelele Consiliului Județean Dâmbovița USR-iștilor că proiectul privind Drumul Expres București -Târgoviște, investiție la fel de importantă pentru economia județului care va fi realizată în următorii ani, este un obiectiv pe care l-a susținut de la început.
„Eu am lansat și am susținut ideea Drumului Expres București – Târgoviște, încă din august 2020! Nu am descoperit acest proiect ieri și nu am început să vorbesc despre el din oportunism politic! Am lansat și promovat ideea încă din august 2020. Am inclus proiectul în Masterplanul de Dezvoltare al Județului Dâmbovița. Am solicitat oficial introducerea lui în Planul Investițional 2020–2030. Am susținut permanent necesitatea unei legături rapide între Târgoviște, București și Autostrada A0”, a adăugat Corneliu Ștefan în textul de răspuns la divagațiile reprezentanților USR.
A mai ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Dâmbovița că nu a pus niciodată drumul expres în competiție cu modernizarea DN71, Bâldana – Târgoviște.
„Am susținut ambele investiții și voi continua să le susțin! Dâmbovița are nevoie de un DN 71 modernizat, sigur și adaptat traficului actual, dar și de un drum expres care să asigure o conexiune rapidă cu Bucureștiul și A0. Aceste proiecte nu se exclud. Se completează și sunt esențiale pentru dezvoltarea județului”, a scris Corneliu Ștefan.
Acuzele USR-iștilor cum că PSD ar fi blocat realizarea drumului expres Târgoviște – București sunt, de asemenea, respinse de președintele Consiliului Județean Dâmbovița. Corneliu Ștefan le cere dovezi concrete despre această situație invocată, nu simple declarații politice.
„Proiectul se află în procedura pentru obținerea acordului de mediu, iar lipsa unor comunicări recente din partea CNAIR trebuie clarificată”, a răspuns liderul PSD Dâmbovița.
Corneliu Ștefan le solicită reprezentanțiilor USR Dâmbovița să nominalizeze măcar un singur proiect major de infrastructură, cu finanțare, lucrări și rezultate concrete pe care partidul lor, cât timp s-a aflat la putere, l-a adus în județ.
„Nu postări pe Facebook. Nu atacuri politice. Nu declarații! Un proiect concret! Dâmbovițenii au nevoie de investiții, nu de scandaluri politice! Eu am susținut modernizarea DN 71 și am promovat Drumul Expres București – Târgoviște încă din 2020. Nu îmi schimb poziția în funcție de interesele politice ale momentului! Voi continua să susțin ambele investiții, pentru că dezvoltarea județului Dâmbovița este mai importantă decât orice dispută. Vorbesc despre proiecte pe care le-am susținut și pentru care am făcut demersuri concrete. USR să spună ce a făcut pentru Dâmbovița”, a mai transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 2 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























