Connect with us

ACTUALITATE

Forajul problemă de la Doicești a fost executat fără autorizație. Garda de Mediu a aplicat trei amenzi

Publicat

pe

Forajul de cercetare și exploatare care refulează apă de mai multe zile în comuna Doicești, județul Dâmbovița, a fost executat înainte ca lucrările să fie autorizate de către Agenția pentru Protecția Mediului – ne informează Garda de Mediu Dâmbovița, care a aplicat trei amenzi, în valoare totală de 165.000 de lei: două societății care a realizat forajul și una beneficiarului.

Forajul a fost executat în perioada 10.10.2024 – 20.10.2024 până la adâncimea de 100 m și în perioada 01.11.2024 – 10.11.2024 până la adâncimea de 200 m, iar în data de 11.11.2024 s-a realizat tubarea acestuia. Refularea a apărut în data de 13.11.2024, în jurul orelor 02:00. În vederea limitării acestui fenomen, s-a agreat împreună cu reprezentanții unor firme de specialitate și cu reprezentanții ISU Dâmbovița montarea deasupra gurii de refulare a unui dispozitiv de dirijare la nivelul solului a cantității de apă refulată, lucru care s-a realizat în data de 15.11.2024, apa fiind dirijată la sol, limitându-se emisiile de particule în atmosferă – ne informează Garda de Mediu Dâmbovița.

„Pentru nerespectarea prevederilor LEGII nr. 292 din 3 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările și completările ulterioare, Art. 23, alin (1), societatea care a efectuat forajul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 100. 000 lei și măsură complementară de aducere a terenului la starea inițială și pentru nerespectarea prevederilor LEGII nr. 104 din 15 iunie 2011 privind calitatea aerului înconjurător cu modificările și completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 15 000 lei.

Întrucât societatea beneficiară a forajului de apă nu a notificat incidentul de mediu la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, conform prevederilor ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, cu modificările și completările ulterioare, Art. 94, alin (1), litera (l), aceasta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 50.000 lei.

Astfel, pentru neconformitățile constatate, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița a aplicat 3 amenzi, în valoare totală de 165.000 lei și a impus măsura complementară de aducere a terenului la starea inițială”, precizează Garda de Mediu Dâmbovița.

Reamintim că, din cauza acestui incident, a fost restricționată circulația trenurilor până la remedierea problemei.

Cât privește legalitatea executării forajului din punct de vedere al protecției mediului, s-a constatat faptul că „documentația în vederea autorizării din punct de vedere al protecției mediului a fost depusă în data de 07.10.2024 cu nr. de înregistrare 13997 la Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița, iar societatea prestatoare nu a finalizat demersurile necesare obținerii actelor de reglementare în conformitate cu prevederile LEGII nr. 292/ 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările și completările ulterioare, deși prin Adresa nr. 13997/8381/14.10.2024, Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița a comunicat faptul că, proiectul intră sub incidența LEGII nr. 292/2018 și a decis „Necesitatea declanșării procedurii de evaluare asupra mediului pentru proiectul foraj de cercetare și exploatare apă” și completarea documentației”.

La rândul său, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița ne informează că au fost luate măsuri de siguranță pentru a preîntâmpina producerea unor situații de urgență care ar pune în pericol populația. Prin urmare, s-a dispus izolarea accesului pe o rază de aproximativ 100 m în zona de producere a evenimentului, precum și măsurarea și monitorizarea permanentă a situației de la locul evenimentului, prin intermediul echipajelor de intervenție prezente la fața locului.

„Deși măsurătorile efectuate de către echipajul CBRN sunt oscilante (din cauza condițiilor atmosferice și a cantităților refulate la sol), nu sunt depășiri ale valorilor de siguranță care să pună în pericol cetățenii”, mai precizează ISU Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Apel la implicare. Nu mai lăsați tăcerea să ucidă! Dâmbovița spune nu drogurilor!

Publicat

pe

Cinematograful Independența din Târgoviște a fost, în această seară de 4 noiembrie 2026, locul unde s-au dezvăluit elevilor, părinților și profesorilor, povești de viață, spuse direct de cei care le-au trăit, dar și prin intermediul piesei de teatru „Numele care n-a contat”, cu scopul de a conștientiza efectul drogurilor și de a preveni consumul în rândul tinerilor, căci ei sunt cei mai vulnerabili în fața acestui flagel. Inițiativa i-a aparținut deputatului PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu – vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. În toamna anului trecut, demnitarul a organizat o astfel de întâlnire-manifest la Găești, iar tema a fost violența domestică.

Revenind la evenimentul din această seară, notăm că a fost structurat de o manieră care să nu plictisească, deși a durat o oră și jumătate. Mesajul antidrog poate că a fost transmis un pic cam dur pe alocuri, dar, așa cum a punctat și deputatul Aurelian Cotinescu la final, puțină duritate echivalează cu a conștientiza. Cifrele seci, indiferent cât de țipătoare ar fi, nu au cum să rămână în mintea participanților la o astfel de întâlnire-manifest, mai ales când aceștia sunt adolescenți. În schimb, o poveste de viață spusă chiar de protagonist, adus direct din penitenciar, captează atenția. La fel, și o piesă de teatru care se bazează pe o situație reală.

Cuvântul de deschidere i-a aparținut actriței Lucia Barath – moderatoarea evenimentului „Dâmboviţa spune nu drogurilor” și producătoarea piesei de teatru „Numele care n-a contat”, născută din „durerea de a vedea cum drogurile distrug vieți”.

