SOCIAL
Cinci persoane rănite într-un accident rutier în Botoroaga, județul Teleorman
Trei femei, cu vârste între 64 și 72 de ani, și doi bărbați, de 64 și 81 de ani, au fost răniți într-un accident rutier care a avut loc aseară în localitatea Botoroaga, din județul Teleorman. În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme. Potrivit ISU Teleorman, două dintre victime au fost găsite încarcerate, însă erau conștiente și cooperante.
Toți cei cinci răniți prezentau multitraumstisme, au primit îngrijiri medicale la fața locului și apoi au fost transportați la spital. În sprijinul acestora au acționat două echipaje de pompieri, două ambulanțe SMURD și trei SAJ. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul rutier.
Prahova
Un tânăr motocliclist a decedat într-un accident rutier în Prahova. Alte patru persoane au fost rănite
Un motociclist în vârstă de 24 de ani și-a pierdut viața, în această după-amiază, într-un accident rutier petrecut în județul Prahova, la ieșire din localitatea Tinosu. A fost vorba despre o coliziune cu un autoturism în care se aflau patru persoane, toate transportate la spital după evaluarea medicală la fața locului.
În sprijinul victimelor au fost alocate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă cu medic. Din păcate, pentru tânărul motocliclist nu s-a mai putut face nimic, fiind găsit decedat – ne informează ISU Prahova.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Se pare că motociclistul a intrat cu viteză pe contrasens. Traficul a fost blocat pe toată perioada intervenției la fața locului.
SOCIAL
Pușca de vânătoare cu lunetă, ținută ostentativ la vedere în mașină!
Un tânăr de 23 se ani, din județul Teleorman, este cercetat penal pentru deținerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării.
Bărbatul a fost prins cu o pușcă de vânătoare, ținută ostentativ la vedere în mașină, de un echipaj de jandarmi aflat în misiune pe teritoriul municipiului Alexandria. Arma avea și lunetă aplicată.
În urma verificărilor, jandarmii au găsit în autovehicul și o cutie cu 135 de bucăți alice de plumb.
În cauză au fost întocmite actele de sesizare, pentru nerespectarea prevederilor art.342, alin.2 din Codul Penal în ceea ce privește „deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”, cercetările urmând a fi efectuate de către Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – ne informează Jandarmeria Teleorman.
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Două mașini s-au făcut praf la intrare în Târgoviște, pe Calea București
-
Argeșacum 4 zile
Două case s-au făcut scrum azi-noapte în județul Argeș
-
Dâmboviţaacum 4 zile
Un bărbat din Lăculețe, județul Dâmbovița, își duce traiul într-o troiță în mijlocul pădurii
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Șoferiță băută, implicată într-un accident rutier în Dărmănești
-
Argeșacum 4 zile
Trei răniți într-un accident rutier în Țițești, Argeș. Șoferul vinovat era băut
-
SOCIALacum 2 zile
Bătrân de 90 de ani, găsit decedat într-o casă cuprinsă de foc!
-
ADMINISTRAŢIEacum o săptămână
Primăria Târgoviște subvenționează taxa de habitat. Populația va plăti 35 de lei, nu 62 de lei
-
ACTUALITATEacum 2 zile
INEDIT ÎN DÂMBOVIȚA. Aleea tematică de la „Stejarul de 1000 de ani”, creație a silvicultorilor de la Ocolul Sturzeni