ANUNŢURI
Penitenciarul Găeşti pune la dispoziţia angajatorilor forță de muncă necalificată

Penitenciarul Găeşti pune la dispoziţie, pe bază de contract, forţă de muncă specială (necalificată) din rândul persoanelor private de libertate în exteriorul locului de deţinere, pentru diverse domenii de activitate precum construcţii, agricultură, silvicultură etc.
„Folosirea la muncă a deținuților nu implică încheierea unor contracte de muncă cu aceștia, ci încheierea unui contract de prestări servicii între beneficiar şi penitenciar, tarifele negociate pornind de la salariul tarifar pe oră, minim pe economie pentru fiecare persoană, fără TVA. De asemernea, clauzele contractuale sunt negociabile, în funcţie de efectivele utilizate, distanţa, tipul de lucrări etc.
Beneficiarul forţei de muncă trebuie să pună la dispoziţie mijloc de transport pentru deplasarea la punctul de lucru a persoanelor private de libertate, precum și a agenților din compunerea escortei, după caz”, se precizează într-un comunicat transmis către mass-media.
Informaţii suplimentare privind condițiile de încheiere a contractelor de prestări servicii se pot obține la sediul Penitenciarului Găești, strada Dumbravei, nr. 2, iar ca persoană de contact desemnăm pe domnul comisar șef de poliţie penitenciară Stelică PRIOTEASA, telefon: 0245.710.254, int. 102 sau prin e-mail la: pgaesti@anp.gov.ro
ACTUALITATE
Caravana cărții electronice de identitate ajunge la Pietrari, Dâmbovița, pe 28 mai 2026

Primăria Pietrari, județul Dâmbovița, îi informează pe locuitorii comunei că, în data de 28 mai 2026, va staționa în localitate, între orele 10:00-24:00, Caravana cărții electronice de identitate. Primul document de acest tip se eliberează gratuit până la sfârșitul lunii iunie 2026.

ACTUALITATE
Direcția Silvică Dâmbovița organizează licitație pentru vânzare plante medicinale

Direcția Silvică Dâmbovița organizează, la sediul său din municipiul Târgoviște, B-dul Regele Carol I nr. 68, în data de 19 mai 2026, ora 10:00, licitaţie, cu prezentarea ofertelor scrise în plic închis și sigilat, în vederea vânzării de plante medicinale, din producția anului 2026 și recoltate din fondul forestier de stat sau administrat de ocoalele silvice ale Direcției, urmată de negociere.
Caietele de sarcini pot fi procurate gratuit de la sediul Direcției Silvice Dâmbovița.
Ofertele agenților economici se vor depune într-un plic închis și sigilat, marcat cu denumirea (numele) firmei și adresa ofertantului, plic care se va depune în urnă, în fața comisiei de licitație, în data de 19 mai 2026, ora 10:00, la începutul ședinței de licitație.
Pentru participarea la licitație, solicitantul trebuie să anexeze la cererea de înscriere și să depună, până la data de 18 mai 2026, ora 14:00, următoarele documente, în copii conforme cu originalul, certificate de către reprezentantul legal al persoanei juridice:
– Actul constitutiv al persoanei juridice și certificatele de mențiuni (dacă există) la actul constitutiv;
– Documentele care atestă înregistrarea persoanei juridice la Oficiul Registrului Comerțului și certificatul constatator;
– Declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al persoanei juridice că nu are datorii restante față de Regia Națională a Pădurilor -Romsilva și față de unitățile și subunitățile acesteia;
– Certificatul de atestare fiscală, eliberat de organul de administrare fiscală al unității administrativ teritoriale pe raza căreia ofertantul își are sediul;
– Celelalte solicitări conform caietului de sarcini.
Persoanele juridice care nu au sediul în România vor depune documentele de înscriere la licitație atât în limba oficială a țării de domiciliu cât și traduceri autorizate ale acestora în limba română, autentificate la notarul public.
Cantitățile de plante medicinale oferite spre vânzare sunt următoarele:

Cantitățile care nu se adjudecă în urma licitației din data de 19 mai 2026 se oferă la negociere, iar cele contractate se pot modifica în plus sau în minus, funcție de fructificație, de conjunctura pieței și de evoluția vremii, pe parcursul sezonului.
Pentru informații suplimentare agenții economici se vor adresa la sediul Direcției, la telefon 0245.612.672, fax 0245.611.004 sau la office@targoviste.rosilva.ro.
Director,
ing. BÎLCAN ADRIAN
ACTUALITATEacum o ziAflă aici cine concertează la Târgoviște de „Zilele Județului Dâmbovița” 2026!
ACTUALITATEacum 2 zileMinistrul Sănătății a anunțat ce nereguli au fost găsite la restaurantul din Gemenea, unde 41 de persoane au acuzat toxiinefecție alimentară
ACTUALITATEacum 2 zileDSVSA Dâmbovița evaluează toate alimentele servite nuntașilor care au ajuns la spital cu probleme digestive
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePucheni, între tradiție, pitoresc și modernitate
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileComuna Cândești, speranțe, destule probleme și neajunsuri, dar se înaintează pe drumul cel bun!
ACTUALITATEacum 5 zileUrs la plimbare prin centrul satului Siliștea (Dâmbovița). VIDEO
Dâmboviţaacum 2 zileUPDATE. A fost suspendată activitatea localului din Gemenea unde s-au înregistrat zeci de cazuri de toxiinefecție alimentară
Dâmboviţaacum 2 zileToxiinfecție alimentară la o nuntă în Voinești! Zeci de persoane au ajuns la spital. S-a activat Planul Roșu de Intervenție!