„Dacă aveți o curiozitate de a lua droguri, să nu o faceți! Iar dacă ați făcut-o, cereți ajutor specializat, pentru că drogurile vă distrug viața, vă distrug creierul și ucid. Este foarte important să ne facem creierul cel mai bun prieten al nostru”, le-a spus Lucia Barath tinerilor aflați în sală.

Deputatul Aurelian Cotinescu a mărturisit că a organizat această întâlnire întrucât consideră că întreaga societate trebuie să ia atitudine împotriva flagelului numit droguri.

„Mulțumesc tuturor tinerilor care, în această seară, au ales să vină alături de noi. Mulțumesc profesorilor care au ales să acționeze. Și mulțumesc părinților care, deși obosiți după orele de program, au ales să vină alături de copiii lor.

Nu am organizat acest eveniment pentru că dă bine în fața cuiva. L-am organizat pentru că noi, toți, trebuie să luăm atitudine în această problemă a drogurilor. Copiii trebuie să ia atitudine, părinții și profesorii trebuie să ia atitudine. Instituțiile de învățământ sau cele de siguranță a statului trebuie să ia atitudine.

De câte ori merg în instituții, mi se spune: nu se poate, nu avem fonduri, nu avem personal, nu ne ajută cadrul legislativ, nu avem posibilități! În tot acest timp, cetățenii așteaptă ca statul, cineva de sus, să le rezolve problemele, dar fără ca ei să fie participanți la găsirea soluțiilor la problemele pe care le au.

Dragilor, niciun stat în această lume nu poate să facă totul pentru fiecare cetățean. Și, da, instituțiile statului român nu sunt așa cum ar trebui. Tocmai de aceea vă propun acest parteneriat, în care să fiți implicați real în viața socială, astfel încât, împreună, să luptăm împotriva acestui flagel al drogurilor”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu.

A mai spus parlamentarul că introducerea testelor antidrog în școli reprezintă una dintre prioritățile sale și le-a cerut părinților să sprijine acest demers, exprimându-și acordul prin intermediul platformei stopdroguridambovita.ro.

„Este un lucru care va conta enorm, un lucru care va aduce o normalitate în societatea românească. Trebuie să înțelegem că drogurile sunt cea mai mare problemă a societății românești în acest moment. Nu contează dacă un copil provine dintr-un mediu bogat sau sărac. Nu contează dacă învață bine sau mai puțin bine. Nu contează dacă are vise mărețe. Drogurile, care la început par o joacă, devin coșmarul vostru”, a spus deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul a prezentat apoi câteva statistici referitoare la piața stupefiantelor din România. În 2025, spre exemplu, au fost capturate 3,1 tone de droguri. În perioada 2023-2025, anchetatorii români au destructurat 250 de grupuri infracționale specializate pe trafic de droguri. Ce mai spun cifrele? Că 1 din 16 adolescenți de 15-16 ani din țara noastră a încercat cel puțin un drog!

În partea a doua a întâlnirii, participanții au ascultat povestea lui Andrei, un bărbat de 46 de ani, farmacist de profesie, condamnat pentru trafic de droguri de mare risc. Acesta se află după gratii de 3 ani și două luni. Elibera din farmacie diferite medicamente către persoane care făceau trafic de droguri. L-a atras în rețea un fost coleg. Și a pierdut tot! Uitându-se în urmă, nu poate spune exact pentru ce a făcut-o. Da, banii au fost o motivație, dar și-a dat seama apoi că, de fapt, nu a câștigat nimic… Dialogul a fost moderat de agent șef principal de poliție Victor Bucuroiu, de la Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității din cadrul IPJ Dâmbovița, și de subcomisar de poliție penitenciară Ispas Ionela Claudia – șef Serviciu Reintegrare Penitenciarul Găești.

„În urma contactului cu drogurile, căderea este iminentă, foarte mare și foarte bruscă. Și este 100%”, le-a transmis Andrei tinerilor din sală. Părinților le-a spus să nu fie niciodată prea ocupați sau prea obosiți să discute cu copiii lor, să îi asculte, să îi observe, să le fie prieteni.

A urmat piesa de teatru „Numele care n-a contat”. Scenariul are la bază o poveste reală. Dură. „Numele care n-a contat” este un strigăt. Pentru salvarea copiilor care sunt atrași, manipulați și împinși pe drumul drogurilor! Mesajul transmis: Nu mai lăsați tăcerea să ucidă! Vorbiți despre pericolul drogurilor!

Întâlnirea-manifest „Dâmboviţa spune nu drogurilor” s-a încheiat cu… asaltul „mascaților” de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Împreună cu ei, câinele de serviciu Ares – specialistul care miroase imediat drogurile.

„Dragilor, v-ați amuzant acum, dar nu știu câți dintre voi s-ar mai amuza dacă i-ați vedea pe colegii mei de la Trupele Speciale la șase dimineața. Sau poate vreți să faceți cunoștință cu Ares! Fiecare aveți de ales. Ori libertate, ori ceea ce a pățit Andrei. Ați văzut. A pierdut un loc de muncă foarte bun. Pentru ce? Nu știu! Pentru 100 de lei? Merită? Știți ce înseamnă medicină, farmacie?

Drogurile nu rezolvă nimic. Nici că te-a certat mama sau ți-a zis că nu îți mai cumpără nu știu ce. Nici că la școală domnul profesor te pune să înveți. Drogurile te schimbă pe tine! Alegeți să mergeți acasă, să vă plimbați liber! Acesta este sfatul meu pentru voi”, a spus Victor Bucuroiu – agent șef principal de poliție în cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității de la IPJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat

pe

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.

„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite