Connect with us

ACTUALITATE

Electrica Furnizare și Asociația Act for Tomorrow, acțiune de împădurire în comuna Potlogi

Publicat

pe

Sâmbătă – 16 noiembrie 2024, peste 200 de angajați Electrica Furnizare au plantat, alături de Asociația Act for Tomorrow, 15.000 de puieți de salcâm pe un teren degradat în suprafață de 3 hectare, din comuna Potlogi, județul Dâmbovița. Acțiunea a fost organizată cu sprijinul unor specialiști în protecția mediului, care i-au ghidat pe voluntari.

„Această acțiune este un proiect important pentru noi, dedicat protejării naturii, și reprezintă o investiție în viitorul nostru comun. Pădurea Electrica Furnizare, care va ajunge la maturitate în circa 5 ani, reprezintă un pas mic ce poate avea un impact mare asupra sănătății mediului, pornind de la reducerea amprentei de carbon și combaterea schimbărilor climatice și până la oferirea unui loc de refugiu pentru biodiversitate. Pe de altă parte, plantarea unei păduri încurajează voluntariatul la nivelul companiei și participarea la acțiuni de mediu, având potențialul să devină un motor al implicării în comunități”, a declarat Darius Dumitru Meșca – directorul general Electrica Furnizare.

La rândul său, Andrei Coșuleanu – președintele Asociației Act for Tomorrow a spus că acțiunea de împădurire desfășurată alături de Electrica Furnizare reprezintă o declarație puternică despre importanța colaborărilor responsabile dedicate naturii.

„Pădurea Electrica Furnizare ne sprijină în misiunea noastră de a promova responsabilitatea civică și sustenabilitatea, aducându-ne mai aproape de obiectivul ambițios de a planta 1.000.000 de puieți. Suntem recunoscători pentru acest parteneriat și încrezători că, împreună, vom crea un viitor mai verde pentru România”, a declarat Andrei Coșuleanu – președintele Asociației Act for Tomorrow.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nea Costică de la Primăria Răcari, sărbătorit cu tort și alte daruri cu ocazia pensionării

Publicat

pe

La Primăria Răcari, respectul, colegialitatea și recunoștința sunt insuflate puternic de primarul Marius Caravețeanu și întreținute de întreaga echipă. Zilele acestea, un angajat de cursă lungă a intrat în rândul pensionarilor. Momentul trebuia musai sărbătorit așa cum se cuvine. Cu urări de bine, tort, depănat amintiri și, nu în ultimul rând, cu mesaje scrise direct pe tricoul inscripționat „I love Răcari”. Apropo de tort! După 20 de ani de activitate, nea Costică Toma trebuia să fie răsplătit cu un simbol dulce, așa că tortul a fost ornat și cu o figurină reprezentând un… buldoexcavator!

„Ne-am adunat să-l sărbătorim, să ne amintim de anii petrecuți împreună și să-i spunem din inimă „Mulțumim, Costică!” Douăzeci de ani înseamnă multe dimineți în care te-ai urcat pe buldoexcavator și ai plecat la treabă. Îți mulțumim pentru munca ta, pentru răbdare și pentru toate zilele în care ne-am putut baza pe tine. Pensie lungă și frumoasă”, i-a transmis primarul Marius Caravețeanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

A fost repus în funcțiune computerul tomograf de la Spitalul Pucioasa

Publicat

pe

Spitalul Orășenesc Pucioasa a fost dotat cu 30 de paturi medicale, 30 de saltele și 30 de noptiere noi, iar computerul tomograf al unității a fost reparat și repus în funcțiune, în urma unei intervenții realizate de Asociația Vasiliu, cu sprijinul Heidelberg Materials România. Prin urmare, de astăzi, 10 noiembrie 2026, locuitorii din nordul județului Dâmbovița au acces la servicii medicale mai sigure și mai rapide, direct în comunitatea lor.

„Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă mai mult decât echipamente, înseamnă acces real la diagnostic și tratament pentru pacienți. În cazul Spitalului Pucioasa, am reușit, împreună cu partenerii noștri Heidelberg Materials România, să îmbunătățim atât condițiile de îngrijire, cât și capacitatea de diagnostic, într-un timp relativ scurt”, a precizat Delia Vasiliu – președinte Asociația Vasiliu România.

Cele 30 de paturi complet echipate (pat, saltea și noptieră) contribuie la îmbunătățirea condițiilor de spitalizare din mai multe secții ale spitalului. Cât privește computerul tomograf, repararea și repunerea acestuia în funcțiune înseamnă că pacienții nu mai trebuie să fie transferați către alte unități medicale pentru a beneficia de investiții imagistice esențiale pentru stabilirea diagnosticului.

“Dotările primite reprezintă un sprijin important pentru unitatea noastră sanitară și pentru comunitatea pe care o deservim. Ne dorim ca această inițiativă să reprezinte un exemplu de responsabilitate și solidaritate, care să încurajeze noi proiecte în beneficiul sistemului medical și al comunităților locale”, a declarat Ancuța Adriana – manager Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Spitalul Orășenesc Pucioasa deservește aproximativ 70.000 de persoane din orașele Pucioasa și Fieni și din cele 11 comune arondate, oferind servicii medicale prin intermediul a 15 secții și compartimente, plus Ambulatoriul Integrat.

„Ca parte a acestei comunități, ne dorim ca oamenii din Fieni, Pucioasa și localitățile învecinate să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă. Suntem bucuroși că, împreună cu partenerii noștri, am putut contribui la repunerea în funcțiune a computerului tomograf și la modernizarea condițiilor de spitalizare. Este o investiție în sănătatea și bunăstarea oamenilor din comunitatea noastră”, a transmis Viorel Stăncioiu – director Fabrica de ciment Fieni, Heidelberg Materials România.

Reamintim faptul că Primăria Pucioasa are în implementare un complex de proiecte de reabilitare, extindere, modernizare și dotare a Spitalului și Ambulatoriului Integrat din localitate.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite